Zelenski afirmă că unele localități din nord-estul țării au fost recucerite

Pompierii ucraineni printre clădirile puternic avariate după cel mai recent atac cu rachete rusești în centrul orașului Harkov, 6 septembrie 2022

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că trupele ucrainene au recucerit mai multe localități din regiunea Harkov, în nord-estul țării.

„Săptămâna aceasta avem vești bune din regiunea Harkov”, a declarat Zelenski în discursul său nocturn din 7 septembrie, menționând că ucrainenii probabil că au văzut deja informațiile militare despre activitatea soldaților ucraineni. El a adăugat că „acum nu este momentul potrivit” pentru a spune care sunt localitățile eliberate.

În ultimele zile au fost raportate progrese ale forțelor ucrainene în regiunea Harkov, pe rețelele de socializare circulând videoclipuri și fotografii cu soldați ucraineni în localitățile recucerite din regiunea Harkov, dar nu a existat nicio confirmare din partea oficialilor ucraineni.

Între timp, liderul partidului de guvernământ al Rusiei a declarat că oamenii din regiunile ocupate ale Ucrainei urmează să voteze pe 4 noiembrie dacă vor să devină parte a Rusiei.

Oficialii din regiunile ocupate de Rusia din Ucraina anunțaseră anterior că referendumul va avea loc pe 11 septembrie pentru a coincide cu alegerile locale din Rusia. Șeful adjunct al regiunii Herson, Kirill Stremousov, numit de Moscova, a declarat la începutul acestei săptămâni că aceste planuri au fost amânate, citând „evoluțiile care au loc în acest moment”, o referire, se pare, la contraofensiva în curs de desfășurare în sudul Ucrainei. Ucraina și țările occidentale au afirmat că orice astfel de vot sub ocupație este ilegal și ilegitim.

### Vezi și... ### Război în Ucraina | Armata ucraineană pare să-și asume atacurile din Crimeea