Născută la 2 decembrie 1968 în satul Sauca, raionul Ocnița. A absolvit facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la USM. A făcut și cursuri suplimentare de design. Actualmente este art director la un studio de grafică și design. Este născătoare de logouri.
Luni
Ajung la studio la 8:03. Arunc geanta, deschid calculatorul și pun ceainicul. Salut prietenii de pe Facebook și dispar în lumea aromată a cafelei. E doar un obicei. Nu zic că tare-mi place. În plus, e un fel de amânare a discuțiilor cu clienții. Apuc mouse-ul și deschid corespondența. Vine brieful. Clientul: un Centru Medical din Orhei. Bugetul: suficient. Deadline: schița de design a frontispiciului trebuie să fie la client mâine la ora 10:00. Umerii mei coboară sub presiune. „Succes!”, îmi zice Sergiu, colegul meu. Știe că aproape este imposibil să termin până mâine. Și ce fac cu proiectele în derulare?! Când le termin?! Mă pun pe treabă. Pornesc de la un capăt. Până la urmă îmi dau seama că ideile bune sunt cele simple. Presiunea nu este atât de mare. Pulsul se liniștește. Spre seară trimit proiectul la confirmare. Iar până la Crăciun au rămas doar 2 zile.
Respir adânc, trafic pe străzi. Nu găsesc loc de parcare. Oameni care fug pe stradă. Careva mohorât, careva râde. Oameni dornici de zăpadă, dar nu ninge. Măcar oleacă de ninsoare. Să fie frumos! Mă rog, sau așa ar trebui să fie, însă luna decembrie vine atât cu lucruri bune cât și cu neajunsuri, căci nu le poți avea chiar pe toate.
Mă apropii de parcarea unde au ajuns coletele de peste hotare. Lume multă. Toți roiesc în jurul microbuzelor să-și primească darurile. Primesc și eu cutia de la Diaspora mea. Anul acesta de Crăciun voi fi fără copiii mei. Vorbesc cu ei la telefon. Pe Messenger curg mesaje despre sentimente profunde de dor. Mesaje de recunoștință, de îngrijorare.
− Bună, mamă, ce faci?!
− Să fii atentă te rog!..
Mesaje prin care părinții transmit copiilor că-i așteaptă acasă. Mesaje simple prin care vorbesc despre necesități simple. Emoții, sentimente... Au mai rămas 2 zile. Crăciunul înseamnă familie, daruri, bunătate, păturică călduță, copii, portocale. Este ca o cutiuță de păstrare a amintirilor. Anul acesta e altfel. Prima dată. Voi încerca să mă obișnuiesc...
Marți
Cineva spunea că deadline-ul stimulează creativitatea și te forțează să duci lucrurile la bun sfârșit. Unele sunt rezonabile. Altele - imposibile. Și totuși... Am reușit! Inima bate aritmic. Prea multă cafea. E liniște. E dimineață. E atât de dimineață încât e întuneric. Deoarece afară e ceață. Pentru o clipă oboseala dispare, inima își revine. Am reușit să dau încă un proiect. La sfârșit de an toate proiectele trebuie „închise”. Pe e-mail vine notificare. Deschid. „Acceptat!” Din prima! Imposibil! Se întâmplă rar, dar se întâmplă! Am muncit. Am supraviețuit! A rămas să ajustez ultimele detalii. Totul e bine. Mă felicit - am respectat deadline-ul!
Până la Crăciun a mai rămas o zi! Cozi interminabile! Șoferi ingenioși care o iau direct pe trotuar. Îmi place că măcar o lună pe an, din 12, lumea face un efort pentru a-i bucura pe cei de lângă ei. Se mai întâmplă și de Paște însă impactul asupra oamenilor nu e atât de mare, probabil nașterea fiind un eveniment care provoacă bucurie. Îmi place că oamenii se simt mai aproape de divinitate și că, măcar unii dintre ei, încearcă să devină mai buni. Asta schimbă cumva mersul universului și pământul se încarcă de vibrații pozitive.
Am fost invitați și eu plec cu Moș Crăciun la o droaie de copii. Deși Crăciunul nu e despre Moș Crăciun, îmi place să văd bucuria copiilor. Îmi aduc aminte că eu însămi, în perioada comunismului, stăteam la masa din bucătărie și îi scriam o scrisorică la lumina unei lumânări. Nu, nu pentru că era mai interesant să scriu așa, ci pentru că se oprea curentul când îți era lumea mai dragă.
Miercuri
Astăzi e Crăciunul. Îmi revin după ajunul de ieri. Trebuie să trec pe la studio. Nu vreau să lucrez, am doar o întâlnire cu un client pe care îl amân de o săptămână. „Voi sunteți agenție. Voi spuneți ce să fac.” Îi spun ce să facă. Mă înarmez cu răbdare. Vin cu o campanie de promovare, cu sugestii de rebranding. După 2 ore petrecute în sudoarea frunții, aud: „Frumos, dar bugetul este limitat... Voiam doar tiparul cărților de vizită...” Da, am lucrat mai mult de jumătate din Crăciunul meu ca să renunț la proiect, să mai beau o cafea și să o iau de la capăt. Sfatul meu pentru toți designerii: nu lucrați fără brief. Cereți un brief cât mai exact, cât mai clar. Altfel, tot efortul depus, toate nopțile și weekend-urile sunt în zadar.
Merg spre casă. Îmi aduc aminte că e zi de Crăciun. Mă unesc cu Messengerul. Aud dincolo de forfotă vocea copiilor mei! Germania devine dintr-o dată aproape! Îmi place că îmi pot arăta iubirea față de cei de lângă mine cumpărându-le câte ceva, fie el și un lucrușor neînsemnat. Până la urmă, Crăciunul nu constă în cumpăratul de automobile, diamante și telefoane mobile.
Magia nu mai este atât de reală atâta timp cât comercianții de toate religiile așteaptă cu nerăbdare această sărbătoare. În Moldova, Crăciunul este ziua care aduce mult profit!. Un festival comercial și mai puțin spiritual. Vânzările de băuturi alcoolice cresc de asemenea. Este aceasta cu adevărat Ziua de Naștere a Fiului lui Dumnezeu sau a unui alt Isus?!
Joi
E dimineață și dimineața e bună. 9:40. Am inhalat deja doza de social media. Felicitări sclipitoare cu sărbătorile de iarnă curg la infinit. Oare cine le face cu atâta lipsă de gust. Schimb tema. Azi e zi de producere. Așa numim noi orele când dăm pre-press-ul în lucru. Tipăreală! Azi dau viață materialelor publicitare: pliante, bannere, calendare. Și cred că ultimile anul acesta. Nu mai primesc comenzi! Ascult în căști colinde: Subcarpații în duet cu Surorile Osoianu.
Îmi place la nebunie cum rezonează aerul plin de note muzicale...
Sărbătorile continuă! Am rămas în suflet cu momente călduțe! Îmi place muzica de Crăciun. Eu sunt o persoană extrem de muzicală, în ciuda faptului că nu pot cânta! Apreciez muzica și mi se pare că viața ar fi de-a dreptul pustie fără acorduri muzicale. Îmi plac colindele tradiționale, îmi plac colindele de pe alte meleaguri, îmi place la nebunie cum rezonează aerul plin de note muzicale, îmi place să merg în magazine unde se aude muzica asta sărbătorească.
După toată nebunia legată de cumpărături, orașul se liniștește. Mi se pare minunat să ieși să te plimbi în dimineața de după Crăciun, când tot orașul doarme. Și mi se pare la fel de minunat să te plimbi seara, să îți înghețe nasul și să ajungi acasă la un vin fiert cu scorțișoară. Mi se mai pare minunat că măcar câteva zile nu mai e traficul infernal și poți să circuli și tu mai omenește.
Vineri
Oamenii își fac planuri la sfârșit de an. Aș vrea să învăț a înota. Să cunosc limba engleză la perfecție. Să conduc mai bine decât o fac acum. Aș vrea să călătoresc prin toată lumea. Să cunosc oameni din toate culturile și să înving toate fricile. Să învăț la 50 și plus ani? Ca niciodată! Doar nu există vârstă la care oamenii nu greșesc. Am învățat multe lucruri de la copiii mei: Alina și Daniel. Și ei tot sunt pentru mine niște profesori. De sărbători se zice că e bine să mărturisești ce simți. Iar eu simt. Pentru cel pe care îl am alături non-stop mai mult de 26 de ani: de-i frig, de-i soare, de bate vântul - în doi.
Și vreau eu sau nu vreau, de plouă, sau timpul e cam noros pentru luna decembrie - îmi place! În ciuda aglomerației din oraș, dar am să las asta la ceea ce nu îmi place, există pretutindeni un aer de sărbătoare. Primăriile aprind luminițe, populația abia așteaptă să vină Anul Nou, orașul este ornat! Cu șopârle sau fără - sunt organizate târguri de Crăciun unde te duci și guști un vin fiert, mănânci o plăcintă călduță, se văd beculețe, brazi, petarde se sparg!
Îmi place că oamenii se reunesc. Se întâmplă deseori să nu ne vedem în restul anului, oamenii fiind prea ocupați, dar îmi place că măcar o fac de Crăciun, așezați în jurul unei mese și, o dată pe an, încearcă să dea uitării resentimente, ură și neînțelegeri. Și vrem, noi sau nu – Slavă Domnului – aceste zile sunt minunate!!!