Aflu în aceasta zi plumburie de noiembrie de dispariția lui Victor Eskenasy.
Prietenul meu vechi și bun s-a grăbit sa ne părăsească. Îmi rămân de la Victor multe amintiri, care sunt o parte și din propria mea viață, întâmplări petrecute în comun, proiecte și realizări comune, speranțe și dezamăgiri. Lungi discuții, conflicte, dar mai presus de toate o „alergare” în viată pe trasee comune.
Cum poate fi definit Victor, un om cu o atât de complexă activitate. L-as numi, pe Victor, un „știutor” – poate mai potrivită ar fi folosirea termenului din engleză knowledgeable. Un om care știa multe și știa bine. Cu cunoștințe solide, în istorie, politică, literatură și în muzică, domeniul cel mai apropiat de sufletului său și căruia i-a închinat, aproape total, ultima parte a vieții.
În facultate, el se specializează în arheologie medievală, participând în diverse colective de cercetare. Are ca îndrumători oameni de mare valoare științifică, care îl „adoptă” ca pe un ucenic preferat. Să amintesc de Radu Popa, primul lui dascăl în cercetare, pe Șerban Papacostea, viitorul academician, și nu în ultimul rând, istoricul de arta Vasile Drăguț. Se bucura de asemenea de aprecierea specială a profesorului Ștefan Ștefănescu, titularul, în epocă, a cursului de Istorie medie a României.
Cam la jumătatea anilor 70 se îndreaptă spre istoria evreilor - domeniu inexistent în acea perioadă în România. Este perioada „marii tăceri” față de tot ce însemnau evreii, cultura și istoria lor.
Eskenasy avea să fie părtaș la organizarea primelor activități a ceea ce va deveni în timp Centrul de Istorie a evreilor, inițiativă încurajată de rabinul Rosen și tolerată de Putere. El a făcut primul pas spre această sferă de cercetare și m-a atras și pe mine. Așa cum am mai spus-o în diverse materiale, drumul nostru spre istoria evreilor a fost expresia unei „întoarceri”, a amândurora spre o anume viată evreiască. Întoarcere ce era reacţia noastră – poate nepregătită - față de totalitarism.
Victor are o realizare importanta în domeniu. Este editorul primului volum de documente din Istoria evreilor din Romania (până în 1650). Volumul apare greu, datorită „controlului atent” al Puterii, dar apare totuși în 1989, cu o a doua ediție în 1995. Ediţia este expresia unui evident profesionalism: un bogat aparat critic, referințe generoase, indice. Studiul introductiv – în ciuda unei prudente specifice epoci – este, în fapt, primul text științific despre istoria evreilor din România, scris în perioada postbelică. Remarcabil la acest studiu este demersul istoriografic, prin prezentarea critică a prezentei istorii evreiești în diverse lucrări de istoria României. Sunt evocate și încercările de ctitorire a unei istorii a evreilor, în special prin strădania intelectualilor grupați în jurul Asociaţiei Iuliu Barash, în anii ‘80. Eskenasy are meritul de a indica și explica demersul celor de la această societate, ca început al istoriei evreilor din România ca disciplină științifică.
În 1989 va edita, împreună cu Jean Ancel, la Universitatea Tel Aviv, o primă bibliografie a istoriei evreilor din România, instrument de lucru folosit și acum de diverși cercetători.
După o atentă cercetare a arhivei Gaster la University College din Londra, Victor editează, în 1998, la editura Hasefer o monumentală lucrare de memorii și corespondență despre Mozes Gaster. Este o contribuție remarcabilă la descifrarea fizionomiei figurii de excepție a culturii evreo-române și europene.
Victor se va ocupa și de problematica Holocaustului, publicând studii în volume de prestigiu, participă la manifestări științifice internațional. Astfel am avut plăcerea să-mi fie oaspete în decembrie 1991, la primul congres de istorie a evreilor din România, pe care l-am organizat la Universitatea Tel Aviv.
Treptat, atenția lui Victor se va îndrepta spre jurnalismul politic, un alt domeniu în care va performa și va rămâne credincios profesionalismului.