Zelenski a revocat cetățenia a patru deputați, printre care și prietenul lui Putin, Medvedciuk

Viktor Medvedciuk, care a avut o lungă carieră de parlamentar în Ucraina, a fost prins la graniță și apoi predat Rusiei într-un schimb de prizonieri, în septembrie (colaj foto)

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat că a revocat cetățenia a patru parlamentari ucraineni suspectați de trădare, inclusiv a trei membri ai unui partid pro-rus interzis, și a semnalat că vor urma și alte interdicții.

El a declarat, în seara zilei de 10 ianuarie, că a luat această măsură excepțională împotriva lui Andri Derkaci, Taras Kozak, Renat Kuzmin și Viktor Medvedciuk „pe baza materialelor pregătite” de Serviciul ucrainean de securitate și de Serviciul de stat pentru migrație.

Cel puțin trei dintre ei se află în afara țării și toți au fost ținta unor proceduri judiciare pentru trădare de când a început invazia totală și neprovocată a Rusiei la sfârșitul lunii februarie.

„Dacă reprezentanții aleși ai poporului aleg să servească nu poporul Ucrainei, ci criminalii care au venit în Ucraina, atunci acțiunile noastre vor fi cele necesare unei asemenea atitudini”, a declarat Zelenski în discursul său video nocturn către națiune.

El a adăugat că acestea nu sunt „ultimele astfel de decizii” și că sunt pregătire și altele.

Activități subversive împotriva Ucrainei

Derkaci, Kozak, Kuzmin și Medvedciuk au fost aleși în parlamentul ucrainean, Verhovna Rada, pentru partidul de opoziție Platforma--Pentru Viață, care este în prezent interzis în Ucraina.

### Vezi și... ### În ajunul invaziei rusești, justiția ucraineană slujea intereselor lui Ianukovici

Derkaci a fost legislator ucrainean timp de peste două decenii, dar anchetatorii cred că a primit peste jumătate de milion de dolari de la agențiile rusești de aplicare a legii și de informații "pentru activități subversive împotriva Ucrainei în perioada 2019-2022". El nu a mai participat la o sesiune parlamentară din februarie.

Medvedciuk are o lungă carieră parlamentară. Se spune că fiica lui ar fi fost botezată de însuși președintele rus Vladimir Putin. Medvedciuk a fost reținut în aprilie și predat Rusiei într-un schimb de prizonieri în septembrie. Kozak a părăsit Ucraina în 2021.

Anchetatorii care fac investigații spun că al patrulea deputat, Kuzmin, "a plasat materiale de propagandă în detrimentul Ucrainei" în mass-media.

Niciunul dintre cei patru nu a reacționat public la anunțul lui Zelenski.

### Vezi și... ### Ucraina: procurorul general și șeful SBU au fost demiși de Parlament