Președintele rus Vladimir Putin spune că țara sa e gata să conlucreze orice președinte american, indiferent de cine va cîștiga alegerile prezidențiale de săptămâna viitoare.
„Analizăm toate evoluțiile. Vom accepta orice decizie a poporului american și vom lucra cu orice administrație. Sper ca decizia să fie bine cântărită,” a declarat Putin la o sesiune plenară a VTB Capital Forum „Russia Calls” la Moscova
Președintele rus a refuzat să aprofundeze subiectul alegerilor prezidențiale americane, notînd doar că orice ar spune el partenerii americani ai Rusiei vor încerca probabil să se agațe de imaginarul amestec al rușilor în procesul electoral din Statele Unite.
Agențiile de informații americane au ajuns la concluzia că Moscova s-a amestecat în scrutinul prezidențial din 2016, cu scopul de a-l sprijini pe Donald Trump, inclusiv prin piratarea campaniei de atunci a rivalei lui Trump, Hilary Clinton. Moscova a negat acuzația.
În septembrie 2020 au existat noi semne legate de hackeri ruși, odată cu punerea sub acuzare a unui rus pentru furt de identități americane, ca parte a amestecului în alegeri, și impunerea de sancțiuni unui politician cu legături rusești pentru răspîndirea de dezinfomări.
Donald Trump concurează cu Joe Biden în alegerile prezidențiale din 3 noiembrie, iar Rusia a negat că ar încerca să se amestece în campanie.