Născut la 9 mai 1997, în orașul Cimișlia. Locuiește in Torino, Italia, de la vârsta de 6 ani. A absolvit Facultatea de Relații Internaționale la Universitatea din Torino, cu teză în drept internațional: „Suveranitatea teritorială și Convenția CEDO: cazul Mozer v. Moldova și Rusia”. Actualmente, este student la masteratul în Studii Europene la Universitatea din Torino. În trecut a lucrat la Consulatul General al Republicii Moldova la Milano, dar în prezent este angajat la Camera de Comerț Italiană pentru străinătate din Torino și este membru al secretariatului M.S.O.I. (Mișcarea Studențească pentru Organizația Internațională).
Luni
Zilele de când lucrez la Camera de Comerț sunt mai mult sau mai puțin toate similare.
După micul dejun, am pornit televizorul să urmăresc știrile. În această dimineață, se discută despre conflictului dintre Israel și Palestina.
Pentru a ajunge la serviciu iau două autobuze și călătoria este destul de lungă, așa că folosesc acest timp pentru a citi știrile din Moldova.
Puțin somnoros, ajung la serviciu. Ora 9:00, ne apucăm de lucru. Printre numeroasele activități pe care le am astăzi, este una foarte interesantă: o înregistrare audio care urmează să fie inclusă într-un videoclip pentru un proiect al Camerei de Comerț.
Tradițiile nu se uită atât de ușor, mai ales pentru noi, cei care trăim cu speranța unei Moldove mai bune.
Când ajung acasă după serviciu, mă pregătesc în grabă și mă duc să ud plantele din grădină. În acest an am ales să plantez roșii, castraveți (cu semințe din Moldova trimise de bunicii mei, Andrei și Lidia Josu), ridiche, sfeclă, morcovi, fasole, ceapă, usturoi și multe altele. Timpul trece rapid și, fără să-mi dau seama, se întunecă deja. Mergând spre mașină, trec pe lângă roșii și îmi amintesc imediat de o operă a lui Marcel Proust intitulată „În căutarea timpului pierdut”. Într-o parte a operei sale, autorul vorbește despre un dulce din copilăria sa, numit „Madeleine”: grație acestui miros, trecutul devine prezent. La fel mi s-a întâmplat și mie cu roșiile: un miros de vară, de libertate, de lejeritate, de copilărie petrecută în Moldova. Tradițiile nu se uită atât de ușor, mai ales pentru noi, cei care trăim cu speranța unei Moldove mai bune.
Marți
Știrile din această dimineață ne aduc vești bune: noul decret al premierului Draghi va fi publicat în curând, cu măsuri restrictive mai puțin stricte, în special datorită unei campanii de vaccinare care se desfășoară eficient și a unei scăderi drastice a cazurilor de Covid-19.
Dimineața la serviciu trece repede. În timpul pauzei de prânz, îmi iau 20 de minute pentru a mă plimba într-un parc din apropiere și pentru a-mi relaxa ochii după ore întregi petrecute în fața calculatorului.
În drum spre casă după serviciu, observ câteva postări pe Facebook în care se critică listele electorale ale unor partide. Mi-e rușine să citesc comentariile, mai ales din partea unor așa-ziși „analiști politici” și „partide politice” care pretind a fi „pro-europeni”. Din tot acest haos am ajuns la o concluzie: până la urmă, oamenii se dovedesc a fi ceea ce au fost întotdeauna, doar că în anumite momente poartă o mască cu speranța că lumea va crede în bunătatea lor. Odată întors acasă, mă grăbesc să mănânc ceva și iau mașina pentru că mă întâlnesc cu prietena mea, Alessia: decidem să facem o plimbare în timp ce admirăm frumusețea apusului de soare înaintea ochilor noștri.
Miercuri
În această dimineață cred că am început cu stângul și de aceea hotărăsc să schimb micul dejun: ceai cu biscuiți și dulceață făcută de buneii mei, ce gustos!
Spre deosebire de ieri, știrile anunță o veste tristă pentru cultura italiană: decesul unui celebru cântăreț și compozitor italian, Franco Battiato.
Ziua abia a început, dar aș fi vrut să se termine deja: cravata face mofturi și risc să pierd autobuzul. Ies din casă în grabă și, cu noroc, reușesc să nu pierd autobuzul. Afară soarele strălucește, dar eu mă simt puțin abătut, poate pentru că am dormit rău.
În o țară care se declară „democratică”, discursurile de ură, rasiale și xenofobe nu ar trebui să existe
Ziua de lucru trece încet și, între o activitate și alta, găsesc timp să privesc câteva noutăți pe rețelele de socializare. O știre de acum câteva zile, dar difuzată de mai multe posturi de televiziune si de mai multe zile la rând, m-a impresionat foarte mult: în o țară care se declară „democratică”, discursurile de ură, rasiale și xenofobe nu ar trebui să existe. Ceea ce m-a surprins cel mai mult este faptul că acest discurs a fost trecut drept normal de către televiziunile de știri și societatea civilă. Discursul de ură este periculos pentru democrație: libertatea de exprimare încurajează dezbaterea, dar discursul de ură o limitează și o sufocă.
În timpul pauzei de prânz rămân la birou pentru a învăța pentru examenul de la universitate din 28 mai. Cursul intitulat „Institutional dynamics, political representation and democracy in EU” este foarte interesant, dar gândurile și dispoziția proastă nu-mi permit să mă concentrez așa cum ar trebui.
După serviciu, mă întâlnesc cu prietena mea și, ca și în seara trecută, ne plimbăm pe străzile din Torino.
Joi
Față de ieri, ziua de astăzi pare să înceapă mai bine.
În autobuz spre serviciu am dat peste o scenă care m-a atras foarte mult. O doamnă de aproximativ 50 de ani vorbea prin Skype cu fiul ei (cred că băiatul avea 20/25 de ani), și am recunoscut că sunt moldoveni doar când au început să vorbească despre alegerile anticipate. Teoretic, această scenă nu ar trebui să fie surprinzătoare, cu excepția faptului că doamna încerca pe toate căile să își convingă fiul să meargă la vot pe 11 iulie, în timp ce băiatul nu părea foarte interesat. Cobor din autobuz și o mulțime de gânduri îmi trec prin cap în privința scenei la care am asistat. Un fapt ar trebui să fie clar pentru noi tinerii: viitorul aparține noilor generații și de aceea este timpul să gândim și să proiectăm viitorul pe care ni-l dorim. Este prea reductiv și aproape plictisitor să spui că toți politicienii sunt corupți și că votul meu nu va schimba nimic. Fiecare vot contează!
Vineri
Este ziua din săptămână pe care o iubesc cel mai mult și cred că este o opinie împărtășită de majoritatea oamenilor.
Ziua de lucru trece foarte rapid, și de când in când mă gândesc la ce s-a întâmplat în ultima perioadă în politica din Moldova.
Fiind masterand la Facultatea de Studii Europene, cred că aceste alegeri ar putea fi un nou început pentru poporul Republicii Moldova, pentru un trai mai decent și pentru o eventuală integrare europeană.
Dar, indiferent de rezultatul alegerilor anticipate și de situația politică ce va determina formarea noului parlament, prioritățile rămân aceleași: reforma justiției, lupta împotriva corupției și transparența în administrația publică.
A venit momentul să devenim maturi și să decidem ce ne dorim cu adevărat: să trăim în continuare idealizând în continuare un trecut care nu mai există sau să construim un viitor în care să putem trăi în siguranță și fără a fi nevoiți să ne părăsim țara în căutarea unui viitor mai bun.