Zelenski explică cine va fi sau nu considerat „colaborator” cu forțele de ocupație ruse

Localitatea Sviatohirsk, din zona Donețk, recent eliberată de forțele ucrainene, Ucraina, 3 octombrie 2022.

Într-o încercare de a contracara propaganda rusă, președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a explicat în mesajul său video cotidian criteriile potrivit cărora o persoană poate sau nu fi declarată „colaborator”.

Zelenski a spus că „dacă o persoană [din zonele ocupate] nu a sprijinit ocupanții și nu a trădat Ucraina, atunci nu există niciun motiv pentru a considera o astfel de persoană colaborator”. El a explicat că răspunde propagandei rusești care le transmite oamenilor din zonele ocupate (parte din ele recucerite acum de Ucraina) că vor fi considerați, aproape toți, „colaboratori”. „Este o prostie”, a spus Zelenski.

„Abordarea noastră a fost și rămâne întotdeauna clară și corectă. /.../ Dacă profesorul a rămas profesor ucrainean și nu i-a mințit pe copii despre cine este inamicul, sau dacă o persoană a rămas angajată ucraineană a serviciului ucrainean de utilități și, de exemplu, a ajutat la păstrarea aprovizionării cu energie pentru oameni, acea persoană nu poate fi acuzată de nimic”, a mai spus el.

(romania.europalibera.org)