Vicepreședinta SUA, Kamala Harris, va călători în Polonia și România săptămâna aceasta pentru a se întâlni cu oficiali cu care va discuta despre invazia rusă a Ucrainei și impactul pe care îl are războiul asupra regiunii.
### Vezi și... ### Antony Blinken la Chișinău: ce pot face SUA pentru securitatea unei țări non-NATO?Se așteaptă ca agenda întâlnirilor de la Varșovia și București să se concentreze pe asistența economică, de securitate și umanitară pentru Ucraina, a declarat Casa Albă. „Întâlnirile vicepreședintei se vor concentra și asupra modului în care Statele Unite pot sprijini în continuare vecinii Ucrainei, deoarece ei primesc și îngrijesc refugiații care fug de violență”, a spus secretarul de presă adjunct al vicepreședintelui.
Călătoria Kamalei Harris în cele două țări membre NATO va avea loc în perioada 9-11 martie, a transmis biroul ei. Polonia ajută aproximativ 700.000 de ucraineni și alte persoane care au fugit de război până acum. Președintele Joe Biden a vorbit pe 4 martie cu președintele polonez Andrzej Duda. Statele Unite și-au dublat prezența militară în Polonia la 9.000 de soldați în ultimele săptămâni.
### Vezi și... ### Invazia rusă în Ucraina, ziua 13 | ONU: două milioane de refugiați ucraineni