Ucrainenii continuă să reziste în orașul asediat Mariupol, a declarat președintele Volodimir Zelenski la 22 aprilie, contrazicând afirmația Rusiei potrivit căreia ar fi „eliberat” portul strategic de la Marea Azov după aproape două luni de bombardamente intense care au provocat mii de morți și distrugeri pe scară largă.
Ieri, președintele rus Vladimir Putin susținea că forțele ruse au „eliberat” orașul Mariupol și a oprit luarea cu asalt a complexului siderurgic Azovstal, unde se află mii de soldați ucraineni împreună cu alte mii de civili. În schimb, Putin a ordonat forțelor ruse să izoleze Azovstal atât de strâns încât „nici măcar o muscă să nu poată ieși”, argumentând că „nu este nevoie” să riște viețile trupelor rusești.
Dar Zelenski a declarat că luptele continuă. „Ele nu pot decât să întârzie inevitabilul - momentul în care invadatorii vor trebui să părăsească teritoriul nostru, în special Mariupol, un oraș care continuă să reziste Rusiei, în ciuda a tot ceea ce spun ocupanții”.
Conform briefingului emis periodic de informațiile militare britanice, decizia lui Putin de a bloca Azovstal indică probabil dorința de a limita rezistența în Mariupol. De asemenea, armata britanică a declarat că bombardamentele grele au continuat în Donbas, în timp ce Rusia încearcă să avanseze și mai mult în estul Ucrainei. Președintele american Joe Biden a declarat, de asemenea, că victoria de la Mariupol revendicată de Rusia este „discutabilă”, în timp ce a anunțat un alt ajutor american de 1,3 miliarde de dolari pentru Ucraina.
### Vezi și... ### Război în Ucraina | General rus: prin sudul Ucrainei, până în regiunea transnistreană