În discursul său anual către națiune, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a amenințat din nou Statele Unite și țările care ar găzdui rachete balistice americane, și i-a asigurat pe ruși că nivelul lor de bunăstare va fi ridicat.
Your browser doesn’t support HTML5
Discursul a fost pronunțat în fata camerelor reunite ale Parlamentului de la Moscova și relația dintre Moscova si Washington a avut un loc bine stabilit in alocuțiunea liderului de la Kremlin, ca si relația Rusiei cu Uniunea Europeana.
Amenințarea la adresa Statelor Unite și a tarilor din Alianța Nord Atlantica a fost lipsita de echivoc. Putin și-a repetat opinia potrivit căreia Statele Unite au decis să se retragă din Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare pentru a-și dezvolta propriile sistemele de rachete.
„Ei, americanii, violeaza toate înțelegerile și cautind o scuza ii numesc pe făptași. Dar ei mobilizează și țările lor satelit. Aceste țări satelit, cu precautie, îi susțin totuși pe americani...”
Vladimir Putin a continuat amenințînd Statele Unite că, în cazul în care Washingtonul ar desfășura rachete cu rază de acțiune medie in Europa:
„Rusia va fi forțată să creeze și să desfășoare tipuri de arme care să poată să fie folosite nu numai împotriva teritoriilor de unde ar putea să vină această amenințare directă, dar și împotriva teritoriilor unde se află centrele de decizie pentru lansarea unor astfel de rachete complexe...”
Alianța Nord Atlantica a răspuns imediat declarației facute de liderul de la Kremlin considerînd acuzatiile „de neacceptat” și repetînd că alianța nu are intenția să desfășoare noile arme nucleare terestre in Europa. Purtatorul de cuvînt Piers Cazalet a repetat că sistemul de rachete defensiv al NATO in Europa este pur defensiv, asa cum sunt cele din România si Polonia și că ele respecta reglementările tratatului INF.
Pe 2 februarie, Statele Unite au anunțat că încep un proces de șase luni de ieșire din tratatul din 1987 din cauză că Rusia l-ar fi încălcat, dezvoltând și dislocând noi rachete de croazieră interzise. În discursul de azi, Putin a spus că proiectele rusești de construcția de noi arme nucleare anunțate în 2018 decurg fără întârzieri, Rusia urmând să lanseze primul său submarin echipat cu drone subacvatice cu capacități nucleare.
Putin i-a mai acuzat pe liderii americani că nu realizeaza ca lumea s-a schimbat, afirmînd:
„Se pare că partenerii nostri (americani) nu reusesc să înțeleaga cum și cu ce viteză se schimbă lumea și încotro se îndreaptă. Ei continuă politicile lor distructive și eronate. Asta nu e nici măcar în interesul Statelor Unite ănsele. Dar nu trebuie să decidem noi...”
In al 15-lea discurs al său în calitate de președinte, Vladimir Putin a mai criticat sancțiunile internaționale impuse Rusiei și a promis populației că nivelul de bunăstare va crește.
De notat că potrivit unui sondaj de opinie realizat de Centrul pentru Cercetarea opiniei Publice, (VTsIOM) și dat publicitatii duminica, încrederea populației in Vladimir Putin este de 33,4%, cel mai scazut nivel din 2006 încoace.