„Victor Orbán și războiul împotriva intelectului”

Pe fundalul vizitei premierului conservator-populist al Ungariei, Viktor Orbán, la Washington și al invitării sale de către președintele Donald Trump la Casa Albă, în presa americană au apărut numeroase luări de poziții, cele mai multe critice. Între relatările cele mai de interes se află o amplă anchetă jurnalistică, semnată de ziaristul și scriitorul Franklin Foer, în numărul pe luna iunie al revistei „The Atlantic”. Ancheta sa se intitulează „Războiul lui Viktor Orbán împotriva intelectului” și tratează conflictul între primul ministru și administrația guvernamentală de la Budapesta și cunoscuta Universitate Central Europeană, și originile sale.

Ziaristul american notează că: „Ungaria avut odinioară unele din cele mai bune universități din Europa postcomunistă, dar guvernul Orbán le-a strivit în mod sistematic. Funcționarii săi au descins în universitățile publice, le-au pus sub un control strîns. Fondurile de cercetare, pe vremuri decise de un corp independent de universitari, sînt acum acordate de oamenii loaiali lui Orbán”. Autorul semnalează un site pe web pro-guvernamental ce îi cheamă pe studenți să denunțe numele profesorilor care au îmbrățișat „de bună voie opiniile politice de stînga”, și publicarea într-un săptămînal apropiat regimului a unei „liste de dușmani”, care include numele a zeci de universitari, „mercenari”, ce ar activa în folosul unei cabale străine.”

Ziaristul american Franklin Foer

Franklin Foer comentează: „Asemenea lui Pol Pot sau Josef Stalin, Orbán visează să lichideze intelighenția, secînd învățămîntul public și modelînd o națiune ce se pliază mai ușor.

Dar el este un autocrat rafinat; el înțelege că nu are nevoie să apeleze la bîtă sau la bătaia în ușă de la mijlocul nopții. Asaltul lui împotriva societății civile survine sub forma legalismului, prin subminarea instituțiilor ce i-ar putea pune la îndoială autoritatea.”

Clădirea Universității Central Europene

Între aceste instituții, Universitatea Central Europeană i-a pus problema cea mai substanțială, fiind vorba de o universitate privată, fondată în 2001 de omul de afaceri de origini ungară George Soros, și acreditată atît în Statele Unite cît și în Ungaria. Însăși scopurile ei declarate, de a deveni „un prototip al unei societăți deschise”, de a instrui o generație de tehnocrați capabili să redacteze noi Constituții, să privatizeze întreprinderile de stat și să conducă lumea post-sovietică într-un viitor cosmopolit”, au intrat în conflict direct cu predicile și obiectivele premierului Orbán în favoarea unei „democrații illiberale”, eufemismul folosit pentru a defini statul dorit de el. De-a lungul ultimilor ani – scrie ziaristul american -, soarta Universității Central Europene a devenit „un test al măsurii în care liberalismul are capacitatea tactică și tăria emoțională de a lovi înapoi în noul adversar ideologic”.

Patronajul lui Soros a fost cel care i-a permis unui tînăr Orbán, să iasă din lumea cîmpurilor de sfeclă ale satului în care s-a născut și să descopere prima oară la 15 ani miracolul apei curgînd dintr-un robinet, în baia lui proprie. La mijlocul anilor 1980, Orbán era acceptat în Liceul denumit după un istoric cunoscut al emigrației, István Bibó și finanțat din 1985 de donațiile lui Soros.

Viktor Orban în 2010

Dar – se subliniază în ancheta din The Atlantic – „dacă [Liceul] Bibó era o insulă la Budapesta, Orbán trăia într-o insulă pe o insulă. El locuia într-o cameră cu alți copii veniți de la țară” denumită astăzi de un universitar american, „dormitorul puștilor”, colegii lor de clasă din Budapesta trăind cu părinții în oraș”. Alianța Tinerilor Democrați (sau FIDESZ) avea să se nască cu participarea și din solidaritatea celor din „dormitorul puștilor”, opuși și în parte complexați de intelectualii Budapestei. Deoarece, notează Franklin Foer, în diviziunea tradițională din Ungaria între Budapesta și lumea satului rămasă în era pre-modernă, „Ungaria rurală a privit Budapesta ca sinonimă cu evreitatea”, „o asociere vădit exagerată și cu surse în rezervoarele profunde ale antisemitismului maghiar”.

„Puștii din dormitorul [Liceului] – spune astăzi un universitar american citat de The Atlantic – au vrut întotdeauna să arate intelectualității urbane că ei sînt mereu lideri mai deștepți, mai buni”, iar transformarea lui Orbán și înclinarea spre predicarea „iliberalismului” și-ar avea o origine, cel puțin, în aceste atitudini și vederi ale societății maghiare.

La revenirea sa ca prim ministru în 2010, după ani de umilință în urma înfrîngerii în alegeri, Orbán – scrie Franklin Foer – „s-a reinventat pe el însuși ca un mareșal al unui Kulturkampf civilizator. Vechile resentimente au devenit baza platformei sale politice. El singur avea să fie apărătorul integrității familiei, al națiunii și al Creștinătății, împotriva „Sfintei Alianțe a birocraților de la Bruxelles, a mediilor mondiale liberale, a capitalului internațional insațiabil”.

Un afiș anti-imigrație al guvernului Orbán, aprilie 2018

De aici și „provocarea unei isterii de masă împotriva valului de imigranți din Orientul Mijlociu și Africa, în toamna anului 2015. Lovitura lui de maestru a fost să descrie criza migrației drept complotul unei cabale odioase, orchestrat de un maestru păpușar evreu”, ocazie de a-l transforma în țap ispășitor pe George Soros.

Unul din afișele demonizînd figura lui George Soros

În 2016, Soros finanța încă organizațiile neguvernamentale din Ungaria cu 3,6 milioane de dolari și nimeni nu a crezut în succesul campaniei oamenilor lui Orbán. Dar acesta a reușit să-l transforme într-o figură diabolică, o demagogie – se scrie în The Atlantic – favorizată de scurgerea de inteligență în străinătate, de sutele de mii de oameni care au părăsit Ungaria. Cum declară un universitar ungur pentru revista americană, cei plecați: „vor transfera bani acasă, dar nu vor merge la vot aici. Ei nu vor mai ieși la proteste. Guvernului Orbán îi place să aibă o populație mai redusă, care este mai loaială”.

La un mare protest popular anti-Orbán, 14 aprilie 2018.

Aici intră în joc și insistența și acțiunile crescînde ale lui Orbán de a elimina Universitatea Central-Europeană. Fiindcă, atrage atenția ziaristul american, „dacă o generație de critici iese

din scenă, universitățile pot, întotdeauna, să genereze o alta; așa că guvernul s-a angajat în acțiunea pentru a controla și lumea universitară. Cînd Orbán a pornit războiul împotrica CEU, motivul nu l-a constituit doar o poziționare a sa politică sau plictiseala. Distrugerea celei mai importante instituții de învățămînt superior din Ungaria a constituit un pas crucial în aspirația sa către o viață politică eternă”.