Zaporojie: cea mai mare centrală nucleară din Europa, lovită din nou

Centrala nucleară de la Zaporojie

„Orice atac asupra unei centrale nucleare este un act sinucigaș", a declarat secretarul general ONU, Antonio Guterres într-o conferință de presă în Japonia.

Your browser doesn’t support HTML5

Zaporojie: cea mai mare centrală nucleară din Europa, lovită din nou

Guterres a cerut din nou ca inspectorii internaționali să aibă acces la centrala nucleară de la Zaporojie, după ce Ucraina și Rusia s-au acuzat reciproc de bombardarea celei mai mari centrale atomice din Europa sâmbătă.

„Susținem pe deplin toate eforturile Agenției Internaționale pentru Energie Atomică de a stabiliza situația la centrala nucleară”, a mai spus Guterres.

Eroare de server

Ups, cum vedeți, nu aceasta este ce am dorit să vă arătăm!

Acest URL a fost trimis spre vedere imediată echipei noastre web. Scuzele noastre.

Please use Search above to see if you can find it elsewhere

Într-o postare pe Telegram duminică, 7 august, compania ucraineană Electroatom a anunțat că rachetele rusești loviseră, cu o zi mai devreme, un depozit unde se aflau 174 de containere cu reziduuri nucleare. Totodată, fuseseră deteriorate monitoarelor de control al nivelului radiațiilor, ceea ce face imposibilă detectarea scurgerilor radioactive. Un lucrător a fost spitalizat după ce a fost lovit de un șrapnel.

Administrația instalată de ruși după ocuparea centralei Zaporojie susține că depozitul a fost lovit de forțele ucrainene, care ar fi folosit un lansator de rachete multiple.

Informațiile nu pot fi verificate, pentru moment, din surse independente.

Cinci informații despre centrala de la Zaporojie

  • Zaporojie este cea mai mare dintre cele patru centrale nucleare ale Ucrainei. Împreună furnizează aproximativ jumătate din energia electrică a țării.
  • Invazia rusă în Ucraina, pe 24 februarie, a provocat pentru prima dată un război într-o țară cu un program nuclear atât de extins și stabil (AIEA).
  • Cele șase unități ale centralei de la Zaporojie au, în total, o capacitate netă de 5,7 gigawați (AIEA). Prima unitate a fost conectată la rețea în 1984, iar ultima în 1995.
  • Centrala are o importanță strategică pentru Rusia, este amplasată la numai 200 km de Crimeea, anexată abuziv în 2014.
  • Centrala a fost capturată de forțele ruse în martie 2022. Este însă operată de tehnicieni ucraineni.

Sursă: Reuters

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia de „terorism nuclear”, care ar justifica impunerea de noi sancțiuni internaționale, de data aceasta asupra sectorului nuclear al Moscovei.

„Nu există vreo naţiune în lume care să se poată simţi în siguranţă atunci când un stat terorist trage asupra unei centrale nucleare”, a spus duminică noapte președintele ucrainean.

„Doamne fereşte, dacă se întâmplă ceva ireparabil, nimeni nu va opri vântul care va împrăştia contaminarea radioactivă”, a mai declarat Zelenski.

Imediat după anunțarea atacului de la Zaporojie a reacționat și Ministerul de Externe de la Chișinău, care a cerut – într-o postare pe Twitter – accesul inspectorilor internaționali, reamintind că centrala este o amenințare potențială pentru întreaga regiune.


Bombardamentul de sâmbătă a venit la numai 24 de ore după ce o linie de înaltă tensiune fusese distrusă.

Centrala atomică, situată cam la 200 de kilometri nord-vest de portul ucrainean Mariupol controlat de ruși, a fost ocupată de armata rusă în prima fază a invaziei din Ucraina dar este operată în continuare de tehnicieni și ingineri ucraineni.

Institutul pentru Studierea Războiului (ISW) de la Washington, aprecia recent că forțele ruse s-ar putea folosi de centrala nucleară pentru a „întări temerile Occidentului privind un posibil dezastru nuclear în Ucraina, ceea ce i-ar putea descuraja pe aliații vestică să mai sprijine militar Kiev-ul”.

In opinia institutului de la Washington, Rusia „folosește eficient centrala și ca scut nuclear pentru a preveni atacurile ucrainene împotriva echipamentelor și forțelor sale militare”.

### Vezi și... ### ONU cere acces internațional la centrala nucleară de la Zaporojie după un nou atac asupra ei

Şeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Mariano Grossi, a avertizat sâmbătă că cel mai recent atac „reamintește că există riscul foarte real al unui dezastru nuclear”.

Până acum, Agenția Internațională pentru Energie Atomică nu a reușit să trimită observatori la fața locului. Misiunea a fost refuzată până şi de Ucraina, care consideră că aceasta ar legitima ocuparea rusă a centralei în ochii comunităţii internaţionale, a explicat în urmă cu câteva săptămâni operatorul ucrainean Energoatom, citat de AFP.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, acuzase Rusia că foloseşte această centrală, cea mai mare din Europa, „ca bază militară pentru a trage asupra ucrainenilor, ştiind că aceştia nu pot riposta pentru că riscă să lovească un reactor nuclear sau deşeuri puternic radioactive''.

În 2021, centrala nucleară de la Zaporojie a furnizat 20% din producţia anuală de energie electrică a Ucrainei şi 47% din cea produsă de centralele nucleare ale ţării.

### Vezi și... ### Război în Ucraina | Rusia și Ucraina se acuză reciproc de „terorism nuclear”