Poziția de inspector general la Departamentul de Stat, ca în toate agențiile federale, este considerată a avea autonomie, jucând rolul unei verificări interne.
Your browser doesn’t support HTML5
Președintele Trump l-a demis pe titularul postului, Steve Linick, cu un mesaj Tweeter, vineri seară. În principiu, este prerogativa lui să o facă și să populeze administrația cu persoane care-i aplică agenda, doar că această concediere este privită într-un context mai larg. De aceea, unii lideri democrați, între care președintele Comisiei pentru Relații Internaționale din Camera Reprezentaților, Eliot Engel, și liderul minorității democrate din comisia similară a Senatului, Bob Menendez, au anunțat că au intenția să investigheze maniera în care Donald Trump a procedat.
Aparent, secretarul de stat Mike Pompeo a recomandat înlocuirea lui Steve Linick pentru că, aparent, acesta îl investiga pentru că ar fi folosit personal al agenției, în scopuri personale. În afara acestui aspect specific, concedierea lui Linick survine după ce alți inspectori generali de agenții au fost și ei înlocuiți, ceea ce – spun democrații – pare o imixtiune a politicului în decizii administrative și știrbește autonomia celor numiți să verifice din interior, integritatea ministerelor. Cei doi lideri democrați arată, în cazul lui Steve Linick, că „acțiuni, care sunt clar menite să-l protejeze pe secretarul de stat, Pompeo, în legătură cu responsabilitățile personale ale acestuia, subminează fundația instituțiilor noastre democratice și poate fi un act ilegal de represalii”.
### Vezi și... ### Statele Unite: independența tradițională a Ministerului Justiției pus sub semnul întrebării ?Steve Linick este ultimul caz de inspector general concediat în ultimele șase săptămâni. Inspectorul general în exercițiu al Pentagonului a fost și el înlăturat, urmând ca poziția respectivă să supravegheze maniera în care ajutorul federal legat de noul coronavirus este administrat. Un alt exemplu este inspectorul general al comunității de informații, care a permis ca plângerea inițială a unui angajat să devină un caz pentru inculparea președintelui Trump, în Congres.