Vladimir Putin - un al șaselea mandat în fruntea Rusiei (VIDEO)

Președintele Vladimir Putin se fotografiază împreună cu adepți ai săi, în Piața Catedralei la Kremlin; Moscova 7 mai 2018

Ceremonia din acest an a fost mult mai sobră decât cea din 2012, după numeroasele demonstrații anti-prezidențiale de sîmbăta trecută.

La Moscova, președintele Vladimir Putin a depus jurământul pentru un nou mandat de șase ani la conducerea țării, promițând că se va pune „în slujba oamenilor” și va apăra o țară „a marilor victorii”.

În vârstă de 65 de ani, Vladimir Putin conduce Federația Rusă din 1999, când a fost numit premier, dar a preluat și funcția de președinte interimar, după demisia lui Boris Ielțin. Au urmat două mandate prezidențiale, rocada cu Dimitri Medvedev între 2008- 2012, când a reluat funcția de premier sub președinția protejatului său, și un nou mandat de președinte, de șase ani care s-a încheiat astăzi, pe 7 mai.

Your browser doesn’t support HTML5

Putin depune jurămîntul la Kremlin a patra oară ca președinte

Potrivit Constituției, actualul mandat de șase ani, al doilea consecutiv, este și ultimul, iar Putin a declarat în cursul campaniei electorale din martie că nu va încerca sa modifice Constituția pentru a rămâne la putere.

„În mandatul meu de președinte, voi face tot ce-mi stă în putință pentru a mări puterea și prosperitatea țării”, a declarat Putin la depunerea jurământului, la Kremlin. Discursul s-a concentrat pe probleme interne, mai ales legate de standardul de viață al rușilor. Dar a vorbit și despre întărirea armatei.

După ceremonie a stat de vorbă cu invitații, între care premierul Dimitri Medvedev, Patriarhul Kiril și fostul cancelar german Gerhard Schroeder. Când a plecat din palat, s-a oprit să discute cu tinerii veniți la Kremlin să-l felicite.

Odată cu încheierea mandatului prezidențial s-a încheiat formal și mandatul guvernului, dar imediat după ceremonie, Putin l-a propus pe premierul Dimitri Medvedev să continue la conducerea noului guvern.

Ceremonia din acest an a fost mult mai sobră decât cea din 2012, gândită parcă să semnalizeze că aici depune jurământul un lider ocupat și preocupat de binele țării – așa că Putin a fost arătat la televizor cum pleacă din biroul de la Kremlin și se urcă în mașină pentru un drum foarte scurt, spre o altă clădire a palatului, unde se află sala de ceremonii.

Se poate desigur specula că nota de sobrietate a fost voită după ce sâmbătă, în multe orașe din Rusia au avut loc proteste anti-Putin sub sloganul „Nu este țarul nostru”. Protestele, neautorizate, au fost organizate de activistul anti-corupție Alexei Navalnîi și de simpatizanții acestuia. Navalnîi și peste o mie de protestatari au fost temporar reținuți de poliție.