Gigantul rus de internet Yandex a anunțat vânzarea agregatorului său de știri și a paginii de pornire yandex.ru către rivalul controlat de stat VK, proprietarul rețelei sociale omonime - o mișcare care ar putea da o nouă lovitură accesului rușilor la mass-media independentă.
Conform înțelegerii anunțate la 23 august, Yandex cedează efectiv controlul asupra distribuției de conținut online unei companii apropiate Kremlinului. În schimb, Yandex achiziționează 100% din serviciul de livrare de alimente Delivery Club, deținut de VK.
Rusia și-a intensificat reprimarea presei independente după ce Moscova a invadat Ucraina în februarie, adoptând o lege care interzice ceea ce numește „informațiile false” despre armata sa și limitând drastic capacitatea multor instituții media de a difuza știri necenzurate.
### Vezi și... ### RSF: Războiul din Ucraina are efecte devastatoare asupra jurnalismului„Consiliul de administrație și conducerea Yandex au ajuns la concluzia că interesele părților interesate ale companiei... sunt cel mai bine servite prin continuarea ieșirii strategice din afacerile sale media și trecerea la concentrarea pe alte tehnologii și servicii”, a precizat Yandex într-un comunicat.
„În urma finalizării tranzacției, actuala pagină principală cu News va fi redenumită dzen.ru și va fi dezvoltată și controlată în perioada care urmează de VK (inclusiv controlul asupra aspectului, conținutului etc.)”, se arată în comunicat.
Yandex, numit adesea „Google-ul Rusiei”, s-a conformat în ultimii ani cererilor Moscovei și a restricționat accesul la site-urile interzise de autoritatea de reglementare a comunicațiilor Roskomnadzor, atrăgându-și critici privind rolul său în răspândirea și amplificarea propagandei de stat.
La începutul acestei veri, Yandex a renunțat să mai traseze granițele naționale în aplicația sa Maps în încercarea de a eluda presiunile politice cu privire la locul în care software-ul trasa frontierele în Ucraina.
Aleksei Navalnîi a acuzat la începutul acestui an Yandex de minciună atunci când pretinde că afișează știri pe pagina sa de start, dat fiind faptul că fluxul său de știri amplifică propaganda de stat.
O serie de directori de rang înalt ai Yandex au fost, de asemenea, sancționați de UE - deși compania însăși a evitat, până în prezent, sancțiunile oficiale.
Un fost șef al Yandex News, Lev Gherșenzon, a descris la 1 martie Yandex ca fiind un element-cheie în ascunderea informațiilor despre conflictul din Ucraina. Yandex a negat că ar fi complice la cenzură.
### Vezi și... ### Război în Ucraina | Președintele ucrainean: „Vom lua Crimeea înapoi”