Parlamentul Ungariei i-a dat puteri sporite premierului Viktor Orban, autorizându-l să conducă țara prin decret pe durata pandemiei de coronavirus. Legislativul dominat de partidul naționalist-conservator al premierului Orban, Fidesz, a aprobat proiectul legislativ cu 137 de voturi pentru și 53 împotrivă. Ungaria nu este singura țară care a intrat în stare de urgență după ce pandemia a ajuns în Europa, restrângând temporar libertățile civice. Unic este că parlamentarii unguri i-au dat lui Orban autoritate mărită pe termen nelimitat, permițându-i s-o dețină și după ce legislativul va ridica starea de urgență. Proiectul legislativ de la Budapesta a fost criticat în faza de pregătire atât de Uniunea Europeană, cât și de Oficiul pentru Drepturile Omului al Națiunilor Unite.
Viktor Orban va conduce țara prin decrete pe durata pandemiei

Prim-ministrul Ungariei Viktor Orban