Principala contracandidată a președintelui belarus Alexandr Lukașenka, Svetlana Țihanovskaia, care a fost nevoită să plece din țară după scrutinul din 9 august și se află în Lituania, a cerut suporterilor ei să „apere alegerea noastră”, îndemnând la ținerea de proteste la sfârșitul săptămânii. Într-o declarație video la 14 august, Țihanovskaia a spus că majoritatea alegătorilor i-ar fi dat votul ei, nu lui Lukașenka, care potrivit rezultatelor oficiale ar fi câștigat cu aproximativ 80%. „Noi, suporterii schimbării, suntem majoritatea”, a spus Țihanovskaia. În ajun, joi seară, guvernarea de la Minsk a eliberat peste 2000 de oameni din detenție, iar ministerul de interne a făcut gestul neobișnuit de a-și cere scuze pentru folosirea forței împotriva unor persoane care asistau, numai, la proteste. Protestele s-au reluat vineri, când oamenii au format din nou lanțuri umane în capitala Minsk.
Muncitorii de la fabrici și companii de stat din Belarus se alătură în număr tot mai mare protestelor legate de alegerile prezidențiale controversate, câștigate oficial de președintele în exercițiu, Alexandr Lukașenka.
Your browser doesn’t support HTML5
Într-una din primele sale remarci pe tema opririi lucrului în cadrul protestelor, președintele a spus că dacă grevele continuă, muncitorii „nu vor fi în stare să-și întrețină” familiile. Aceste remarci televizate vineri, 14 august, au venit pe fondul relatărilor că premierul Raman Halouceanka s-a întâlnit față în față cu greviștii de la două uzine mari din Minsk. Într-una din cele mai recente întreruperi ale muncii, mii de muncitori de la uzina chimică Hrodna Azot, din vestul țării, au părăsit locurile de muncă și s-au întâlnit cu administratori ai companiei și cu autoritățile municipale. Muncitorii au purtat pancarte pe care scria „Cerem demisia lui Lukașenka”, „Noi nu l-am ales” sau „Ne-au fost furate voturile”.