În România, președintele Iohannis anunță înăsprirea măsurilor de combatere a pandemiei

Klaus Iohannis

Președintele român Klaus Iohannis a anunțat înăsprirea măsurilor luate pentru a încetini răspândirea infecției de COVID-19 în România. De miercuri, cetățenii nu mai au voie să iasă din case decât pentru urgențe, aprovizionare curentă, sau pentru a merge la serviciu, a spus Iohannis într-un mesaj video, după discuții cu premierul Ludovic Orban și cu mai mulți miniștri.

Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, va fi permisă numai în intervalul orar 11.00 – 13.00, dar și în afara acestui interval, pentru deplasări de strictă necesitate.

Live blog pe romania.europalibera.org

“Se vor introduce noi restricţii de circulaţie şi noi restricţii pentru români, în sensul că ceea ce a fost până acum o recomandare devine o obligaţie, după principiul stăm acasă", a spus Iohannis. Armata va sprijini poliția pentru a asigura respectarea măsurilor. Numărul cazurilor confirmate de infectare cu noul coronavirus a început să crească vertiginos luni, ajungând până marți, 24 martie, la 762. Opt persoane diagnosticate cu noul coronavirus au decedat, iar 79 au fost declarate vindecate și externate.