Zelenski vizitează linia frontului din estul țării, în timp ce Moscova lansează un alt val de atacuri

Echipele de salvatori prezenți după ce o clădire de apartamente a fost lovită de rachetele rusești în Zaporojie, Ucraina, pe 22 martie.

Ucraina a fost vizată de un nou val de atacuri aeriene rusești care au ucis mai multe persoane, determinându-l pe președintele Volodimir Zelenski să acuze Moscova de „cruzime bestială” împotriva civililor.

Două rachete rusești au lovit un bloc din Zaporojie, capitala regiunii sudice cu același nume, în jurul prânzului, a declarat administrația militară regională, adăugând că lovitura nu a avut „niciun scop militar”.

Cel puțin 18 persoane, inclusiv doi copii, au fost rănite în urma atacului, au precizat oficialii ucraineni, adăugând că bilanțul nu este încă definitiv.

Zelenski a postat pe Telegram un videoclip care se spune că arată momentul loviturii asupra clădirii de apartamente din Zaporojie, surprins de o cameră de supraveghere.

„Rusia bombardează orașul cu o sălbăticie bestială. Se trage asupra zonelor rezidențiale în care locuiesc oameni obișnuiți și copii. Statul terorist caută să ne distrugă orașele, statul nostru, poporul nostru", a scris Zelenski în mesajul care însoțește videoclipul. Se poate vedea o explozie puternică care afectează un bloc de apartamente.

### Vezi și... ### Rusia a lansat un nou atac mortal cu drone asupra Ucrainei

Anterior, la 22 martie, o alertă antiaeriană care a durat câteva ore a fost declarată în jurul miezului nopții în Kiev și în mai multe regiuni.

Administrația militară a orașului Kiev a declarat că trei persoane au fost ucise și șapte au fost rănite în atacul petrecut în cursul nopții. Acesta a distrus parțial un liceu și două cămine din regiune.

Statul Major General al armatei ucrainene a declarat în raportul său zilnic că Rusia a lansat un alt atac aerian masiv cu drone de fabricație iraniană.

„Potrivit informațiilor preliminare, 16 din cele 21 de drone lansate de inamic au fost distruse de apărătorii noștri”, a declarat acesta, adăugând că amenințarea atacurilor aeriene rămâne ridicată în întreaga țară.

În regiunea nordică Jitomir, un atac cu drone a avariat o instalație de infrastructură, a declarat pe Telegram șeful administrației militare regionale Vitali Buneciko. „Trei drone inamice au fost doborâte de unitățile de apărare aeriană”, a declarat Buneciko, adăugând că nu au existat victime.

O explozie a fost raportată în orașul Hmelnițki, în vestul Ucrainei, în timpul alarmei aeriene.

La 22 martie, Zelenski a vizitat Bahmut, oraș-epicentru al unor luni de lupte intense care au provocat pierderi grele ambelor părți.

Președintele Volodimir Zelenski discută cu soldații ucraineni în apropiere de Bahmut pe 22 martie.

Zelenski le-a decernat decorații apărătorilor din Bahmut. Apoi a fost informat cu privire la situația operațională de pe linia frontului, a precizat serviciul său de presă.

„Am onoarea de a mă afla astăzi aici, în estul țării noastre, în Donbas, și de a-i recompensa pe eroii noștri, de a le mulțumi și de a le strânge mâinile. Vă mulțumesc pentru că ați protejat statul, suveranitatea sa și estul Ucrainei", a declarat Zelenski, citat.

Anterior, Statul Major General a informat că forțele ucrainene au respins 114 atacuri în ultimele 24 de ore pe frontul de est.

La Sevastopol, în Crimeea ocupată de Rusia, autoritățile instalate de Moscova au anunțat suspendarea transportului cu feribotul în zona portului de la Marea Neagră, unde își are cartierul general Flota rusă de la Marea Neagră.

Anterior, guvernatorul Sevastopolului, Mihail Razvojaiev, a declarat că apărarea aeriană a orașului a respins un atac al dronelor ucrainene. Informația nu a putut fi verificată din surse independente, iar Ucraina nu a comentat presupusul incident.