Promo-Lex susține că autoritatea electorală și-a depășit atribuțiile atunci când le-a spus partidelor că nu au dreptul să-și sprijine candidații în prezidențiale. Această concluzie a observatorilor locali ai scrutinului a fost formulată la o zi după ce candidata PAS la funcția de președinte, Maia Sandu, i-a cerut comisiei electorale să-și retragă interdicția, iar șefului acestei comisii – să demisioneze. Tudor Deliu, candidatul PLDM, a trimis din același motiv joi o plângere în justiție. Dar care sunt motivele din care își atrage CEC-ul atâtea critici încă înainte de începutul campaniei.
Your browser doesn’t support HTML5
Citând articole concrete din Codul Electoral, Pavel Postica, șeful grupului Promo-Lex de observatori locali ai scrutinului, a spus că partidele nu sunt exceptate de la participarea la scrutine prezidențiale, cel de acum nefiind o excepție.
“Art. 43, alineat 7, Cod Electoral menționează foarte clar: partidele politice pot susține financiar candidații pe care i-au desemnat.”
Într-o circulară trimisă concurenților în ajun, CEC le sugerase altceva, și anume că nu ar trebui să mizeze pe sprijinul și banii partidelor, fiind criticată pentru asta de cel puțin doi candidați, iar unul din ei a mers chiar cu o plângere în justiție.
Suspectă i se pare misiunii de observare a alegerilor și propunerea comisiei – precizarea de joi, 17 septembrie, a CEC fiind că e deocamdată doar preliminară - de a mări de la 150 la 220 numărul de secții de votare deschise peste hotare, și de la 11 la tocmai 38 pe cele ce ar urma să fie deschise în Rusia.
### Vezi și... ### Dorin Cimil (CEC): „Nu ne putem concentra practic resursele ca să verificăm o semnătură sau alta”Această propunere a comisiei, pe lângă faptul că nu e acoperită financiar, a stârnit în ajun mari controverse, bazate pe bănuiala că Igor Dodon ar vrea să deschidă mai multe în Rusia, unde este preferat, și mai puține acolo unde nu prea.
Exist[ bănuiala că Igor Dodon ar vrea să deschidă mai multe în Rusia...
Mai ales de neînțeles pentru Promo-Lex e de ce comisia s-a dat cu părerea cu cinci zile înainte să se fi consumat termenul rezervat recepționării de solicitări pentru aceste secții. Din nou Pavel Postică:
“CEC și-a expus punctul de vedere până la finalizarea procedurii de înregistrare prealabilă.”
Acum două zile, când abia se încheia procesul de înregistrare, din Rusia fuseseră recepționate în jur de 6 mii de solicitări, în timp ce din Italia – 12 mii. CEC nu a explicat de ce ar fi necesare 38 de secții în Rusia și doar 45 în Italia, în ciuda faptului că a existat așteptarea ca decizii atât de sensibile să fie consultate cu societatea civilă.
Pe fundalul mai multor semne de întrebare față de veridicitatea înregistrărilor venite din Rusia, Dorin Cimil, președintele CEC, a spus public zilele trecute, inclusiv într-un interviu la Europa Liberă, că instituția nu este obligată să verifice înregistrările, chiar dacă presa, care le-a verificat, a identificat multe false, toate aparent din Rusia.
Bazându-se pe probele adunate de presă, un deputat din PAS, Sergiu Litvinenco, a mers cu o sesizare la procuratură.
Dorin Cimil, căruia PAS îi ceruse cu o zi mai devreme demisia, a anunțat joi că rămâne, pentru că “nu a încălcat vreo lege, și nici jurământul”, dar totodată a cerut sprijinul SIS și MAI pentru verificarea înregistrărilor.
Președintele CEC acerut sprijinul SIS și MAI pentru verificarea înregistrărilor...
Explicându-și miercuri seară într-o emisiune supărarea pe CEC, lidera PAS, creditată de sondaje cu șanse mari să iasă în turul doi alături de Dodon, a spus că suspectează un control socialist asupra deciziilor CEC, iar Dorin Cimil, pe care l-a agreat când era prim-ministră în fruntea instituției, pare să nu facă față acestor presiuni, a sugerat Sandu:
“Din păcate, se pare că omul nu are suficient caracter să apere procesele democratice.”
Sugestia din raportul de joi al Promo-Lex asupra celor două controverse e ca autoritățile să-și retracteze poziția, atât în privința circularei, cât și a rețelei de secții de votare pentru diasporă.
Precizarea autorității electorale, formulată tot joi, în timpul unei ședințe, e că a operat cu cifre de control când și-a trimis propunerile Ministerului de externe, iar rețeaua de secții de votare în străinătate va fi stabilită după agrearea ei de țările gazdă. În privința circularei, însă, poziția comisiei a rămas deocamdată aceeași și anume: partidele nu sunt competitori electorali în prezidențiale, prin urmare nu pot să-și cheltuie banii pe campania candidaților pe care îi sprijină.