În R. Moldova elevii ar putea relua cursurile la 16 martie, forma concretă de studii urmând să depindă de evoluția pandemiei în fiecare localitate.
Comisia națională extraordinară pentru sănătate publică (CNESP) a spus vineri că prezența fizică a școlarilor la școală ar putea fi permisă unde vor fi mai puțin de 49 de cazuri COVID-19 la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile.
Unde vor fi 50-100 de cazuri, vor fi prezenți fizic preșcolarii, cei din clasele primare și o parte din ceilalți, în vreme ce în localitățile cu Cod Roșu (peste 100 de cazuri la 100.000 de oameni), prezența fizică la școală va fi încă și mai redusă.
Pe de altă parte, IPN a relatat vineri seară că Ministerul Educației, Culturii și Cercetării nu a aprobat deocamdată o decizie cu privire la revenirea elevilor la ore și a modului în care va fi desfășurat procesul educațional.
Liderul Partidului Democrat, Pavel Filip, s-a pronunțat împotriva reluării cursurilor, considerând-o riscantă.
Recomandarea CNESP privind întoarcerea din vacanță a venit când R. Moldova raporta vineri 1.785 de cazuri noi de infectare într-o zi, ca și 38 de noi decese, aceasta din urmă fiind o cifră zilnică record, de la începutul pandemiei.
Tot vineri, guvernul a anunțat că R. Moldova a primit 2000 de doze de vaccin chinezesc Sinopharm ca donație de la Emiratele Arabe Unite, ca răspuns la apelul prim-ministrului interimar Aureliu Ciocoi” către autoritățile saudite.