În Afganistan se înmulțesc atacurile cu bombe și actele de violență pe măsură ce Statele Unite și forțele internaționale NATO își continuă retragerea. Vineri, un automobil capcană a explodat în regiunea estică Logar, cel puțin 27 de persoane au fost ucise, au informat autoritățile locale afgane.
Circa 40 de persoane au fost rănite, multe dintre ele au fost spitalizate.
Recent, președintele american Joe Biden și NATO au anunțat că retragerea trupelor se va încheia pe 11 septembrie, fără condiții, dar este o prelungire cu câteva luni față de înțelegerea încheiată anul trecut de milițiile talibane cu fosta administrație Trump. Aceasta prevedea încheierea retragerii până la 1 mai, dacă anumite condiții de securitate în Afganistan erau îndeplinite.