Autoritățile georgiene găzduiesc, la Batumi, o conferință a președinților din Georgia, R. Moldova și Ucraina cu scopul întăririi cooperării între cele trei foste republici sovietice care au semnat acorduri de asociere cu Uniunea Europeană.
### Vezi și... ### Igor Munteanu: Pentru mulți Parteneriatul Estic este „un fel de purgatoriu”, iar UE „un bancomat” (VIDEO)La conferința de două zile începută pe 19 iulie participă Salome Zurabișvili, Maia Sandu, Volodimir Zelenski, dar și președintele Consiliului European, Charles Michel, luând în discuție eforturi coordonate ale celor trei capitale pentru aplicarea acordurilor de asociere intrate în vigoare în 2014, care includ o zonă de comerț liber. Evenimentul a debutat cu o dezbatere intitulată „Trei state – o singură alegere: Georgia, Moldova și Ucraina în mișcare”.
### Vezi și... ### Maia Sandu va participa la conferința „Trei state - o singură alegere: Georgia, Moldova și Ucraina în mișcare”Conferința are loc pe fundalul unei crize în Georgia și apeluri la demisia guvernului după uciderea unui cameraman și agresarea fizică a altor aproximativ 50 de jurnaliști de către o mulțime homofobă, în urma unor proteste sprijinite de biserica ortodoxă contra unui marș gay pride, care a fost blocat. Guvernul premierului georgian Irakli Garibașvili a cerut anularea marșului, fiind acuzat de activiști pentru drepturile omului de încurajarea urii față de persoanele LGBTQ.