Ziua Națională a României: nervozitate între Bruxelles și Budapesta

Este „ciudat” pentru maghiari că președintele Klaus Iohannis „elogiază ziua Unirii”, spune eurodeputatul László Tőkés, a cărui mirare pornește de la faptul că președintele, etnic german, ar face abstracție de faptul că comunitatea săsească din Transilvania „a dispărut aproape total” după alipirea Transilvaniei la România.

Tőkés, pastorul de la care a pornit revoluția română, a ajuns europarlamentar pe listele partidului conservator aflat la putere în Ungaria, dar este, în același timp, președintele Consiliului Național Maghiar din Transilvania. Această formațiune cu tendințe radicale, deși nu poate atinge pragul de 5% pentru a intra in Parlamentul României, are totuși o oarecare influență în peisajul politicii maghiare autohtone.

László Tőkés susține că nu poate accepta declarația șefului Comisiei Europene, Jean Claude Junker, care a spus în fața lui Klaus Iohannis, că ziua de 1 decembrie, Ziua Marii Uniri, nu este doar o sărbătoare a României, ci a întregii Europe. E posibil ca liderul european, de dragul vechii relații pe care o are cu președintele Iohannis, să se fi grăbit cu declarația lui entuziastă. Istoriile regionale sunt însă încâlcite, iar răscolirea lor produce nemulțumiri. Pentru Ungaria, de pildă, 1 decembrie este o zi tristă. Această țară a pierdut după Primul Război Mondial trei sferturi din teritoriul său, inclusiv Transilvania, care s-a aflat până atunci sub administrația Budapestei.

România ar fi putut să-și aleagă o altă zi națională sau să o păstreze pe cea din perioada comunistă (23 august), dacă și-ar fi dorit să aibă alături comunitatea maghiară, care înseamnă 1,3 milioane de locuitori, circa 6% din totalul populației țării. Kelemen Hunor, liderul Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, a scandalizat anul trecut întreaga clasă politică, atunci când a anunțat că maghiarii nu au ce sărbători și că dacă s-ar gândi mai bine, nici românii nu ar avea. Pentru că, după 100 de ani de existență, România nu și-a unit regiunile istorice cu autostrăzi și, dacă cineva se urcă în tren la București și merge la Blaj, centrul istoric al românilor ardeleni, va constata că drumul lui durează cu o oră mai mult acum, decât în urmă cu 100 de ani. „Ce poate să prezinte statul român, în afară de faptul că există și după 100 de ani?” A întrebat voit retoric șeful UDMR.

Liderii maghiari din România se plâng că nu le sunt respectate drepturile, că nu au destule școli în limba maternă, că accesul la justiție și administrație în limba lor e complicat, că plăcuțele bilingve dispar și că în general există aceeași tendință din perioada comunistă de asimilare a minorităților.

Declarația lui Junker i-a jignit pe unguri, care socotesc că acesta nu a avut niciun pic de empatie față de tristețea lor în anul centenarului României Mari. Purtătorul de cuvânt al guvernului de la Budapesta, Zoltán Kovács, a explicat că executivul pe care-l reprezintă are două opinii despre spusele președintelui Comisiei Europene, una care pleacă de la premisa că Junker a vorbit „conform stării în care se afla” și o alta, care scoate în evidență lipsa cunoștințelor lui istorice și care confirmă „nepotrivirea” liderului european cu funcția pe care o ocupă.

Nervozitatea Budapestei se accentuează pe măsura apropierii datei în care România sărbătorește 100 de ani de la Unirea Transilvaniei cu restul țării. Universalizarea acestei sărbători, cum a sugerat Jean Claude Junker, a pus paie pe focul mocnit al nemulțumirilor care continua să tensioneze relațiile cu maghiarii. Pe de altă parte, nu există la nivelul liderilor politici români niciun fel de sensibilitate, nicio intenție de modificarea a zilei naționale, pentru ca această dată să ajungă să unească, nu să divizeze. Tradiția nepăsării, cultivarea urii, lăsarea lucrurilor la voia întâmplării, discursurile naționaliste, de o parte și de cealaltă, amplifică disconfortul Europei Centrale și de Est, o regiune care dovedește tot mai mult că nu se poate adapta valorilor occidentale.