Vitali Portnikov: „Atunci când pierde Igor Dodon, pierde Kremlinul”

Ce însemnă victoria Maiei Sandu și înfrângerea lui Igor Dodon, cum trebuie purtate negocierile cu Rusia, care e viitorul conflictelor înghețate și ce perspective are Republica Moldova – teme discutate de Ivan Sveatcenko cu jurnalistul de la serviciul ucrainean al Europei Libere, Vitali Portnikov. „Când am văzut duminică imagini cum moldovenii la secția de votare de la Frankfurt cântă, stând la rând, imnul Republicii Moldova, mi-am amintit de ucrainenii care cântau imnul național al Ucrainei pe Maidan în 2013”, spune Vitali Portnikov.

Jurnalistul ucrainean Vitali Portnikov despre alegerile din R.Moldova

Europa Liberă: La alegerile prezidențiale din Republica Moldova a învins candidatul pro-european, Maia Sandu. A fost acest lucru o surpriză pt Dvs.?

Vitali Portnikov: „Se poate spune că după primul tur acest lucru nu a mai fost o surpriză, se putea calcula destul de ușor cum se va dezvolta situația în turul doi. A fost important că în primul tur Maia Sandu a învins, spre deosebire de alegerile de acum patru ani, dar și faptul că pe locul trei s-a plasat Renato Usatîi – care ideologic este foarte departe de Maia Sandu, însă fizic este și mai departe de Igor Dodon. Și era clar că Usatîi nu va chema alegătorii săi să voteze pentru Dodon.

Un alt indiciu important pentru mine a fost mobilizarea absolut fără precedent a diasporei din țările europene. Această mobilizare era de necomparat cu ceea ce am văzut în cazul votării alegătorilor din Transnistria și chiar a alegătorilor din Rusia. Era evident că voturile care veneau de acolo de obicei pentru candidatul pro-rus de data aceasta se vor „dizolva” în această mare de voturi pro-europene.”

Europa Liberă: De ce Igor Dodon a pierdut aceste alegeri?

Виталий Портников. Большой разговор об итогах выборов в Молдове

Vitali Portnikov: „Aici sunt un șir de motive și nu toate sunt de ordin ideologic. Igor Dodon a făcut tot ce se putea pentru a demonstra alegătorului său că anume el este responsabil de ceea ce se întâmplă în stat.

Vă amintiți foarte bine probabil că în prima perioadă de aflare în funcție, cât la Chişinău mai locuia Vlad Plahotniuc, Igor Dodon putea afirma că el nu decide nimic, că el vrea să schimbe viața oamenilor în bine, dar nu reușește.

Din momentul în care în Republica Moldova a apărut guvernul tehnocrat al dlui Chicu, a devenit evident pentru toată lumea că anume Igor Dodon este responsabil de ceea ce se întâmplă în țară. Iar în țară nu se întâmplă nimic bun, fără să amintesc de faptul că toate au coincis cu pandemia de coronavirus și o înrăutățire obiectivă a vieții oamenilor. Avem și factori obiectivi – faptul că dl Dodon menține sistemul pe care l-a moștenit de la cleptocrație. Și este evident că pentru mulți oameni anume el este persoana care răspunde pentru toate. Și răspunde rău – nu a obținut niciun rezultat bun.

Iată de ce era evident că el va pierde nu atât în fața Maiei Sandu, care, evident, își păstrase nucleul de alegători, cât pe fundalul așteptării unor schimbări, a unor schimbări în bine. Pentru că el nu mai întruchipează deja aceste schimbări.”

Europa Liberă: Și având în vedere că a pierdut Igor Dodon, se poate spune că a pierdut și Kremlinul?

Vitali Portnikov: „Da, indiscutabil! Atunci când pierde Igor Dodon, pierde Kremlinul. Pentru că Igor Dodon din start a fost un proiect pro-Kremlin. El a devenit ceea ce este datorită susținerii Kremlinului.

Ținem minte foarte bine că în situația creată pe scena politică a Republicii Moldova atunci când a existat acel conflict al Kremlinului cu precedentele forțe politice pro-ruse, cu fostul președinte Vladimir Voronin și comuniștii lui, Kremlinul a decis să aleagă altă figură pe post de confident în Republica Moldova.

Și reamintesc că Igor Dodon nu a fost o alegere chiar atât de evidentă – existau de pe atunci mize pe Renato Usatîi, au existat și încercări de negocieri cu Vlad Plahotniuc. Și se poate spune că Igor Dodon a câștigat acest tender prin disponibilitatea sa de a fi de acord cu orice propunere de la Moscova. Și astfel el a primit susținere propagandistică, a primit finanțare. În plus, anume Kremlinul a fost cel care a negociat cu țările occidentale demontarea regimului lui Plahotniuc pentru ca Igor Dodon să se poate sprijini pe susținerea forțelor pro-europene în această poveste. Astfel încât înțelegem că Moscova a făcut multe pentru Igor Dodon. Dar ce a făcut el pentru Moscova? Așa că, evident, este o înfrângere a Kremlinului.”

Europa Liberă: Ce părere aveți despre Maia Sandu? Ea a fost în trecere prin politica ucraineană, s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski, dar este o figură mai puțin vizibilă decât Igor Dodon.

Vitali Portnikov: „Mie mi se pare că este o figură chiar destul de vizibilă în politica ucraineană – una din primele ei vizite în calitate de șefă a guvernului moldovean a fost la Kiev. Și odată cu numirea ei în fruntea Guvernului au existat speranțe că relațiile moldo-ucrainene vor continua în pofida poziției pro-ruse a președintelui Republicii Moldova.

Amintim că președintele Igor Dodon, în toată perioada aflării sale în funcție, nu s-a întâlnit niciodată cu niciunul dintre președinții ucraineni – nici cu Poroșenko, nici cu Zelenski. Mai mult decât atât, discuția telefonică dintre dl Zelenski și dl Dodon a provocat la Kiev un scandal serios, pentru că nu poți să discuți cu un om care recunoaște de facto apartenența juridică la Rusia a Crimeii anexate. Este evident.

Așa că Maia Sandu era văzută mereu la Kiev ca un om care este simbolul schimbărilor în țara vecină. Pentru mine este absolut evident faptul că pentru Ucraina este foarte important ca Republica Moldova să meargă în continuare pe calea europeană, pe calea integrării europene, pe calea excluderii unei capitulări în fața Moscovei.

Amintesc mereu că o capitulare a Republicii Moldova în fața Moscovei, cel puțin în aspectele care țin de integritatea teritorială a țării, ar fi un precedent foarte periculos pentru Ucraina. Iar Moldova de multe ori apare pe post de poligon politic unde Kremlinul încearcă să testeze modelele pe care ulterior le propune Kievului. Nu este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru. Și de fiecare dată este un proces foarte dureros pentru Moldova, dar și pentru noi.

Așa că atunci când Maia Sandu a devenit șefă de guvern, aici acest lucru s-a discutat foarte intens. Eu eram foarte sceptic atunci și spuneam că un astfel de Guvern, o astfel de coaliție cu Igor Dodon nu va exista mult timp, că va fi o lovitură foarte dură pentru forțele pro-europene, care vor fi folosite și apoi date la o parte pentru a transmite Moldova sub conducerea forțelor pro-ruse. Și așa s-a și întâmplat.

Acum au avut loc altfel de evenimente și Maia Sandu are deja învățată această lecție foarte bună, cred, pe care sper că a însușit-o.”

Europa Liberă: Să continuăm tema separatismului. Am auzit opinia că odată cu alegerea unui președinte pro-european la Chişinău se constituie un fel de axă în cadrul Parteneriatului Estic – Chişinăul pro-european, Kievul pro-european, Tbilisi pro-european. Și că astfel cele trei capitale vor reuși să-și soluționeze cu mai mult succes conflictele înghețate. Ce părere aveți despre această idee?

Vitali Portnikov: „La noi acest conflict nu este foarte înghețat, din păcate, pentru că bombardamentele continuă periodic în pofida armistițiului semnat, continuă să moară militari și civili. Așa că la noi este mai degrabă un conflict de o intensitate militară redusă. În Moldova conflictul este, într-adevăr, înghețat. În Georgia este convențional înghețat, pentru că acolo continuă să aibă loc din când în când incidente.

Dar soluționarea acestor conflicte înghețate nu depinde de Chişinău, Kiev sau Tbilisi, ci depinde de Moscova. Și noi vedem că Moscova face tot ce poate pentru a menține aceste conflicte în starea în care sunt.

Dar este evident că ce pot face împreună Chişinăul, Kievul și Tbilisi este să demonstreze lipsa unor stări de spirit de capitulare, să demonstreze atașamentul față de integritatea teritorială a celor trei țări. Și cel puțin să nu încerce să dea impresia că ceea ce se întâmplă în aceste regiuni este o normă de care nu doar trebuie să țină cont, dar cu care sunt obligate să și coexiste.

Este evident că în Republica Moldova în relațiile cu Tiraspolul sunt alte mecanisme legale decât la noi în relațiile cu regiunile Donețk și Luhansk. Noi spunem clar că Donețk și Luhansk sunt administrații-marionetă și că noi discutăm direct cu Moscova. Toate încercările Rusiei de a obține de la conducerea noastră negocieri directe cu marionetele nu pot avea succes. La Chişinău se discută demult cu conducerea de la Tiraspol. Și președinții Moldovei, începând, parcă, cu Petru Lucinschi, și prim-miniștrii Moldovei chiar au vizitat de multe ori republica moldovenească nistreană, așa-numita.

Dar mie mi se pare că una este vizita și discuțiile despre problemele concrete economice ale populației, printre care este un număr foarte mare de cetățeni moldoveni. Și altceva este când Igor Dodon și Vadim Krasnoselski marchează împreună la Bender ziua Rusiei. Eu sper că mai mult așa ceva nu se va întâmpla. Că președintele Maia Sandu nu va marca împreună cu șeful administrației-marionetă de la Tiraspol o sărbătoare de stat a Rusiei.

Pentru că atunci când se întâmplă așa ceva, înțelegem că nu Moldova vrea să-și întoarcă teritoriul de facto ocupat de Rusia al Transnistriei, ci Transnistria intenționează să-și alipească Moldova. Sunt accente diferite, fiți de acord. Și, apropo, este exact ce ar vrea ei să facă și în cazul nostru – nu să restabilească integritatea teritorială a Ucrainei, ci Donbasul ocupat de Moscova să-și alipească Ucraina ca teritoriu pro-rus. Repet – este un scenariu care se testează la voi pentru ca ulterior să ne fie propus nouă.”

Europa Liberă: În iunie 2019 în Republica Moldova a fost un consens destul de neobișnuit dintre Occident și Rusia. Acesta nu a durat prea mult timp, din păcate, inclusiv datorită lui Igor Dodon. Сredeți că ar fi posibil astăzi un astfel de poligon al diplomației la Chişinău?

Vitali Portnikov: „Dvs. ați spus că acest consens nu a durat prea mult din păcate. Eu aș spune că acest consens nu a durat prea mult timp din fericire. Pentru că fiecare zi a acestui consens era o demonstrație în plus că o țară poate fi condusă fără a ține cont de valori.

Și acest lucru se referă nu atât la guvernul Maiei Sandu, cât la diplomația occidentală. O demonstrație a faptului că diplomația occidentală se poate înțelege cu Rusia în numele unor „scopuri supreme”, de exemplu de-oligarhizarea țării, și în numele acestei de-oligarhizări să permită consolidarea la putere a clanurilor care sunt în esență la fel de corupte, dacă e să vorbim despre dl Dodon și despre cei care stau în spatele lui, și care, la fel, nu sunt de acord cu dezvoltarea europeană a țării.

Pentru că noi înțelegem că problema constă nu atât în dl Dodon, cât în faptul că Putin, care stă în spatele lui, face cât 150 de Vlazi Plahotniuc. Sau cât o mie.

Și atunci când negociați cu omul care conduce oligarhii ruși despre demontarea unui regim oligarhic dintr-o țară mică, de facto acceptați practic oligarhia, de fapt spuneți că împreună cu un oligarh se poate obține un succes în lupta cu alt oligarh. Pentru că Putin este un oligarh, la fel ca și Plahotniuc, doar că unul la nivel de stat. Iar Dodon este aliatul acestui oligarh. Acesta este lucrul care trebuie înțeles.

Iată de ce atunci când spuneți că această alianță, din păcate, nu a durat prea mult, eu aș spune că din fericire s-a demonstrat că astfel de alianțe sunt ineficiente și amorale.

Este lucrul despre care am vorbit din prima zi a apariției guvernului susținut de socialiști și forțele pro-europene. Am spus că Partidul Socialiștilor din Moldova, deputații căruia merg la Kremlin după instrucțiuni, în scurt timp va arunca de la putere forțele pro-europene și va cădea la înțelegere exact cu oamenii împotriva cărora ca și cum a luptat. Am spus că e doar un model pentru venirea la putere în țară a minorității, a minorității pro-ruse.

Cum se face acest lucru? Sunt demoralizate forțele politice care au legătura cu oligarhii, cu ajutorul forțelor pro-europene se ajunge la putere, după care se renunță la serviciile acestora și se fac alianțe cu cei cu care e mai ușor de discutat, pentru că nu se mai pune problema existenței unor valori.

Și dacă astfel de modele se vor repeta, acest lucru va duce doar la o degradare politică, economică și socială a Republicii Moldova.

Am spus și atunci că este o cale foarte periculoasă. Și iată că acum poporul Republicii Moldova a reușit să corecteze acel model, acea greșeală care a fost comisă atât de diplomațiile occidentale, cât și de forțele pro-europene din Republica Moldova. Și acum este foarte important ca forțele pro-europene să asculte vocea poporului și să înțeleagă că niciun fel de alianțe cu forțele anti-moldovenești nu trebuie să existe, că astfel de alianțe aduc doar prăbușire, înfrângere și lipsă de dezvoltare.”

Europa Liberă: Este o latură a medaliei, mai este și o a doua. Am citit zilele acestea pe Facebook un afirmație destul de nepoliticoasă care spunea că „Vova va avea multe întrebări față de Igor” (Vladimir Putin va avea multe întrebări la Igor Dodon – n.red.). Ce întrebări poate avea Vova față de Igor?

Vitali Portnikov: „Nu știu. Impresia mea este că Rusia nu și-a amintit la timp de faptul că are un confident în Moldova. Poate pentru că Rusia joacă acum pe prea multe table de șah în spațiul post-sovietic și nu reușește să le urmărească pe toate. Dar am văzut că de facto Moscova a înțeles abia destul de târziu că Igor Dodon pierde. Exista opinia că odată ce el a consolidat toată puterea în mâinile sale și controlează și Președinția, și majoritatea parlamentară, și Guvernul – „cum poate pierde? Este imposibil!”.

Dar vedem că democrația moldovenească diferă totuși de democrația controlată din Rusia.

Și aici este greu de spus dacă Putin ar putea avea sau nu pretenții față de Dodon. Eu aș spune chiar că Dodon poate avea pretenții față de Putin. Pe de altă parte, Putin chiar a vrut să-l ajute pe Dodon, folosind toate metodele vechi de susținere ale Rusiei. De exemplu, alocarea creditului. Care evident că a fost o „mită electorală” – nu lui Dodon, ci moldovenilor. Dar acest credit, știți bine, a fost blocat de Curtea Constituțională. În Rusia se poate întâmpla așa ceva? Nu! Un astfel de mecanism nici nu a fost luat în calcul.

A fost și propaganda. Dar și aceasta s-a dovedit a fi ineficientă și nu a fost „plasată pe piață” la timp.”

Europa Liberă: Serghei Narîșkin ne amenința cu „revoluții colorate”…

Vitali Portnikov: „Serghei Narîșkin, da, dar s-a întâmplat foarte recent. Dar chiar și Narîșkin amenința cu o revoluție colorată în cazul în care Igor Dodon va câștiga. Dar Dodon a pierdut. Adică miza era totuși pe o falsificare masivă în favoarea președintelui în exercițiu. Dar nici acest lucru nu a fost posibil. Și aici e o lipsă de înțelegere a situației din partea lui Narîșkin.

Iar ultimele săptămâni la televiziunea rusească se povesteau tot felul de lucruri teribile nu doar despre dna Sandu, dar și despre dl Usatîi, la pachet și-au amintit și de el.

Dar aceste încercări nu au mai fost eficiente. Aș mai spune că Moldova a pierdut după primul tur, nu după al doilea.”

Europa Liberă: Și atunci, ce trebuie să facă Maia Sandu cu colegii ei de la Kremlin?

Vitali Portnikov: „Acum ea trebuie să se gândească nu la colegii de la Kremlin. Acum trebuie să se gândească la cum să-și asigure puterea reală, în condițiile în care Parlamentul este controlat de o majoritate din socialiști și unii foști tovarăși ai dlui Plahotniuc.

Poate fi creată în Parlament o nouă majoritate? Este prima întrebare la care trebuie căutat răspuns.

A doua întrebare este, dacă o astfel de majoritate nu poate fi creată și aceasta va fi folosită ca element de menținere a puterii de către dl Dodon, atunci în ce condiții ar fi posibile alegerile parlamentare anticipate, în baza căror proceduri și cât de repede?

Pentru că este clar că alegerile prezidențiale la care a câștigat Maia Sandu trebuie să fie confirmate de rezultatele alegerilor parlamentare. Iar forțele care acum sunt prezente în Parlament nu reprezintă stările de spirit ale majorității cetățenilor Republicii Moldova. Până în prezent acolo există o fracțiune mare a dlui Plahotniuc, partid care nu mai există demult în forma și proporția care exista la momentul alegerilor parlamentare precedente. Și în acest sens poate fi înțeles dl Usatîi, atunci când vorbește despre necesitatea unor noi alegeri parlamentare.

Dar pe de altă parte, trebuie să se înțeleagă și faptul că nici următorul parlament nu va fi simplu și că forțele pro-europene pot avea fie noi aliați, fie noi oponenți, fie aliați cu care e mai bine să nu faci alianțe.”

Europa Liberă: Dl Usatîi ce fel de aliat este, ce fel de oponent?

Vitali Portnikov: „Este un aliat cu care este mai bine să nu faci alianțe. Dar nu-mi dau seama dacă după noile alegeri forțele pro-europene vor avea din ce alege. Următoarele alegeri ar putea crea pentru dl Usatîi și partidul său un fel de „mandat de aur” în noul parlament. Și dacă forțele pro-europene nu vor negocia cu el, atunci Usatîi poate cădea la înțelegere cu socialiștii. Pentru că acum este mai degrabă un conflict personal între Usatîi și Dodon decât unul ideologic.

Sunt o mulțime de întrebări. Adică începe un joc complicat.

Iar răspunsul la întrebarea „ce să facă doamna Sandu cu colegul ei de la Kremlin, cu domnul Putin?” este: să nu facă nimic. Dacă doamna Sandu nu intenționează să ia de la domnul Putin asistență financiară în condițiile în care intenționa să facă acest lucru domnul Dodon, atunci este absolut irelevant ce crede despre doamna Sandu domnul Putin. Pentru că el nu-i poate oferi nimic mai mult.”

Europa Liberă: Poate că îi poate propune Transnistria?

Vitali Portnikov: „Nu poate. Am explicat de multe ori – Putin se va ține de Transnistria până la finalul aflării sale la Kremlin, pentru că pentru el aceasta este o pârghie de presiune asupra Moldovei. Nici Transnistria, nici Abhazia, nici Osetia de Nord, nici Donbas nu vor fi returnate acelor țări de unde le-a rupt Moscova cel puțin până la încheierea aflării domnului Putin la Kremlin. Pentru că dl Putin este „adunătorul” de pământuri, nu cel care le „restituie”.

Dl Putin nu s-a înțeles în condiții comode pentru el să restituie Transnistria cu dl Voronin, atunci când condiția de bază pe care a fost nevoit să o respingă Voronin a fost conservarea bazei militare a Rusiei în Transnistria. El nu a ajuns la o înțelegere cu Dodon - și vă dați seama că alipirea Transnistriei la Moldova ar fi asigurat lui Dodon victoria la alegerile prezidențiale, ar fi avut mult mai mulți alegători decât acum, aceștia nu ar fi trebuit să se deplaseze undeva ca să voteze, este evident, nu? Iar soarta Președinției moldovenești s-ar fi decis la Tiraspol. Dar acest lucru nu s-a întâmplat, nu-i așa?

Ce fel de așteptări pot fi în această situație? Ce fel de Transnistrie?

Integritatea teritorială a Republicii Moldova este o chestiune care se va soluționa pe măsura reformatării regimului politic din Rusia. Și dacă așteptați acest lucru deja de trei decenii, vă spun clar că trebuie să va faceți o rezervă serioasă de răbdare istorică și politică. La fel ca și în cazul ucrainenilor. Soarta integrității teritoriale a Ucrainei se va decide nu în cadrul întâlnirilor dlui Zelenski cu dl Putin în formatul Normandia sau în alte contexte, dar în procesul reformatării regimului politic din Rusia. Da, acest lucru se poate întinde pe decenii. Dar aceasta este realitatea politică.

O realitate care, apropo, este confirmată de ceea ce vedem în conflictul din Karabah. Acest conflict a durat decenii. Acum a fost un război mare, dar într-un final pe teritoriul fostei regiuni autonome Nagorno-Karabah sunt trupe rusești și chestiunea statutului Karabahului și viitorului regiunii s-ar putea să nu se soluționeze chiar atât de rapid cum au unii impresia la Bacu și Erevan.”

Europa Liberă: Cum se înscrie agenda moldovenească în planurile președintelui Zelenski? Există vreun interes la Kiev față de Chişinău?

Vitali Portnikov: „Nu vă pot spune nimic despre planurile lui Vladimir Zelenski – mai bine îl întrebați pe el ce planuri are. Dar pot vorbi despre interesele obiective ale Ucrainei.

Până în 2014, Ucraina a manevrat între Moldova, care și-a pierdut teritoriul, și Rusia, care a ocupat acest teritoriu…

Interesele obiective ale Ucrainei constau în relații de bună vecinătate și de bună înțelegere cu Republica Moldova.

Opinia mea este că doar după 2014, când Ucraina a ajuns ea însăși în situația în care Republica Moldova se află din 1991, s-a înțeles cât de importantă este această cooperare. Și cât de mioapă a fost politica deceniilor precedente, când Ucraina, în loc să fie un aliat energic al Republicii Moldova în misiunea protejării integrității ei teritoriale, aproape tot timpul, poate cu excepția unor scurte perioade politice, a manevrat între Moldova, care și-a pierdut teritoriul, și Rusia, care a ocupat acest teritoriu.

Și cred că acum trebuie trase toate concluziile necesare din asta. Și trebuie folosită șansa oferită de poporul moldovenesc prin alegerea făcută la prezidențiale pentru ca Ucraina și Moldova să aibă o poziție consolidată pe arena internațională și să rezolve împreună problemele economice și sociale care există între țările vecine. Pentru că succesul Ucrainei este și succesul Moldovei, iar succesul Moldovei este și succesul Ucrainei. Această formulă trebuie să fie cea mai importantă în relațiile noastre bilaterale.”

Europa Liberă: Să vă mai întreb despre conspirologie. Există Federaţia Rusă, o țară mare, iar în ultimul timp în jurul ei se observă un șir de conflicte – fie conflicte, fir războaie, fie schimbări de guverne, fie victoria candidatului pro-european cum s-a întâmplat în Moldova. Vedem ce se întâmplă în Belarus, în Kârgâzstan… Ce se întâmplă, cum credeți, e vreo mână nevăzută la mijloc?

Vitali Portnikov: „Eu sunt de părere că nu putem reduce la un singur numitor toate evenimentele din spațiul post-sovietic. Fiecare dintre aceste evenimente are cauzele și rezultatele lui.

Este adevărat că Rusia consideră această regiune drept zona sa de influență, însă în interiorul fiecărei țări există propriile motive pentru aceste evoluții.

Eu nu cred că Rusia era interesată acum de schimbarea puterii în Kârgâzstan. Ce am văzut acolo sunt evenimente interne, când a avut loc un conflict intern la nivelul elitelor și când încercarea președintelui kârgâz de a crea un regim de putere personală și control asupra instituțiilor statului s-a blocat pentru că astfel de regimuri în Kârgâzstan nu mai pot fi create după prima revoluție din această țară, când a demisionat primul ei președinte, Askar Akaev.

Ceea ce s-a întâmplat între Azerbaidjan și Armenia a mocnit decenii la rând generând conflicte. Aici au coincis câteva lucru - și dorința Azerbaidjanului de a soluționa chestiunea Nagorno-Karabahului pe cale militară, și nedorința Moscovei de a susține puterea care s-a instalat în Armenia după revoluția din această țară, care a dus la prăbușirea clanurilor pro-ruse din Armenia. Iar Azerbaidjanul a folosit această fereastră de oportunități. Doar că în Nagorno-Karabah în locul forțelor armene care controlau acest teritoriu de decenii acum se află trupe rusești și conflictul din unul bilateral s-a transformat în unul cu participarea trupelor ruse. Adică s-a ajuns la același numitor comun la care au ajuns, la timpul lor, în anii 1990, conflictele din Transnistria, Abhazia, Osetia de Nord, acum și cel din Donbas.”

Europa Liberă: Oare chiar credeți că pacificatorii ruși nu vor ajuta?

Vitali Portnikov: „Pacificatorii ruși vor juca rolul pe care îl joacă întotdeauna „pacificatorii” ruși, cu ghilimelele de rigoare – vor încerca să facă presiuni asupra Erevanului și Baku.

Al treilea moment este ceea ce se întâmplă în Belarus. Eu consider că Rusia era obiectiv interesată de slăbirea pozițiilor lui Alexandr Lukașenka, dar nu a putut prevedea acel nivel de neacceptare pe care Lukașenka l-a generat în rândul propriului popor. Rusia nu înțelege niciodată, atunci când își pune în scenă jocurile, că mai există și factorul poporului care are propria lui voință. Acest lucru este imposibil de înțeles pentru absolvenții Institutului Andropov, ei întotdeauna în locul factorului „popor” pun variabila „Departamentul de Stat”. Și adesea greșesc.

Pentru mine este evident că pregătirea pentru alegerile prezidențiale în Rusia a constat în încercarea de a-l speria un pic pe Lukașenka cu ajutorul unor candidați destul de loaiali Moscovei. Dar în consecință s-a văzut că poporul belarus are o cu totul altă viziune asupra a ceea ce se întâmplă în țară. Iar Rusia a început să-l susțină pe Lukașenka așa de parcă nici nu ar fi existat contradicții dintre el și Vladimir Putin. Este al treilea tip de situație.

Mai este și situația din Ucraina. Înțelegem foarte bine că la Moscova există mereu speranța că „măcar acest președinte ucrainean, în sfârșit, va capitula în fața Rusiei”. Așa s-a sperat în cazul lui Petro Poroșenko, apoi, și mai mult, în cazul lui Volodimir Zelenski. Și când capitularea nu se produce, apare dezamăgirea și cugetările despre cum poate fi destabilizată situația pentru a aduce la putere un președinte ucrainean care „sigur va capitula”. Asta, chiar dacă acest lucru este imposibil de obținut în condițiile create în Ucraina.

Și avem și cazul Moldovei, unde nu s-a înțeles faptul că există stări de spirit electorale și există diaspora, care – un moment foarte important – este greu de prelucrat propagandistic din televizoarele rusești, atunci când ea se află în Germania, în Franța sau în Marea Britanie.”

Europa Liberă: Nu vi se pare că Rusia intră astfel într-o criză sistemică a relațiilor cu fostele republici sovietice?

Vitali Portnikov: „Rusia a intrat într-o criză sistemică a relațiilor cu fostele republici sovietice în 1991. Atunci când președintele Rusiei, Boris Elțin, avea iluzia că Comunitatea Statelor Independente este modelul viitorului stat unional, iar în alte foste republici sovietice se considera, așa cum a spus atunci primul președinte al Ucrainei, Leonid Kravciuk, că acesta este un instrument pentru divorț și nu pentru consolidare.

Această criză sistemică continuă acum, pentru că Vladimir Putin vrea să revină, cu mult mai multă insistență decât Boris Elțin, la acest model al noului stat unional, inclusiv aplicând forța.”

Europa Liberă: Și ultima întrebare: avem vreo speranță la fericire?

Vitali Portnikov: „Oamenii care sunt gata să lucreze pentru țările lor, anume să lucreze; și care își percept țara ca pe o patrie care este importantă, întotdeauna au o speranță la fericire.

Când am văzut duminică imagini cum moldovenii la secția de votare de la Frankfurt cântă, stând la rând, imnul Republicii Moldova, mi-am amintit de ucrainenii care cântau imnul național al Ucrainei pe Maidan în 2013.

Și eu cred că atunci când în țară sunt mulți oameni care o apreciază, chiar dacă pe moment nu muncesc pe teritoriul ei, și care vor ca aceasta să fie mai bună, cu astfel de oameni mereu există speranță la fericire.”

(Traducere: Lina Grâu)