Procuratura din Bosnia-Herțegovina spune că a întocmit mai multe dosare în temeiul unei noi legi împotriva negării genocidului după ce a primit plângeri de la cetățeni.
Purtătorul de cuvânt Boris Grubesic a declarat pentru serviciul balcanic al Europei Libere miercuri, 28 iulie, că plângerile au fost depuse după ce Valentin Inzko, Înaltul Reprezentant internațional pentru Bosnia-Herțegovina, aflat la capăt de mandat, și-a folosit autoritatea pentru a modifica Codul penal al Bosniei, care de acum interzice și pedepsește negarea genocidului, crimelor împotriva umanității și altor crime de război.
„După ce Înaltul Reprezentant a anunțat decizia pe 23 iulie, am început deja în câteva zile să primim plângeri de la mai mulți cetățeni, așa că unele cauze au fost deja deschise” a declarat Grubesic pentru REL, fără să precizeze vreun număr de dosare. Măsura a intrat în vigoare pe 28 iulie, la o zi după ce a fost publicată în Monitorul Oficial al Bosniei.
### Vezi și... ### Interzicerea negării genocidului de la Srebrenica provoacă proteste în rândul sârbilor bosniaciProcuratura bosniacă a spus anterior că va monitoriza postările pe rețelele de socializare pentru detectarea de declarații care neagă sau minimalizează genocidul, crimele împotriva umanității și crimele de război. Procurorii vor monitoriza, de asemenea, declarațiile publice făcute de persoane, grupuri sau asociații care încalcă noua lege.
Modificările aduse Codului penal al țării introduc pedepse cu închisoarea de până la cinci ani pentru cei care neagă genocidul sau îi glorifică pe criminalii de război, a anunțat biroul lui Inzko pe 23 iulie. Decizia a atras imediat reacțiea furioasă a liderului bosniac-sârb Milorad Dodik, membru sârb al președinției comune a Bosniei. „Nu vrem să trăim într-o țară în care cineva poate impune o lege prin simpla publicare a acesteia pe pagina sa de net”, a spus Dodik.