Xenia Sobceak, jurnalistă, cunoscută pentru o viață socială activă, dar și pentru faptul că este fiica fostului primar din Sankt Petersburg, Anatoli Sobceak, a anunțat că va candida în alegerile prezidențiale din Rusia, din martie anul viitor. Împotriva președintelui Vladimir Putin, care nu și-a anunțat încă oficial candidatura. Desigur, nimeni nu uită că Putin și-a început cariera politică la Sankt Petersburg, la începutul anilor '90 ai secolului trecut, sub îndrumarea lui Anatoli Sobceak.
Xenia Sobceak a recunoscut că este o decizie neobișnuită, mai ales pentru că îl sprijină pe activistul anti-corupție Alexei Navalnîi, care nu are însă dreptul de a candida, după ce a fost condamnat în mai multe procese de evaziune fiscală. Navalnîi și suporterii săi susțin că este vorba de dosare motivate politic.
Într-un scurt mesaj postat pe Instagram și Facebook, Xenia Sobceak a declarat că s-a decis să condideze pentru a permite alegătorilor să voteze „împotriva tuturor”, un vot de protest împotriva sistemului.
„Votând pentru mine, alegătorii pot spune: gata, ne-am săturat. Iar împreună suntem o forță”, declară între altele Sobceak.
Pentru moment, Navalnîi nu a comentat anunțul, este în închisoare pentru 20 de zile, pentru faptul că a organizat proteste neautorizate.
Dar cum zvonul despre candidature lui Sobceak circula de multă vreme, Navalnîi l-a comentat luna trecută. Nu numai că a reamintit faptul că Xenia Sobceak este un produs al „sistemului” pe care ea susține că vrea să-l înlocuiască. Dar a avertizat că se lasă folosită de Kremlin pentru a da alegerilor prezidențiale de anul viitor un iz de legitimitate. Și pentru a creea iluzia unei diversități, a unei alternative la candidatura lui Putin.
Pentru Navalnîi, Xenia Sobceak nu este decât o vedetă de „reality show” , în căutare de prieteni și „like”-uri pe rețelele de socializare.
Sobceak a asigurat însă că se va retrage dacă Navalnîi primește totuși dreptul de a candida. Ceea ce este puțin probabil. În scurtele ei intervenții, jurnalista vorbește despre lupta împotriva corupției, a minciunii și a hoților, toate teme luate din campaniile lui Alexei Navalnîi.
Xenia Sobceak ar fi prima candidată femeie în 14 ani, un lucru pe care a vrut să-l reamintească și în video-ul postat miercuri, când și-a anunțat planul: anunțul este filmat în bucătărie.
Xenia Sobceak este populară în Rusia, dar nu are pondere politică. Nici credibilitate, atunci când se erijează în purtătoarea de drapel a luptei anti-corupție sau anti-sistem. Familia fostului primar din Sankt Petersburg face parte din „sistem”, iar Xenia Sobceak îl cunoaște pe Vladimir Putin din fragedă copilărie.