În Germania are loc la inițiativa Statelor Unite o reuniune internațională privind înarmarea Ucrainei, confruntată cu invazia neprovocată a Rusiei. Delegații din peste 40 de țări, țările NATO, din Uniunea Europeană și o serie de aliați, participă la discuțiile găzduite de ministrul american al Apărării, Lloyd Austin la baza militară NATO de la Ramstein. Duminică seară, Austin s-a aflat împreună cu secretarul de stat Antony Blinken la Kiev, unde a discutat cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Șeful statelor majore reuniune americane, generalul Mark Milley, a declarat reporterilor care scopul reuniunii este „sincronizarea și coordonarea” ajutorului militar pentru Ucraina, care include între timp obuziere, drone armate și muniție pentru armament greu, informează Reuters.
După eșecul inițial al ofensivei spre Kiev, armata rusă s-a reorientat spre estul separatist al Ucrainei, scopul declarat al acestei faze a ofensivei fiind controlul asupra întregii regiuni Dombas. Generalului rus Rustam Minnekaev, comandantul adjunct al districtului militar central, a anunțat că un alt obiectiv al Moscovei ar fi controlul total asupra regiunii de sud a Ucrainei, ceea ce ar permite un coridor terestru spre peninsula Crimeea, anexată deja de Rusia abuziv în 2014 și eventual spre regiunea trasnistreană.
Mai multe oficialități americane au estimat sub rezerva anonimatului că în această fază Rusia se va baza în mare parte pe artilerie pentru a disloca liniile de aprovizionare ale armatei ucrainene. Totodată, va încerca să încercuiască și distruge o mare parte a forțelor ucrainene concentrate acum pe frontul de est.
La reuniunea de la Ramstein se așteaptă ca Germania să anunțe, în premieră, că va autoriza livrări de tancuri către Ucraina, a declarat marți o sursă guvernamentală pentru Agenția France Presse.
Până acum se vorbea numai despre livrarea de tancuri moderne altor state NATO, care urmau să livreze Ucrainei tancurile lor vechi, de producție sovietică/rusă.
Potrivit secretarului britanic al apărării Ben Wallace, aproximativ 15.000 de militari ruși au fost uciși de la începerea războiului neprovocat declanșat de Rusia în Ucraina.