În Hong Kong, lumea marchează în privat, discret, împlinirea a 31 de ani de la înăbușirea brutală a protestelor studențești pro-democrație din Piața Tiananmen de la Beijing, după ce mitingul oficial a fost interzis de autoritățile locale care au invocat pandemia de coronavirus.
Your browser doesn’t support HTML5
Se estimează că, în 1989, sute de oameni au fost uciși de armata chineză în cursul intervenției din Piața Tiananmen, dar numărul exact nu este cunoscut nici astăzi, s-ar putea să fie mii.
### Vezi și... ### Treizeci de ani de la protestele din Piața Tiananmen
În Hong Kong, fosta colonie britanică retrocedată Chinei în 1997, peste trei mii de polițiști vor patrula străzile pentru a împiedica manifestații sau proteste spontane, au informat autoritățile locale.
Între timp, legislativul local a adoptat o lege care încriminează orice afront la adresa imnului național al Chinei.