Polonia a prelungit marţi cu trei luni interdicţia de acces în regiunea de frontieră cu Belarus, impusă în septembrie după declanşarea crizei migranților.
Noile măsuri anunţate marţi seară de ministrul polonez de interne, Mariusz Kaminski, prelungesc de facto cu începere de miercuri starea de urgenţă introdusă în zona de frontieră, care se încheia la miezul nopţii.
Conform legislaţiei poloneze, starea de urgenţă poate fi declarată doar pentru o perioadă de maximum trei luni.
Accesul în zona de frontieră rămâne interzis oricărui nerezident, inclusiv membrilor ONG-urilor care ajută migranţii, potrivit noilor măsuri.
Jurnaliştii, care până în prezent au avut interdicţia de a se deplasa în zonă, vor putea să solicite o autorizaţie specială de la poliţia de frontieră.
Your browser doesn’t support HTML5
Aceste noi măsuri au fost posibile după adoptarea de către parlament, controlat de conservatorii naţionalişti aflaţi la putere, a unei modificări a legii privind protecţia frontierei dând ministrului de interne prerogativele de a bloca accesul în zonă în caz de incidente la frontieră.
Parlamentul a respins, de asemenea, amendamentele Senatului autorizându-i pe jurnalişti să lucreze liber în regiunea de frontieră.
Potrivit opoziţiei şi organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului, măsurile adoptate conferă prea multă putere ministrului de interne şi sunt contrare Constituţiei poloneze.
Occidentul acuză regimul din Belarus că a orchestrat criza migranţilor, pentru a mări presiunile asupra Uniunii Europene, care de anul trecut a înmulțit sancțiunile impuse regimului de la Minsk pentru reprimarea dură a protestelor pro-democrație. Regimul președintelui Alexandr Lukașenka respinge aceste acuzații.
Ca răspuns la tensiunile cu Belarus şi prezenţa a mii de migranţi adunaţi la granița sa - majoritatea din Orientul Mijlociu şi dornici să ajungă în Uniunea Europeană - Polonia a construit un gard de sârmă ghimpată şi a amplasat mii de soldaţi de-a lungul celor 400 de kilometri de frontieră.
Media poloneze estimează că mai mult de zece persoane au murit de ambele părţi ale frontierei, încercând să traverseze această zonă împădurită pentru a intra în UE.
Organizaţia Human Rights Watch a afirmat săptămâna aceasta că, în timp ce „Belarus a escaladat această situaţie indiferent de consecinţele umane, Polonia împărtăşeşte responsabilitatea pentru suferința oamenilor adunați în zona de frontieră", cele două ţări fiind vinovate, potrivit ONG-ului, de „grave încălcări ale drepturilor omului" în privinţa migranţilor.
Dacă vreți să cunoaște regiunea de unde vin mulți migranți: „Călătoriile Sabinei - Kurdistan 2021”