Un grup de activiști civici, experți în diverse domenii, acuză guvernarea că, prin intenția de privatizare a întreprinderii de stat Metalferos, s-ar dori, de fapt, mușamalizarea unor uriașe fraude anterioare și continuarea acestora în alte condiții. Activiștii au cerut actualului Parlament să instituie un moratoriu asupra privatizărilor pe durata existenței sale.
Un interviu cu analistul economic Victor Ciobanu.
Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: Așadar, grupul de experți și activiști civici din care faceți parte a acuzat guvernarea PSRM-PDM că, prin intenția de privatizare a întreprinderii de stat „Metalferos”, ar dori să evite investigarea fraudelor uriașe care s-au făcut la această întreprindere și să preia pe căi ocolitoare schemele de îmbogățire ilicită și de consolidare a puterii... De fapt, dacă s-ar face niște investigații ca la carte, dle Ciobanu, ce credeți că s-ar constata în privința modului în care a fost „folosită”, ca să spunem așa, anterior această întreprindere?
Victor Ciobanu: „Mai întâi aș vrea să menționez că nu ne-am referit doar la „Metalferos”. Am făcut un exercițiu imaginar cu colegii și am încercat să ne aducem aminte de vreun caz de privatizare, concesiune a patrimoniului statului care nu ar fi fost o schemă obscură se îmbogățire, o escrocherie și nu am reușit.”
Europa Liberă: Ați anunțat și un concurs în acest sens?
Victor Ciobanu: „Da. De aceea, la încheierea conferinței am anunțat un concurs, poate cetățenii să ne aducă aminte de vreun asemenea caz. Cazul „Metalferos” pur și simplu a venit primul, pentru că acum este deja pe rol. Am văzut că președintele Dodon a anunțat privatizarea, iar premierul Chicu, după cum îi este obiceiul, cu viteza luminii, a raportat că această privatizare se va produce cât de curând și în asemenea mod vom scăpa încă de un monopol, ceea ce, după mine, sub aspect economic este o inepție, pentru că un monopol de stat doar se va transforma în unul privat.
Și atunci ne-am pus această întrebare: de unde vine această febră?
De unde această grabă? De ce acum? Care este problema și ce s-a întâmplat, de fapt, cu „Metalferos” în toți acești ani? Or, am văzut o sumedenie de investigații jurnalistice care ne-au raportat sume foarte mari care, de fapt, se furau din această întreprindere și până la urmă am aflat că a fost firma cu cea mai mare pondere în finanțarea guvernării de pe timpurile oligarhului Plahotniuc. Care ar fi motivul principal? Mai întâi cred că este un an electoral, președintele Dodon și-a pus drept scop cu orice preț să obțină al doilea mandat, iar bani în buget nu sunt pentru toate promisiunile electorale pe care le-a făcut, le face și le va mai face până la alegeri.
### Vezi și... ### Guvernul trebuie să se grăbească încet cu privatizările, recomandă un grup de activiști civici
Vedem că Uniunea Europeană suspendă această finanțare, Rusia și China au fost anunțați ca finanțatori strategici, dar eu sunt foarte sceptic în privința acestor finanțări mari de infrastructură propuse de actuala guvernare și iată atunci se recurge la varianta asta simplă de a privatiza repejor ceva și atunci, după cum am văzut și în toate cazurile anterioare, se privatizează ceva pe bani mărunți, iar patrimoniul statului nimerește în mâinile celor care sunt apropiați guvernării sau procesului acesta de privatizare.”
Europa Liberă: Apropo de cazuri anterioare, dle Ciobanu. Înțelegem că grupul de activiști civici care cere aplicarea unui moratoriu asupra privatizărilor urmează să prezinte mai multe informații despre procesul de privatizare și în general și punctual despre modul în care au fost administrate întreprinderile de stat pe parcursul mai multor ani. Despre ce este vorba?
Estimările noastre au arătat că anual furturile de la această întreprindere [Metalferos] constituiau între 1-1,5 miliarde de lei.
Victor Ciobanu: „Exact. Ne-am propus să organizăm un ciclu de conferințe de presă, în care să acordăm atenție mai multor întreprinderi. În conferința viitoare, de exemplu, o să ieșim cu „Metalferos”, dar deja în detalii, chiar cu lux de amănunte – cum se fura, prin firme-căpușă, prin scheme... Deci, estimările noastre au arătat că anual furturile de la această întreprindere constituiau între 1-1,5 miliarde de lei. Or, dacă luăm această cifră și o considerăm, de exemplu, în 10 ani sau 17 ani de când ea este monopol observăm că este o cifră mult mai mare decât „furtul miliardului”, care este la noi considerat furtul cel mai mare.”
Europa Liberă: Deci a fost un furt mai mare în culise cumva, neobservat?
Victor Ciobanu: „În culise, absolut neobservat a trecut, dar a fost pe rol în mod permanent și atunci am încercat să vedem și alte întreprinderi și am constatat că, de fapt, sunt extraordinar de multe, începând de la transmiterea rețelelor de gaz. Iată, dl Șoitu în treacăt s-a referit la modul în care a pierdut Moldova la începutul anilor ’90, rețelele electrice, portul Giurgiulești, care este o escrocherie de proporții în sine, în care peste 100 de hectare se dau în arendă cu o mie de dolari anual.
Observăm din anturajul lui Dodon tot felul de „investitori” din Federația Rusă.
Deci puteți să vă imaginați care este cifra furtului din acea zonă, care este una strategică pentru Republica Moldova și nu exclud că și acest port ar putea, în febra aceasta preelectorală, să nimerească iarăși pe alte mâini, deja transmis de actuala guvernare în altă parte. Și cel mai grav ar fi asta, pentru că acum observăm din anturajul lui Dodon tot felul de „investitori” din Federația Rusă.”
Europa Liberă: În același timp, de ce privatizarea acestei întreprinderi de stat – și mă refer la „Metalferos” –, înregistrată cu bucluc n-ar fi chiar „o bătaie de cap mai puțin”, vorba premierului Chicu?
Se urmărește scopul de a transforma monopolul de stat într-un monopol privat.
Victor Ciobanu: „Pentru că, în primul rând, nu scapi de monopol privatizându-l, întrucât, de fapt, se urmărește scopul de a transforma monopolul de stat într-un monopol privat și vom urmări cu mare atenție în ce mâini va nimeri această întreprindere, pentru că asta e situația. Să ne amintim cazurile recente. De exemplu, concesionarea aeroportului. Statul este mantra tradițională, statul este un gestionar prost, îl dăm pe mâini bune și el devine profitabil.
Iată că am văzut în ce mâini a ajuns aeroportul, ce cadou i s-a făcut cu cei 9 euro absolut ilegali și abuzivi transmiși ca business și acum eu unul nu cred că noi scăpăm de monopol, pentru că o întreprindere care a deținut 100% din piață nu dispare de pe piață și să admitem că va deține 90%, doar că va fi un investitor privat. În plus, este un motiv foarte rezonabil pentru Igor Dodon, pentru că în toți acești ani director financiar la această întreprindere a fost nașul lui de cununie și cred că se urmărește și scopul de a acoperi fraudele precedente.”
Europa Liberă: O eventuală privatizare ar anula necesitatea de investigare a schemelor care au transformat întreprinderea într-un fel de „vacă de muls”? I-ar lăsa să scape pe cei care au pus în aplicare schemele de furt și au beneficiat până la urmă pe seama fraudelor?
Victor Ciobanu: „Eu cred acesta este unul din scopurile principale de a schimba fațada, de a aduce persoane noi, interpuse, care vor spune că „noi de-abia am intrat în posesia acestui activ de stat, ceea ce a fost anterior deja nu se referă la noi”, iar cazuri în Republica Moldova cu dispariția documentelor pe toate fraudele anterioare am văzut, inclusiv cu incendierea documentelor etc. Deci, aici tot nu putem exclude asemenea variante.
### Vezi și... ### Bulgaria: noul procuror general cere revizuirea privatizărilor începând cu 1989
De aceea am venit cu această idee că ar trebui să anunțăm un moratoriu, să purcedem la o investigare a tuturor cazurilor celor mai răsunătoare de fraude, de privatizări interioare și abia mai târziu, când vom avea un altfel de climat, inclusiv politic, care ar permite privatizări, pentru că nu suntem contra privatizărilor în sine, dar considerăm că ele trebuie făcute pe bune, cu audit internațional al activelor, cu vânzarea la preț real...”
Europa Liberă: E limpede, dle Ciobanu, dar câtă siguranță, probabilitate este că această majoritatea parlamentară, pe care și Dvs., și colegii Dvs. o numiți necredibilă când este vorba de privatizări, va recunoaște acest lucru și, rușinată, va institui acest moratoriu?
Victor Ciobanu: „Probabilitatea din start este una mică, pentru că guvernarea actuală este ea însăși interesată în aceste privatizări dubioase, ceea ce am discutat anterior, dar experiența noastră ca grup de inițiativă civic deja a demonstrat că o presiune a societății civile, a populației și apelul la partenerii externi până la urmă poate conduce la schimbări de situație. Și noi suntem convinși că trebuie să acționăm în același sens. Deci, o presiune permanentă asupra guvernării, inclusiv a presei și a presei de investigații în special, care stă cu ochii pe această guvernare și nu permite să fure din banul public, al nostru, al tuturor cetățenilor.”