În capul lui Vladimir Putin, sau politica văzută ca „razborka”

Le Monde își deschide numărul de azi printr-un articol-analiză despre „zgârcenia” relativă a ajutorului militar occidental acordat Kievului. Aflăm astfel că deocamdată, cu excepția livrărilor concrete de armament din SUA și Marea Britanie, celelalte promisiuni occidentale trebuie încă să se concretizeze.

Este vorba de ajutor militar promis — dar încă nelivrat — de către Estonia, Letonia, Lituania, Cehia și Polonia, dar și de Danemarca, Olanda sau Spania.

Anunțul Germaniei că va trimite 5.000 de căști militare a fost primit cu sarcasm în Ucraina. Le Monde îl citează pe primarul Kievul, fostul boxer Vitali Kliciko, cunoscut ca fiind foarte slobod la gură, care a exclamat: „​Ce-o să ne trimită Germania după aia? Niște perne?”

Canada a preferat din start să ofere doar bani: 120 milioane dolari (84 milioane de euro), trimițând însă și o fregată în Marea Neagră, în cadrul operațiunilor NATO.

Spania: armada de buzunar

La Madrid, presa scrie despre cum tot o fregată în Marea Neagră a trimis și Spania, ceea ce a stârnit mari tensiuni în coaliția de stânga aflată la putere.

Fregata spaniolă Blas de Lezo navighează acum spre Marea Neagră și ar trebui să acosteze în Bulgaria. Este vorba, potrivit cotidianului online bulgar Dnevnik, despre „una dintre cele mai puternice și moderne” nave ale marinei spaniole. După o escală în Marea Mediterană, fregata se va alătura rapid forțelor Alianței Nord-Atlantice (NATO) poziționate în regiunea Mării Negre, mai precis: grupării navale Standing Nato Maritime Group 2 (SNMG2). O unitate de „reacție rapidă”, a precizat și cotidianul turc pro-guvernamental Sabah (Dimineața), capabilă să răspundă cât mai iute la o amenințare rusească asupra Ucrainei.

Problema domestică a Madridului este că Partidul Comunist, membru al coaliției guvernamentale, se pronunță împotriva inițiativei, care e sprijinită în schimb de opoziția de dreapta din Partido Popular (PP). Dar socialiștii sunt criticați și de Pablo Iglesias, fostul șef și fondator al partidului, tot de stânga, Podemos, care a părăsit coaliția de la putere.

Toate acestea pun guvernul spaniol în mare încurcătură. Spania dorește să-și întărească rolul în cadrul NATO, iar următorul summit al Alianței se va ține anul acesta la Madrid. De altfel, comentează în această dimineață cotidianul El Pais, „prelungirea conflictului ucrainean pune în pericol unitatea întregii Europe”.

În capul lui Vladimir Putin

Vinerea e de obicei ziua în care ies unele săptămânale politice de cea mai mare calitate, precum britanicul The Economist, prilej de a-l răsfoi odată cu publicațiile franceze precum săptămânalul Courrier International, cel care oferă în traducere cele mai bune articole ale săptămânii din presa de pe întreaga planetă. Courrier Internațional are în ultimul său număr un excepțional dosar care poate fi, pentru unii cititori, o aventură perturbantă și anume: o culegere de articole ce reprezintă o incursiune în mintea lui Putin, folosind analize psihologice sau politico-istorice, din presa din întreaga lume.

Courrier întreabă așadar: „​Cine este cu adevărat Putin?” Din ce e compusă gândirea lui? Este adevărat că are visuri absurde de mărire și caută să se înscrie pe linia temporală a unei Rusii meta-istorice, unde el ar concentra în sine, peste veacuri, măreția lui Petru cel Mare?

Răspunsul adus de acumularea articolelor strânse și de proprietățile lor emergente este mai degrabă afirmativ.

Găsim acolo și articole din presa rusă de opoziție, pornind de la o analiză din Kommersant în care ni se furnizează banala explicație că Putin vrea să păstreze sfera de influență asupra țărilor ieșite din fragmentarea URSS-ului, până la o completare mai abilă în Wall Street Journal: „Putin e pe cale de a reconstrui URSS-ul, sub privirea unui Occident neputincios și distrat. […] Ce dorește el însă este hegemonia, iar nu uniformitatea de tip sovietic.”

Mai multe mari publicații au avut recent numere speciale în care analizau direcția Rusiei de azi prin prisma unui portret psihologic al lui Putin, cum a făcut-o săptămânalul britanic The Economist în numărul de după sărbători: „​Mr Putin will see you now”. Dar și în numărul publicat astăzi și intitulat „​Ruleta rusă: care e miza în Ucraina”, The Economist (cea mai influentă publicație din lume) schițează un portret al lui Putin presupus a ne ajuta să înțelegem (dacă nu să și anticipăm) care sunt intențiile lui în Ucraina. („Răspunsul” resemnat adus de The Economist este însă: „​Only he can say” / „Numai el poate să spună”. Săptămânalul britanic amintește totuși că Joe Biden l-a numit pe Putin, în martie 2021, „​a killer” / „un asasin”.)

Politica văzută ca nostalgie, „​un model ucigător”

Ba chiar și publicația satirico-politică Charlie Hebdo publică un portret în filigran al lui Putin, în editorialul ultimului număr de săptămâna aceasta.

În acest editorial, Riss, supraviețuitor al masacrului din ianuarie 2015, pune întrebarea dacă Rusia se teme într-adevăr de NATO. Întrebarea este, evident, retorică, deoarece nu de NATO se teme Putin, ci de occidentalizarea Ucrainei, de cultura Occidentului în sine!… „Occidentul amenință Rusia nu prin intermediul unei organizații militare, cum e NATO, ci prin influența culturii, mentalității și valorilor sale.”

Și continuă Charlie: „Un sistem politic nu-și extinde sfera de influență doar desfășurând trupe, ci și difuzând-și modelul de gândire.” Or, Putin, fost ofițer KGB, nu posedă cheia pentru a decripta modelul occidental, pe care îl disprețuiește, în vreme ce el rămâne obsedat de măreția trecută a Rusiei, cea care a început cu Petru cel Mare.

Concluzia din Charlie Hebdo este: „Putin e un pericol public pentru că este un nostalgic. În politică, nimic nu e mai primejdios decât nostalgia.” Și vine enumerarea: Napoleon, Mussolini, Statul Islamic cu „califul” său Abu Bakr al-Baghdadi… toți au avut nostalgia unui trecut pur, situat in illo tempore. „În politică, nostalgia este o primejdie mortală.”

Politica văzută ca „​razborka”

Unul din cele mai instructive articole strânse în acest ultim număr din Courrier International este preluat de pe site-ul conservator britanic UnHerd. Articolul, intitulat „​Ce nu înțelege Occidentul din Vladimir Putin”, semnat de Harald Malmgren, fost consilier al președinților SUA Kennedy și Nixon, povestește întâlnirile autorului, în anii 1990, cu Vladimir Putin, înalt ofițer FSB pe care puterea îl școlea în politică, și, citind, înțelegem mai bine psihologia autoritarului președinte rus. La acea vreme, Putin, cerând să fie informat despre cum funcționează balanța puterii în SUA între președinte, justiție și Congres i-a spus autorului, pufnind, următoarele:

„În Rusia, dacă disputa e despre o sumă mare de bani sau un bun de valoare, atunci ambele părți trimit reprezentanți care se întâlnesc la cină. Toți cei prezenți sunt înarmați. Confruntați cu posibilitatea unui rezultat fatal, sângeros, ambele părți găsesc întotdeauna o soluție reciproc acceptabilă. Frica este catalizatorul bunului simț.”

Autorul precizează că a vorbit de mai multe ori cu Putin, însă întotdeauna printr-un traducător, așa că e de înțeles de ce nu pare nici astăzi că și-a dat seama de vulgaritatea frecventă a limbajului lui Putin și de importanța felului în care Putin i-a explicat, deja atunci, cum vede el politica: ca pe un bluf între mafii.

Am mai scris despre asta: străinii nu-și dau seama în ce măsură limba rusă, la nivelul lexicului în primul rând, s-a vulgarizat înspăimântător în ultimele trei decenii. Sute de termeni din argoul pușcăriașilor, al mafiilor și prostituției au intrat în uzajul curent. Vorbe care ar fi fost de neimaginat în gura unui om obișnuit în 1992 sunt azi folosite la TV.

Mulți din acești termeni și expresii provin din argoul numit în Rusia „mat”. A scris despre asta și Mark Galeotti, în fascinanta lui carte The Vory: Russia’s Super Mafia (Yale University Press, 2018). Mark Galeotti a petrecut câteva decenii descifrând complexa (sub)cultură a rețelelor criminale ale Rusiei, acei vorî v zakone, hoții din lege, care, după perioada formării structurilor criminale în Gulag, în anii 1930 – 1950, au ajuns să colaboreze cu partidul comunist și KGB-ul, iar în zilele noastre cu FSB-ul lui Putin.

Rusia ne apare în cartea lui ca o lume în care diferența ontologică între mafii este între cei care arată pe față ce sunt (gangsterii, bandiții) și cei care posedă respectabilitate oficială, instituțională: miniștri, funcționari, polițiști, judecători. Ei bine, la fel, în exact acel argou vorbește deseori și Putin.

Am mai vorbit despre asta evocând celebrul episod în care, ajungând la putere, acum mai bine de două decenii, el a spus că vrea să-i omoare pe ceceni chiar și în WC; ar merita efectuată o analiză lexicală, gramaticală și terminologică a discursului lui. Tonul des grosolan al limbajului lui Putin se pierde sistematic în traducere, interpreții tălmăcind automat într-o refrazare blândă, politicoasă, potrivită unui om de stat.

Putin, Macron și «разборкa»

Cum o amintește Le Figaro, Emmanuel Macron va discuta telefonic Ucraina astăzi cu Putin. Prilej să subliniem ceva și mai subtil, care nu poate fi perceput de un șef de stat străin sau un diplomat ori jurnalist ce trece printr-un traducător politicos. În august 2020, într-o altă convorbire telefonică cu Macron, pe atunci despre cele ce se întâmplau la Minsk, traducerea spunea că „Putin le-a cerut lui Macron și europenilor să nu se amestece în certurile din Bielorusia” / Путин попросил европейцев не вмешиваться в белорусские «разборки».

Oricine ar privi superficial fraza, ar spune că e o traducere fidelă. În realitate, ce e remarcabil aici este că Putin a folosit pentru acele certuri sau ciocniri interne de la Minsk un termen care în urmă cu trei decenii era cu totul necunoscut, un termen banditesc: „​razborka”. Putin spune că la Minsk are loc o «разборкa»!…

„​Razborka” este un cuvânt din vocabularul mafiilor, precum cea temută din Solnțevo, în Moscova, sau cel al mafiei din Leningrad, cu care Putin a avut de-a face în terna sa ascensiune ca tânăr ofițer în KGB-ul local. «Pазборкa» („​razborka”) nu e un cuvânt de folosit în limbajul oamenilor normali și n-o să-l întâlnim nici la Tolstoi sau la Bulgakov.

Nici măcar în versurile lui Vîsoțki. «Pазборкa» este un termen de mafie, înseamnă reglarea socotelilor prin presiune și violență, violență armată, se înțelege, prin crimă încheiată cu moarte de om. Mafiile nu discută politicos, iar dacă negocierea de la cină nu duce la un rezultat, atunci își încheie neînțelegerile prin „​razborka”. Însă de obicei este vorba și de mult bluf și de cine cedează primul sub presiune.

Faptul că lui Putin îi scapă un asemenea cuvânt (lapsus revelator) vorbind despre tensiunile din Bielorusia arată care e nivelul său. Putin, pur și simplu, nu poate vorbi altfel.

Este ceea ce percepuse, fără a o putea formula exact, acel consilier al lui Kennedy și Nixon în textul din UnHerd pe care l-am prezentat mai sus, numai că, trecând printr-un traducător, el nu simțise și violența vocabularului, nepricepând cum foștii KGB-iști au preluat, treptat, lexicul ocnei.

Ei bine, așa vorbește Putin, iar fără a percepe asemenea elemente de limbaj și comportament, personalitatea lui, intențiile, dar și întreaga politică a Rusiei, vor rămâne indescifrabile.