„Trebuie să recunoaștem că în Georgia deocamdată Rusia a câștigat. Mai întâi, au luat o parte din Georgia, apoi au schimbat politica, guvernul. Iar acum (Georgia) are un guvern pro-rus”, a declarat el în imagini video postate miercuri, preluate de Reuters.
Zelenski a adăugat că Rusia este „pe cale” să facă același lucru în Moldova. „Și o vor face, dacă, desigur, Occidentul nu va opri remarcile (împotriva) trecerii liniilor roșii”, a spus președintele ucrainean.
- Te-ar putea interesa și: Georgia. Autoritatea electorală va renumăra o parte din voturile contestate de opoziție
El a făcut astfel aluzie, cel mai probabil, la ezitarea unor guverne occidentale de a lua măsurile cele mai drastice împotriva Moscovei – de pildă permițând Kievului să folosească armele primite din Vest pentru a lovi adânc în interiorul Rusiei.
Remarcile lui Zelenski vin după ce Visul Georgian a câștigat în weekendul trecut alegeri reclamate de opoziția georgiană drept incorecte, urmate de apeluri occidentale la investigarea completă a plângerilor electorale – și înaintea turului al doilea al alegerilor prezidențiale moldovene, în care se vor confrunta Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo.
Zelenski reproșează frecvent partenerilor occidentali că nu sunt destul de fermi în relația cu F. Rusă, cum tot frecvent avertizează asupra pericolelor la care este expusă vecina Ucrainei, R. Moldova, din cauza ambițiilor rusești regionale.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te