Născut la 9 ianuarie 1979. Studii de filosofie la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Este jurnalist și specialist în comunicare, fondator și director management al Companiei de relații rublice „Communication Boutique”. A fost membru al Consiliului de Presă. A condus Direcția relații publice și protocol a Camerei de Comerț și Industrie. Anterior, timp de mai mulți ani, a acordat consultanță în comunicare Ministerului Economiei, iar în anii 2008 și 2009 a fost purtător de cuvânt al primului ministru al Republicii Moldova. A fost reporter, timp de 7 ani, la Radio Europa Liberă și alți 3 ani a lucrat la Agenția „Basa-press”.
Luni
Azi m-am trezit cu durere în brațul stâng, iar noaptea am avut frisoane. A trebuit să beau un paracetamol, iar spre dimineață să-mi schimb pijama udă de transpirație. Toată ziua am fost slăbit, iar seara am avut febră 37 și din nou paracetamol.
Nu, nu am prins covid, ci o formă slăbită a lui - vaccinul Astra Zeneca.
Urmăream de luni de zile mersul vaccinării în alte țări și știrile despre reacțiile adverse. Dar și vânzoleala autorităților moldovene, care ba au depus cerere la Covax, ba nu au depus-o, ba au frigider special pentru Pfizer, ba nu au, ba au alocat bani din buget pentru procurarea vaccinurilor, ba doar firimituri din fondul de rezervă al guvernului. În timp ce Israelul a vaccinat aproape toată populația, noi stăm neputincioși și așteptăm ajutoare umanitare de la Covax și România.
Suntem pe cont propriu, chiar dacă plătim poliță medicală. Cu acest gând așteptam data de 15 martie, când România lansa etapa a treia de vaccinare, pentru populația generală. Documentat despre proceduri, am intrat imediat pe site-ul de programări, care era însă blocat din cauza numărului mare de accesări. Am reușit să mă programez peste două zile, pe 17 martie pentru 21 - duminică.
A fost o experiență curioasă, totul a mers surprinzător de ușor și stăteam în priză așteptând că acuș-acuș voi fi tras în țeapă. Sunt obișnuit să respect procedurile, așa că mi-am făcut test PCR pentru a nu sta în carantină după traversarea frontierei, am tipărit programarea la centrul de vaccinare. Plătit Cartea verde, apoi rovinieta, dar nu mi le-a cerut nimeni. Am trecut ambele vămi în vreo 10 minute, iar din cele trei mașini care ne-am pomenit în rând la frontieră, cel puțin două mergeam spre Țibănești. La vaccinare. Un sătuc însorit, cu câteva blocuri, spălătorie auto, farmacie, o crâșmă lângă primărie și un parc mare și destul de îngrijit. Țibănești este la o margine a județului Iași, iar dacă vii dinspre Vaslui, chiar dai de o porțiune de drum fără asfalt. Din acest motiv, probabil, aici erau locuri libere la vaccinare, în timp ce în toate celelalte centre din județ erau cozi de sute și chiar mii de oameni.
În schimb, Țibănești, alături de alte câteva sate, au devenit zilele astea un fel de Meccă a moldovenilor cu buletin românesc. Nu știu câți au beneficiat de această oportunitate, dar vameșul nostru, la revenire m-a întrebat dacă a fost vreo ofertă specială, că tare mulți au mers să se vaccineze în România în acea zi.
Marți
Nici urmă de slăbiciuni. Mintea limpede și corpul vioi.
O prietenă mă întreabă cine e invitatul de azi a lui Gheorghe Gonța, cumva Renato? De ce m-ar interesa, îi răspund? Ce a făcut el deosebit, ca să-l ascult, în loc să-mi petrec seara cu fetele, de ce să-mi încarc procesorul cu gunoi informațional în loc de lucruri utile?
Aș avea câteva ponturi pentru jurnaliști și pentru politicieni. Pentru primii - nu le oferiți politicienilor microfonul, nu-i băgați în seamă, vorbiți despre lucruri importante pentru oameni și întrebați oamenii ce îi interesează de fapt. Cotidianul Gazeta Viborca din Polonia, de exemplu, interzice jurnaliștilor începători să meargă la conferințe de presă sau să citească press releasuri. Timp de două luni îi trimite în stradă, unde trebuie să găsească și să documenteze subiecte de articole - de ce o bordură e dărâmată, o stradă nemăturată sau dacă o construcție nou-apărută are autorizație. De asta Polonia are cea mai mare Bursă de valori din Europa de est, produce trenuri și vapoare. Iar noi, știți ce.
Pontul pentru politicieni ar fi același, să întrebe oamenii ce îi doare. Vor afla, de exemplu, că mulți ar vrea să plătească asigurarea medicală la o policlinică privată, dar statul nu dă voie. Că, atunci când trebuie să-ți schimbi permisul de conducere, trebuie să transporți o grămadă de certificate inutile de la o instituție la alta. Că degeaba colectezi separat deșeurile organice, căci la gunoiște ele oricum ajung amestecate. Că drumul spre Ungheni are vreo 15 ani de când e în reparație. Că la Soroca nu este stație de epurare și de 30 de ani dejecțiile vin pe Nistru direct la Chișinău.
Bun, m-am cam lăsat luat de val. Marți deja am ieșit din cază și seara am fost la antrenament de tenis. E un loc unde eram singurul ce purta mască. În ultimele zile însă văd mai mulți cu măști și chiar cu două măști.
Miercuri
Miercuri a fost o zi obișnuită. Telefonul bâzâie cu regularitate și nu mă pot concentra, dar nici nu-l pot stinge pentru că clienții sunt obișnuiți că li se răspunde imediat, fiecare pe aplicația sa - Messenger, Telegram, Whatsapp și Viber și pe trei programe de videoconferință. Mesageriile ne-au schimbat radical modul de a comunica, acum dacă vreau să iau legătura cu cineva, îi scriu pe Facebook. Dacă e un subiect mai important, trimit email. Dacă e și mai urgent - un sms și abia dacă arde sun pe telefon, ca să nu deranjez.
Cândva, în copilărie, un coleg de-al tatălui m-a servit cu castane aduse dintr-o deplasare peste „cortina de fier”, împreună cu un casetofon Philips. Prin anii 80 asta echivala cu a-l prinde pe Dumnezeu de picioare. Casetofonul m-a servit mult timp, dar despre castane am uitat, căci în partea noastră a lumii castanii sunt copaci decorativi și cel mai des te gândești la ei când se coc și îți cad în cap.
De asta nici nu înțelegeam expresia „a scoate castanele din foc”, mai ales cu mâna altuia. Totuși, ele sunt un delicatese și mai târziu mi s-au asociat cu Parisul și alte locuri unde se prețuiesc lucrurile fine. La Cluj nu ratam nici o ocazie să le gust la nenea care le cocea și vindea pe Eroilor. Iar în fosta URSS, castanele rămân un pom cu frunză lată, bun de ținut umbră pe străzile prăfuite. Păi iată, duminică, la un supermarket la Iași am cumpărat un pui de castan comestibil și abia aștept ziua de sâmbătă și soarele, ca să-l plantez. Voi prăji castane și mă voi simți civilizat.
Joi
Știrea zilei, evident, a fost votarea sau ne-votarea guvernului. Am impresia că dacă aș porni televizorul peste trei luni sau șase ani, în episodul 600 al acestei telenovele aceiași actori vor fi rămași la aceeași etapă a dezvoltării umane...
Între timp, țara trăiește de bine de rău și am impresia că economia funcționează chiar în ciuda eforturilor statului...
Întrebați un neamț sau un austriac cum îi cheamă pe președinții lor. Probabil foarte mulți nici nu vor ști, iar acesta e un indicator al funcționalității unui stat. Cu cât mai mult stau politicienii la locul lor și-și fac treaba, cu atât lucrurile merg fără să știm de ei.
Azi am lucrat, ca de obicei de acasă și e greu de ținut firul zilelor și să le deosebești una de alta. Noroc de tenis, la care am ieșit seara.
Vineri
Am participat la Forumul anual al ONG-urilor de mediu, care s-a desfășurat pe parcursul întregii săptămâni. Bine organizat, chiar în condiții online. Între timp, pregătesc evenimentul de lansare a Facilității de Finanțare a Economiei Verzi, o linie de credit de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare de 20 de milioane de euro, care să ajute afacerile și proprietarii de locuințe să le eficientizeze din punct de vedere al consumului de energie și de resurse.
De dimineață a ieșit în sfârșit soarele. Am reușit să trag o fugă la Sireț, de unde am cumpărat 10 butași de viță de vie.
Abia aștept weekendul, să mă înfund în grădină.