Conferinţa de presă a primului ministru bavarez, creştin-socialul Markus Söder, care a avut loc marţi, la prânz, la München, a fost scurtă.
Your browser doesn’t support HTML5
Söder a citit în faţa presei o scurtă declaraţie, iar jurnaliştilor nu le-a fost permis să pună şi nişte întrebări. Söder nu a anunţat nici demiteria adjunctului său, Hubert Aiwanger, şi nici suspendarea temporară a acestuia.
Scandalul în jurul lui Hubert Aiwanger (născut în 1971), vicepremier în guvernul bavarez şi şef al partidului Alegători Liberi (Freie Wähler) a izbucnit la sfârşitul săptămânii trecute, după ce cotidianul münchenez „Süddeutsche Zeitung” a dezvăluit că Aiwanger ar fi redactat şi distribuit un material antisemit. Potrivit ziarului, ar fi fost vorba despre un chestionar pe care Aiwanger l-ar fi distribuit colegilor săi din liceul pe care-l frecventa în anul şcolar 1987/88. Pamfletul intitulat „Cine este cel mai mare trădător al patriei” era adresat unor participanţi la un concurs fictiv. Câştigătorii urmau să fie premiaţi, cu „un zbor gratuit prin coşul de la Auschwitz”, cu o locuinţă temporară „la Dachau”, cu „un popas în cartierul de distracţii din Auschwitz” sau cu „o şedere pe viaţă într-o groapă comună”.
### Vezi și... ### Antisemitismul, curent subteran al civilizației europeneAiwanger respinge acuzaţiile de antisemitism
Într-o declaraţie scrisă, trimisă unui ziar local bavarez, Aiwanger s-a grăbit să dezmintă relatările din „Süddeutsche Zeitung”, respingând acuzaţiile că el ar fi autorul pamfletului. Numeroşi politicieni, cât şi o parte a presei germane au cerut o clarificare rapidă a chestiunii. Inclusiv cancelarul Scholz care s-a alăturat acestor voci. A intervenit şi primul ministru bavarez care conduce coaliţia din München, formată din Uniunea Creştin-Socială (CSU) şi Alegătorii Liberi, calificând pamfletul drept „dezgustător” şi „inuman”.
Întreaga afacere a luat o nouă întorsătură, după ce Herbert Aiwanger, fratele vicepremierului, a dat publicităţii o declaraţie în care susţinea că el ar fi fost, de fapt, autorul pamfletului. Şi-a cerut scuze pentru derapajele verbale şi a explicat că a redactat textul, fiindcă era supărat că a rămas repetent. Tot el a încercat să explice cum au ajuns cópiile pamfletului în geanta fratelui său. Din relatările presei rezultă ca Hubert Aiwanger ar fi distribuit pamfletul, iar după ce a fost identificat directorul şcolii l-a ameninţat că va sesiza poliţia. Herbert, în schimb, spune că fratele său Hubert Aiwanger doar a adunat pamfletele şi astfel au ajuns în geanta sa.
Söder e nemulţumit de aceste explicaţii
În cursul conferinţei de presă primul ministru bavarez a precizat că nu este mulţumit cu toate aceste explicaţii şi nici cu modalitatea cum a relatat „Süddeutsche Zeitung” despre acest caz delicat.
Condamnând cu vehemenţă orice formă de antisemitism, Söder a anunţat că Aiwanger urmează să răspundă la 25 de întrebări, cuprinse într-un chestionar care i se va înmâna.
Şeful guvernului bavarez nu a precizat în cât timp trebuie să ajungă răspunsurile la el şi la reprezentanţii parlamentarilor din cele două partide guvernamentale.
### Vezi și... ### Dreapta radicală germană şi pregătirile pentru europarlamentareSituaţie complicată înaintea alegerilor regionale
La începutul lunii octombrie, în landul federal Bavaria se va alege un nou Landtag (parlament regional). Sondajele indică o victorie a Uniunii Creştin-Sociale (CSU). Cu 38 de procente, pe care le-ar putea obţine, nu va dispune de majoritatea necesară pentru a alcătui un guvern monocolor. Söder a anunţat că după alegeri doreşte să încheie o nouă alianţă cu Alegătorii liberi, prezidaţi de Hubert Aiwanger.
În mai multe declaraţii, difuzate de radioteleviziunea bavareză (RB24), reprezentanţi ai opoziţiei parlamentare social-democrate şi ecologiste l-au criticat pe Söder, afirmând că se cramponează de putere şi din cauza aceasta nu l-a demis pe Aiwanger.
Cine este Hubert Aiwanger?
Îndemnul acesta a stârnit numeroase critici, fiindcă a fost înţeles ca un atac la adresa sistemului democratic şi ca o manifestare populistă ofensivă contra reprezentanţilor aleşi din guvernul federal de la Berlin, format din social-democraţi, ecologişti şi liberali.