În valoare de aproximativ 4 milioane de dolari – fonduri oferite de UE – programul va consta în acordarea unor „vouchere energetice”.
Cu voucherele oferite, beneficiarii vor putea cumpăra electrocasnice noi, cu consum redus, pentru a le înlocui pe cele vechi, spune Ion Muntean, directorul Agenției pentru Eficiență Energetică (AEE), în podcastul Europei Libere „În Esență...”
„Suntem la etapa când urmează să lansăm licitațiile pentru contractarea magazinelor partenere și am avansat pe partea ce ține de sistemului informațional care va fi aplicat la implementarea programului”, spune Ion Muntean.
Pentru selectarea beneficiarilor va fi utilizat același sistem prin care au fost oferite compensații în ultimul sezon de încălzire prin Fondul de vulnerabilitate. În funcție de gradul de vulnerabilitate energetică, beneficiarii vor fi selectați automat, fără intervenția factorului uman, a precizat Ion Muntean.
Programul „vouchere energetice” este implementat în comun cu PNUD Moldova.
În anii următori, potrivit directorului AEE, autoritățile moldovene vor trebuie să-și asume cheltuielile pentru continuarea programului.
Un alt program de măsuri de eficiență energetică urmărește crearea unui Fond de reziliență energetică pentru „sectorul rezidențial multietajat.”
Datele oficiale arată să suprafața estimată a clădirilor din R. Moldova este de peste 100 de milioane de metri pătrați, dintre care circa 87% sunt clădiri rezidențiale. Aproape 80% dintre toate clădirile au fost construite până în anul 1990 și nu au mai fost renovate pe parcursul anilor, necesitând măsuri de eficiență energetică.
Ion Muntean spune că în acest an va fi dezvoltat mecanismul de finanțare prin Fondul de reziliență energetică pentru „sectorul rezidențial multietajat,” acesta urmând să devină disponibil din 2024.