Preşedintele rus Vladimir Putin a salutat joi evoluţia „pozitivă” a relaţiilor Moscovei cu Teheranul în cadrul unei întâlniri cu omologul său iranian, Ebrahim Raisi, în marginea summitului Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), remarcând că va face „totul” pentru ca Iranul să poată adera la această organizaţie.
Ebrahim Raisi l-a asigurat pe Vladimir Putin că Teheranul nu va recunoaşte niciodată sancţiunile occidentale împotriva Rusiei, ţară cu care Iranul vrea să-și dezvolte relațiile în continuare.
„Relaţiile noastre nu sunt obişnuite, ci au un caracter strategic”, a afirmat Raisi, adăugând că Rusia şi Iranul vor putea „neutraliza” efectul sancţiunilor americane.
La rândul său Putin a asigurat că se face „totul pentru ca Iranul să devină membru cu drepturi depline în cadrul OCS”, adăugând: „poziţiile noastre sunt apropiate sau identice în multe probleme”.
Iranul este observator al acestei organizații regionale din 2005 și în 2021 a obținut adeziunea de a deveni membru activ, proces pe care vrea sa-l finalizeze la actualul summit de la Samarkand.
Iranul a aşteptat mai bine de zece ani până să obţină calitatea de membru al OCS pentru că mai multe ţări din această organizaţie nu au dorit să aibă în rândurile lor o ţară supusă sancţiunilor Statelor Unite şi ale ONU din cauza programului său nuclear, notează AFP.
Creată în 2001, Organizația Cooperării de la Shanghai cuprinde Rusia, China, India, Pakistan şi patru state din Asia Centrală - Kazahstan, Kirgizstan, Uzbekistan şi Tadjikistan.