Născut la 29 ianuarie 1977 în satul Budăi, Telenești. De 20 de ani este șofer de camion în Europa.
Luni
Mă trezesc în jur de ora 8.00. Sunt în Italia, Provincia Verona. Am parcat camionul lângă o fabrică de cozonaci. Mă întreb: oare câți cozonaci de aici ajung în casele moldovenilor noștri la diferite sărbători? Ca să fac puțină mișcare, merg pe jos vreo 2 km. Afară e frig și îmi este dificil să respir cu mască, dar toată lumea e în aceeași situație... Admir împrejurimile, e frumos! Tot drumul sunt însoțit de un miros îmbietor de cafea și croasante. Sunt multe cafeterii în jur. Cred că italienii din zona asta obișnuiesc să-și ia cafeaua undeva, în drum spre serviciu. Îi povestesc soției la telefon cât de plăcută pentru mine este această plimbare matinală, rar am parte de așa ceva, de cele mai multe ori, parcă ești legat de camion. Mă întorc spre camion. Nu pot lipsi prea mult, trebuie să fiu pe loc când vine comanda de lucru. Îm prăjesc două crenvurște și un ou.
Abia după amiază primesc comanda. Trebuie să merg la o distanță de 11 km de locul unde mă aflu- la Vigasio, voi încărca marfă pentru a o duce în Austria, orașul Lambach. Ajung repede. Aici e curat și modern, față de alte puncte de încărcare din Italia, destul de murdare. Las camionul la o parcare specială, îmbrac vesta reflectorizantă și masca. Notez pe o foaie numele mașinii, numele meu și numărul de telefon și las datele la recepție. Pun camionul la rampă și nu fac mai mult nimic. Angajații de aici fac totul. Când se termină de încărcat camionul, eu merg la birou, ca să aștept să îmi dea actele. Acolo, mă odihnesc un pic, mănânc un măr și o banană de pe o masă special amenajată pentru șoferi, e tare plăcută o astfel de atenție pentru noi- șoferii de camion. Urmăresc cu plăcere lumea din jur. Am mai fost pe aici. Angajații sunt în majoritate români, doar câțiva sunt italieni. Italienii de aici vorbesc și ei română, vorbesc limba majorității personalului. Nimeni nu protestează în ce limbă să se vorbească...Gândurile îmi fug spre Moldova. Eh...!
M-au încărcat cu salam și cașcaval- vreo 6500kg. Pornesc la drum, am de parcurs vreo 560 km, dar va trebui să opresc undeva, pentru că nu voi putea intra în Austria. În Zona Tiroll a Austriei nu e permisă circulația camioanelor în orele de noapte. Sună telefonul- un prieten de copilărie, am trăit într-o mahala, face și el acum aceeași muncă ca și mine. Nu demult i-a decedat tatăl, nu a putut merge să-l petreacă pe ultimul drum- camion, pandemie....Ce viață....Coincidență - nu este departe de mine. Ne înțelegem să ne întâlnim la o benzinărie. Întâlnirea noastră a durat exat 3 minute. Ne-am îmbrățișat strâns, i-am transmis condoleanțe și apoi iar fuga, fiecare cu drumul lui.
Femeia ceea, care mergea la 10 pași distanță..., femeia aceea era SORA MEA!
Pe drum peisaje și gânduri... Nu m-a mirat coincidența intersectării drumurilor și întâlnirea cu vechiul meu prieten de copilărie Nu mă mai miră astfel de coincidențe... Gândurile mă duc la o întâmplare ce a avut loc prin 2019. Eram tot în Italia. Parcasem camionul într-o benzinărie și voiam să merg la un magazin să-mi iau ceva de mâncare. M-am uitat pe GPS și am văzut că pot ajunge pe jos la un magazin din apropiere. Am pornit pe o cărărușă, printre case. Mergeam încet, să mai respir aer curat. În fața mea, la vreo 10 metri distanță, mergea o femeie...La un moment dat, nu știu de unde, a apărut un câine și a început să latre și femeia s-a întors să vadă ce este. Și...am rămas năuc, perplex și aproape mut. Femeia ceea, care mergea la 10 pași distanță și căreia puteam să-i văd doar spatele, dacă nu era câinele cela, femeia aceea era SORA MEA! Am strigat-o și am lăsat-o și pe ea fără cuvinte. Nu ne venea să credem. Știam că trebuia să vină în Italia, să schimbe la lucru pe cineva, dar chiar să ne întâlnim chiar așa? Pe o cărărușă? O coincidență sau o forță divină. Gânduri și drum...
Spre seară un coleg român, care mergea în fața mea, îmi spune unde găsesc liber un loc de parcare. Obosit de tot azi.
Marți
Mă trezesc pe la 6.35 și îmi reiau drumul. Pe la amiază ajung la destinație. Îmi descarcă salamul și cașcavalul și nu departe îmi încarcă niște aparate. Nu știu ce sunt. Afară ninge și eu sunt foarte obosit. Pornesc. Merg vreo 40 km. Drumul e complicat din cauza timpului nefavorabil. Sunt sunat să mă întorc înapoi, de unde am încărcat. Au uitat să pună un sigiliu. Sunt nervos și obosit. Merg până spre seară. Fetița mea mă întreabă la telefon când vin acasă. Numărăm cu toții zilele. Eu - aici și familia- acasă. Îi spun fiicei că posibil, pornesc spre casă degrabă. Sunt obosit de tot și mă doare îngrozitor capul. Opresc și mă culc.
Miercuri
M-am trezit devreme și am pornit la drum. Pe la 8.00 sunt prins într-un ambuteiaj. Iau telefonul să-l sun pe fratele meu. Lucrează și el pe camion, în aceeași firmă cu mine. Nu ajung să formez numărul, văd un camion venind din față, mi-a făcut din faruri. Era fratele meu. Iaca așa, ne înghesuim cu toții în Europa: frați, surori, rude, cunoscuți, prieteni, este loc pentru toți... Degeaba mai vorbesc la Chișinău de integrarea europeană. Noi, mulți, foarte mulți ”ne-am integrat” deja, așa cum am putut, cu forțele noastre, de dragul copiilor, familiilor, cărora vrem să le oferim un trai mai bun și o viață decentă .
Pe la 9.00 sunt la graniță între Germania și Austria. Iarna asta...! Se va termina oare? Să se ducă în Moldova! Ninge și iar ninge. E alunecos. În față sunt mașini care curăță zăpada, ești nevoit să circuli cu 20-30 km/oră. Nu drum, dar chin! Opresc pentru o pauză. Mănânc ultima felie de pâine cu ton. Mă uit pe net să aflu detalii despre punctul de descărcare a mărfii, pare a fi un magazin. Nu mă bucură asta, înseamnă că va trebui cumva să încap cu mașinăria asta în locuri cu posibilități limitate de manevrare. Va fi greu. Așa și a fost. Greu de intrat, greu de ieșit, mult de așteptat.
După ce descarc marfa, îmi amintesc că nu mai am pâine. În jur, nici un magazin. Intru la o benzinărie. Aici dau pe pâine 3 euro și 20 cenți- cam 67 lei moldovenești. Cei care le socot banii șoferilor de tir, cred că ei câștigă mult, dar noi din banii aceștia, mai trebuie să trăim, astfel economisim cât e posibil, ca să venim și cu un ban acasă. Astăzi nu am economisit, altfel de pâine nu era. Și flămând nu poți lucra.
Pornesc spre Kundl, Austria. Voi încărca produse alimentare pentru Italia. Iarăși drum. Seara sunt extrem de obosit, nu simt când adorm.
Joi
Pornesc la drum pe la 4.45. Merg spre orașul Arcole, Italia. Pe la amiază ajung și aștept mult până descarcă marfa. Merg spre garaj. Fac o scurtă plimbare. Seara mă simt obosit și un pic răcit. Soția mă întreabă ce cadou vreau. Mâine e ziua mea, uitasem. Nu doresc nimic, doar să fiu sănătos. Spre seară tot mai indispus și obosit. Nu vreau să mai vorbesc cu nimeni și mă culc.
Vineri
M-am trezit cu dispoziție bună. Totuși este ziua mea. Sora m-a sunat prima, de dimineață. M-a felicitat. Un mesaj emoționant. Îi tremura glasul. M-a crescut de mic. Și acum sunt cel mai mic pentru ea, un frate mic de 44 ani! Azi e zi de făcut bagajele și zi de curățenie. Am multe bagaje. Am să las doar vesela aici, restul iau cu mine acasă. Adică îmi iau „casa” acasă. Pe la amiază trebuie să merg să încarc camionul, nu departe de aici. Acolo voi merge și la baie. Bine că de data asta nu mai trebuie să spăl și hainele.
Pe la 15.00 e totul gata Am dat camionul în primire. Iau legătura cu băiatul cu care am să vin acasă. Ne pornim acasă. Va trebui să mergem spre Milano să mai luăm un moldovean cu noi. Drumul spre casă este cel mai lung.
Sâmbătă
Am mers toată noaptea. Pe la 7.00 suntem în Slovenia. Mai avem vreo 760 km până intrăm în România- tot țara noastră, țara care ne-a redobândit ca cetățeni și ne-a ajutat să ”ne integrăm”și să lucrăm în Europa. De fiecare dată când revin spre casă, atunci când intru în România-gata! sunt acasă! Vorbesc cu soția cu ajutorul mesajelor, nu prea am net. Îmi scrie că plămădește pentru pâine. Nimic nu se compară cu pâinea de acasă, nici cea mai scumpă pâine din Europa. Îi zic că e ceață deasă și colegului, care e la volan, îi este frică să conducă. Mă întreabă dacă e credincios. Nu știu...Îmi zice că dacă s-ar ruga în gând la Dumnezeu, nu ar face panică din cauza drumului învăluit în ceață. Așa și este.
În vama noastră suntem întâmpinați de aroganța vameșilor noștri- un fel de „bun venit acasă”
Un șofer nu trebuie să pornească la drum fără a-l avea în gând pe Dumnezeu. Pe la amiază intrăm în România. La Satu-Mare facem popas ca să mâncăm ceva. Intrăm într-un local. Comandăm ciorbă rădăuțeană, mici și cafea. Și iar drum.
Noaptea intrăm în vama Sculeni. Am rămas surprinși că ni s-a spus că am încălcat legea. Era interdicție de circulație în orele de noapte. Nu am știut. Și am întâlnit multe mașini pe drum. Ne-au dat voie să trecem. În vama noastră suntem întâmpinați de aroganța vameșilor noștri- un fel de „bun venit acasă”, nu știu de ce au etalat-o, aveam totul în regulă, dar ne-am simțit de parcă ne-au făcut o foarte mare favoare lăsându-ne să intrăm în țara noastră.