Victor Gălușcă: „Eu le-am spus că filmez, și atât”

„Merg la casa cea pustie”, un documentar de Victor Gălușcă despre moarte: moartea oamenilor și a satelor. Din Moldova și aiurea. Un documentar din seria „Pur și simplu, Moldova”. Premiera: miercuri, 5 mai, Moldova 1, la ora 21:20.

„Merg la casa cea pustie” - premiera pe 5 mai 2021

Un interviu cu Victor Gălușcă, care explică în ce condiții poți intra în intimitatea oamenilor așa de mult, încât te lasă să filmezi și o înmormântare, fără să mai observe că ești prezent.

Interviu cu Victor Galușca „Merg la casa cea pustie”

Europa Liberă: Apare un nou documentar „Pur și Simplu, Moldova” despre bătrânețe, moarte și cred că nu doar. Spune tu, Victor, cu ce gând ai pornit la filmări și ce ți-ai propus să aduci în prim-plan.

Victor Gălușcă: „Eu de mai multă vreme voiam să filmez procesul înmormântării la noi și familia pe care am reușit s-o filmez în acest documentar o urmăresc de mai mulți ani, ne cunoaștem de mai mult timp. Pe bătrânul care a fost înmormântat îl știu de câțiva ani și am observat evoluția bătrâneții la el, îl știu de pe timpul când mergea, apoi aproape doi ani a stat țintuit la pat și au avut grijă alții de el. Și până la urmă, în momentul în care a decedat, apropiații lui m-au anunțat, eu mi-am luat tot echipamentul, m-am suit în mașină și am mers de urgență încolo ca să filmez și să-i ajut cu pregătirile de înmormântare. La un moment, eram doar eu cu mașina acolo și trebuia de adus cei 100 de colaci, de dus de săpat mormântul ș.a.m.d., toate ritualurile acestea interesante.”

Europa Liberă: Adică, practic, n-a trebuit să ceri permisiunea să intri în intimitatea lor, ei te-au acceptat ca pe un membru al familiei?

Victor Gălușcă: „Noi ne cunoaștem de mai mulți ani, eu acolo mergeam cu camera și mai filmam, am mai fost de câteva ori. Oricum, când am ajuns acolo le-am spus că intenționez să filmez înmormântarea și asta a fost destul ca să nu mai apară pe urmă întrebări.”

Europa Liberă: Cum au reacționat, pentru că de obicei camera îndepărtează omul, îi dă senzația asta că nu e ceva natural sau că se va retușa?

Victor Gălușcă: „Da, de obicei camera îndepărtează oamenii care nu au încredere în cel care ține camera, fiindcă foarte mulți se tem să nu fie puși pe internet pentru a fi batjocoriți. În ultima vreme s-au înmulțit video-urile acestea în care se arată proștii pe internet și ei tot nu vor să fie cumva în gura lumii și de aceea nu au încredere. Dar oamenii aceștia, dacă ne știm de atâția ani, ei știu că nu este deloc intenția mea să fac astfel ca să râdă oamenii de ei și atunci au avut încredere deodată, nu s-au schimbat. Eu le-am spus că voi filma și atât. Știi cum e, la înmormântare se întâmplă că rudele decedatului sunt ocupate cu multe și de toate și chiar nu mai au timp să te observe pe tine care stai alături cu videocamera.”

Europa Liberă: S-a schimbat ceva pe parcursul filmărilor din ideea cu care ai pornit și cum s-au derulat lucrurile, oamenii pe care i-ai mai întâlnit, care au venit să-și ia rămas bun, adică oferi o imagine generală despre moarte și înmormântare sau mergi mai departe?

Victor Gălușcă: „Inițial, eu am vrut să fac filmul doar despre ritualul înmormântării și moarte, dar, din păcate, am pierdut începutul și de asta am adăugat un alt sfârșit. Începutul, când se stabilește decesul și ei îl iau și-l îngrijesc, îl spală, deci toată partea asta eu am scăpat-o, dacă ar fi fost, probabil, filmul s-ar fi terminat odată cu punerea în mormânt și masa de pomenire după asta. Dar dacă am scăpat aceste momente, am decis să mai urmăresc și am mai mers acolo încă o lună și jumătate, aproape două și deja m-am concentrat pe casa ai cărei stăpâni au decedat și, din fericire, până la urmă este vândută, în comparație cu restul, 95 la sută din casele din zona respectivă, care, după moartea stăpânilor, degradează sau sunt distruse.”

Europa Liberă: Moartea este un subiect pe care mulți evită să-l discute, mai ales cei tineri. Nu ai avut ezitări să aduci în prim-plan un asemenea subiect?

Victor Gălușcă: „Nu, n-am avut ezitări. Eu am observat reacțiile oamenilor, nu prea vor să vadă așa ceva. Am făcut experimente pe colegi, am încercat să le arăt video-ul și unii dintre ei, într-adevăr, nu pot să se uite la asta. Sunt conștient de asta, dar pentru mine moartea este cel mai natural lucru care poate să se întâmple unui om după naștere.”

Europa Liberă: Cine ar putea zice: „Bine, e sfârșitul și...”?

Victor Gălușcă: „Și... Exact despre asta e filmul, sfârșitul cuiva este începutul altcuiva, al celor care cumpără casa.”

Europa Liberă: Adică ai surprins cumva momentul de continuare a poveștii sau a vieții?

Moldova - Merg la casa cea pustie, Nicolae, Pus si simplu, Moldova, foto/docuemntar de Victor Gălușcă, aprilie 2021

Victor Gălușcă: „Da, cam acesta este un mesaj, într-un fel, ascuns, că în film personajul principal își înmormântează fratele de care a avut grijă doi ani de zile și el nu plânge, el a și dansat, dar n-am pus asta în film, ca să nu-l ia lumea în râs, dar el pe de-o parte se bucura că a murit frate-său, care s-a chinuit doi ani de zile în care a stat la pat. Deci, cumva am reușit să observ o inversare a obișnuințelor de a gândi ce este moartea. În cazul în care omul stă la pat de aproape doi ani și se chinuiește și nu poate nici să mănânce singur și trebuie să fie și schimbat și deja de la cât a stat pe spate are răni pe mâini, pe spate, îți dai seama că el se chinuiește. Și eu când îl întrebam ce face, cum se mai simte când încă mai era în viață, el îmi spunea că așteaptă moartea, pentru că el nu mai vede nimic bun în viață. Deci, în cazul acesta și eu m-am prins la ideea că m-am bucurat că a murit, pentru că a scăpat de chinuri. Nu este obișnuința asta de a gândi un pic, dacă să intri și să vezi, te gândești că da, omul a scăpat de chinuri, el altă ieșire din situație nu avea, el nu avea cum să se facă bine, să se pună pe picioare, deci, el degrada, degrada, degrada și, din păcate, a avut un timp de suferință continuă când a stat la pat.”

Europa Liberă: Au fost mai multe momente pe care ai preferat să le lași în spatele camerei sau să nu le arăți publicului și care poate te-au marcat pe tine?

Victor Gălușcă: „Da, spuneam de asta când dansa personajul principal din film la o săptămână-două de la moartea fratelui său. Este o chestie ciudată, deși se spune că 40 de zile nu ai voie nici să râzi, nici să dansezi, este o așa obișnuință, dar mie mi se pare că el este cu un pas mai sus decât ceea ce se spune, fiindcă el privește realist lucrurile – morții cu morții și viii cu viii. Deci, doar dacă vrei să nu intri în gura satului și să nu te critice lumea că ai făcut asta, nu dansezi și nu faci asta, dar el, chiar dacă-i un om de la țară, care a muncit toată viața cu mâinile, privea lucrurile foarte simplu, își căuta de treburi și se bucura de zilele pe care le mai are, fiindcă își dă seama că tot nu mai are de trăit foarte mult.”

Europa Liberă: Te-ai gândit la publicul la care vrei să ajungi cu acest film, cui te adresezi?

Victor Gălușcă: „Eu am o chestie ciudată cu publicul, îmi dau seama că ar trebui să mă gândesc la el, dar eu nu prea mă gândesc la el, eu mă gândesc la subiectul meu pe care vreau să-l captez, să-l redau și deja publicul rămâne pe seama lui sau a celui care o să facă promovarea, probabil.”

Europa Liberă: Dar te interesează reacțiile în general?

Victor Gălușcă: „Da, le mai urmăresc. Urmăresc comentariile, urmăresc reacțiile, dar și asta pentru următoarele mele proiecte, să știu cum să le fac ca să fie mai ușor de digerat și se vede că nu este un produs obișnuit pe care să-l privești în timp ce mănânci pop-corn, dar oricum eu încerc în fiecare filmuleț, în fiecare produs să pun câte un element sau mai multe elemente care să dăinuiască în timp, care să rămână ca o conservă și oricând să poți reveni la el și să vezi unele chestii autentice, valoroase, valabile și ce ar putea să-ți dea unele informații.”

Europa Liberă: Totuși, cumva există o privire mai departe?

Victor Gălușcă: „Ca el să fie mereu actual sau să fie educativ, să conțină ceva informații și oricând o să se uite cineva la el, fiindcă, mă rog, mai ales în filmul acesta, aici este o lume care moare, asistăm la o trecere dintre două perioade total diferite – lumea veche, oamenii cu tradiții și ritualuri pe care deja nici nu mai cunosc ce înseamnă, dar le fac de atâta că așa au prins așa de la părinți și este lumea nouă cu telefoane mobile care au transmis live înmormântarea și discuția cu părinții. Este o lume total diferită, deci cumva parcă stăm așa, pe un podișor și observăm cum curge râul și tot ce putem face este doar să stăm și să ne uităm. Este mai puțin jurnalistic și este un documentar de observare, un documentar trist, l-am re-privit și eu recent și mi-am dat seama cât e de trist.”

Europa Liberă: Apar în film imaginile mai multor case părăsite, dărâmate de timp, de nepăsare, probabil.

Victor Gălușcă: „De mâna omului majoritatea sunt dărâmate.”

Europa Liberă: Ai ținut să accentuezi acest lucru, starea în care arată satul pe care nu-l numești, de fapt, în film?

Victor Gălușcă: „Da, dar este o chestie care se întâlnește în mai multe sate - delăsarea, casele distruse sau părăsite, moartea oamenilor. Este ceea ce spuneam, se termină o epocă și acum vedem scheletul, ea ca și cum degradează și noi începem să putem să-i vedem interiorul.”

Europa Liberă: Ai avut ezitări în timpul filmărilor, ce arăți, ce nu?

Victor Gălușcă: „În timpul filmărilor, nu. În timpul filmărilor sunt concentrat asupra a ceea ce se întâmplă și încerc să prind maximum, filmul, de fapt, se naște la montat, acolo apar ezitările, când decizi ce pui și ce nu pui. Mie mi-a părut rău că nu am prins partea asta de început, cu îngrijitul și culcatul mortului, asta mi se pare cea mai importantă parte.”

Europa Liberă: Dar nici n-ai povestit tu despre asta, că puteai s-o faci într-o anumită manieră?

Victor Gălușcă: „Nu, pentru că acesta este stilul filmului meu, nu puteam să ies cu vocea mea, asta este o urmărire, ca și cum stai pe un scaun și observi realitatea de acolo.”

Europa Liberă: Ce s-a întâmplat după? Oamenii își văd mai departe de cotidianul lor după ce ai plecat tu?

Victor Gălușcă: „Da, eu ieri am fost pe acolo și casa deja este în proces de vânzare, oameni tineri mai vin pe acolo. În sat, ciobanul, din păcate, mi-a spus că vrea să-și vândă oile, deși în film spunea că vrea să le înmulțească, pentru mine tot a fost ciudat să aud că el deja vrea să le vândă. E aceeași stare de spirit, de tot mai jos și mai jos.”

Europa Liberă: E deznădejdea despre care mi-ai spus tu la un moment dat că e filmul?

Victor Gălușcă: „Da, este deznădejdea. Totul se strică, totul se vinde, se duce... Mai mâncăm ultimele conserve și pe urmă nu știu ce vom face.”

Europa Liberă: E trist cumva, de obicei se caută un final fericit. Tu n-ai vrut să-l cauți?

Victor Gălușcă: „Eu tot mă întrebam, la noi majoritatea filmelor sunt triste, de fapt, la Europa Liberă. Și poate că următorul o să încerc să caut un subiect să-l fac mai cu happy end sau cu o stare de spirit mai bună, căci ca și cum morții cu morții și viii cu viii, știi cum, tristețea cu tristețea, dar totuși trebuie să mergem cumva înainte și să vedem ce putem face în momentul de față. Eu m-am apucat, adică îmi cumpăr o casă în satul acesta pe care vreau s-o restaurez, dar ca să fim realiști, îmi dau seama că efortul meu este foarte mic. Mi-am luat o casă cu două băști, cu bordeie care sunt reprezentative locului, așa, tradiționale, pe care aș vrea s-o restaurez și să dau de înțeles oamenilor că, uitați-vă, aici aveți o chestie unică de pe care ați putea să vă câștigați existența, dacă le restaurați și le dați străinilor. Dar ei nu cred în asta până n-o să le arăt, de asta mi-am dat seama și o să încerc.”