În R. Moldova a fost instituită starea de urgență în sectorul energetic

Plenul parlamentului/ IPN

Parlamentul a susținut propunerea guvernului cu privire la instaurarea stării de urgență pentru 60 de zile. Prim-ministra Natalia Gavrilița a precizat că hotărârea are la bază scrisoarea primită de la Gazprom prin care gigantul rus cere ultimativ plata în avans pentru luna ianuarie, conform clauzelor contractuale, în caz contrar va sista livrările către R. Moldova.

„Această scrisoare înseamnă o schimbare de atitudine din partea Gazprom”, a spus Gavrilița, adaugând că prevederea existentă din 2011 a permis în trecut acumularea unor datorii „pe perioada de iarnă, până la ajustarea tarifelor”.

„Sper că nu există conotații politice”, a declarat Natalia Gavrilița. „Nu e vorba de datorie către Gazprom sau incapacitate de plată a Moldova-Gaz”, a ținut să precizeze vicepremierul Andrei Spânu.

### Vezi și... ### Doar o zi până la scadența datoriei față de Gazprom. Autoritățile caută soluții

În jur de 25 de milioane de dolari ar fi suma pe care operatorul național nu ar fi în stare s-o achite, în avans, pentru luna ianuarie, Gazprom, iar principalul motiv este creșterea costului de achiziție într-un termen-record și neadaptarea tarifelor care procedural durează mai mult timp.

Starea de urgență va permite executivului să aloce în avans Moldova-Gaz comensațiile promise populației pentru lunile ianuarie-martie, la fel să amâne obligația de a achita TVA către stat.

Republica Moldova a trecut printr-o situație similară în toamna lui 2021, când la fel, din cauza întârzierii unor plăți, Gazprom a redus presiunea din sistem. A fost declarată starea de urgență care a permis autorităților în regim extraordinar să procure gaze din alte țări.

Purtătorul de cuvânt al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a spus că „problema furnizării gazelor către R. Moldova este una strict comercială și nu are niciun substrat politic”.

### Vezi și... ### Guvernarea PAS, de la criza gazelor la criza ruso-ucraineană