Vladimir Putin și Alexandr Lukașenka se vor întâlni săptămâna viitoare

Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenka

Președintele rus Vladimir Putin și președintele belarus Aleksandr Lukașenka se vor întâlni săptămâna viitoare pentru a purta primele discuții față în față, după masivele proteste anti-Lukașenka din Belarus.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat astăzi că „întâlnirea de lucru” va avea loc pe 14 septembrie, la Soci, și că pe agendă se află chestiuni legate de cooperarea energetică și relațiile bilaterale.

Peskov a spus că nu au fost stabilite documente pentru semnare și nici nu va exista o conferință de presă după întâlnire.

Putin, care susține o integrare mai strânsă a celor două țări i-a promis recent lui Lukașenka chiar asistență militară în cadrul unui pact militar bilateral, inclusive trimiterea unei forte ruse de poliție.

Ministrul rus de Externe, Sergei Lavrov, a refuzat să se întâlnească cu membrii Consiliului de coordonare al opoziției, inițiat de Țihanovskaia pentru a ajuta la rezolvarea crizei și la un eventual transfer de putere, spunând că unii membri au „opinii anti-ruse”.

Majoritatea celor șapte membri ai prezidiului Consiliului au fost fie arestați sau obligați să părăsească țara.

Cel puțin 9 protestatari au fost arestați astăzi la Minsk, în timp ce cereau dreptul la grevă al muncitorilor și minerilor. Arestări au fost operate și la Vitebsk, Gomel și Baranavici, potrivit centrului pentru apărarea drepturilor omului Vesna.

Întâlnirea planificată cu Putin vine după ce Lukașenka s-a întâlnit la începutul acestei luni cu prim-ministrul rus Mihail Mișustin, care a spus că s-au făcut progrese către o integrare mai profundă a celor doua țări sub egida unui „stat al Uniunii” Rusia-Belarus, care a fost creat în anii 1990, dar care există în mare parte numai pe hârtie.