La Biblioteca pentru nevăzători din Soroca, scriitorul Vladimir Beșleagă le-a vorbit cititorilor despre romanul „Voci sau dublul suicid din zona lacurilor”. Deloc întâmplător - romanul poate fi găsit și în versiune audio, înregistrată în studioul Europei Libere de la Chișinău. Volumele sonore reprezintă o soluție pentru cei peste o sută de nevăzători din Soroca, or, ei pot „citi” doar cărți și reviste în alfabetul tactil Braille. La Biblioteca pentru nevăzători din Soroca a fost prezentă și corespondenta Europei Libere, Diana Răileanu şi relatează:
Your browser doesn’t support HTML5
Romanul „Voci” de Vladimir Beșleagă, lansat de Biblioteca pentru nevăzători de la Soroca
Comunitatea de nevăzători se adună frecvent la biblioteca lor din dealul Sorocii. Dovada e siguranţa cu care i-am văzut mişcându-se pe scările întortocheate care duc la etaj. La întâlnirea cu scriitorul Vladimir Beșleagă s-au prezentat cei mai fideli cititori, recompensați, iată, cu varianta audio a volumului editat de Europa Libera în cooperare cu editura ARC. În ultimii câţiva zeci de ani, Vladimir Beşleagă este al doilea scriitor care trece pragul bibliotecii lor, îmi explică Nina Dobrovolschi:
„Chiar să vă spun, am aşteptat mult această întâlnire, fiindcă noi nu suntem chiar aşa des vizitaţi de scriitori, de poeţi…”
Europa Liberă: Dar cum vă explicaţi că îşi fac drum atât de greu pe aici?
Nina Dobrovolschi: „Nu ştiu, cred că nu suntem noi chiar luaţi în seamă. Ştiţi, suntem un contingent de oameni pe care, dacă statul nu-i ia în seamă, alţii poate nici nu ştiu că existăm”.
Vladimir Beşleagă a acceptat cu entuziasm invitaţia să vină la Soroca şi, ghidat de întrebări, a depăşir fără ezitare cadrul dezbaterii:
Vladimir Beșleagă: „Eu am ajuns la o vârstă destul de înaintată, la vârsta memoriilor, iar acest roman a fost pornit ca un fel de protest. Când s-a produs acea mare răsturnare din 2001, când au revenit comuniștii la putere, m-am umplut de năduf şi am început să scriu. De la începutul cărţii, dacă aţi remarcat, ea este un fel de schiţă a perioadei care s-a instaurat după revenirea comuniştilor la putere, iar în partea a doua sunt mai multe episoade care privesc viaţa în regimul vechi. Deci, inclusiv câteva nuvele încastrate în acest roman, care mi s-au întâmplat mie. Acum putem să începem cu întrebările!”
„Mă numesc Nicolae. Eu, dle scriitor, am să vă pun o întrebare din zilele noastre.
Vladimir Beșleagă: „Da!”
Romanul „Voci” în alfabetul Braille
Nicolae Paşcan: „Cum priviţi la propunerea lui Dodon în privinţa scrisului chirilic?”
Vladimir Beșleagă: „Ceea ce se întâmplă acum este extraordinar de trist şi tragic, dar nu-i va reuşi nimic, pentru că au mai încercat şi alţii să răstoarne istoria, să răstoarne limba, nu merge! Asta-s lucruri, cum le zice, de PR. Altă întrebare? Doamnă…”
„Eu atât m-am săturat să ascult minciuni din partea democraţilor, din partea comuniştilor… Nici nu am cuvinte, că eu nu sunt scriitor să am cuvinte…”
Vladimir Beșleagă: „Auzi, Doamnă, cum vă spune?”
„Vera!”
Vladimir Beșleagă: „Dumneata te referi la politicieni, desigur. Eu vreau să vă spun că politica este o sferă de activitate unde nu există morală, în afară de asta, politica cea care se face la noi este foarte primitivă şi elementară. Politicienii spun aşa: nu contează mijloacele, contează scopul!”
Şi aşa discuţia cu scriitorul Vladimir Beşleagă a durat puţin peste o oră, timp în care, din respect, autorul nu şi-a permis să stea pe scaun, chiar dacă ascultătorii nu aveau cum să îl vadă. Cuminţi, ca nişte elevi, nevăzătorii din Soroca nu se lăsau duşi acasă, acceptând să se ridice doar după ce s-au ales cu promisiunea că Vladimir Beşleagă va reveni la Soroca. La final cu toţii au primit câte un CD al romanului „Voci”. Septogenarul Nicolae Paşcan spune că, de fapt, în pofida preconcepţiilor, nevăzătorii sunt foarte informaţi şi chiar ştiu să separe „grâul de neghină”:
Nicolae Paşcan: „Eu de mic copil foarte mult am citit şi în azbuca (alfabet) Breille. Audio foarte mult „citesc” şi acum. Şi la televizor ascult toate canalele şi la final îmi fac propria concluzie: care canal vorbeşte drept, care strâmb”.
Nevăzătorii de la Soroca mi-au părut foarte optimişti, poate chiar mult mai optimişti decât unii oameni pe care i-am întâlnit de-a lungul anilor. Puţini, ba chiar foarte puţini dintre ei au insistat să le aud necazurile. „Avem o mai mare tărie de caracter care ne ajută să păşim cu speranţă în viitor”, mi-au spus ei, dovadă că nu lasă loc pentru disperare.