În România, până duminică, 3 mai, au fost confirmate 13.163 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 431 de cazuri noi, deși au fost făcute doar 5000 de teste. Autoritățile au explicat că acest număr record trebuie ponderat, fiindcă 165 de cazuri ar fi fost de sâmbătă și au apărut din cauza decalajelor de raportare.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 4.869 au fost declarate vindecate și externate. 255 de pacienți sunt la terapie intensivă.
Totodată, duminică, 3 mai, au fost raportate alte 10 decese provocate de infectarea cu noul coronavirus, ridicând astfel bilanțul total al morților la 791.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată se află peste 13.300 de persoane, iar alte peste 20.100 - în izolare la domiciliu, sub monitorizare medicală.
Până pe 3 mai, au fost prelucrate 195.508 de teste.
După hotarele țării, peste 2.300 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu noul coronavirus, cei mai mulți dintre ei în Italia și Spania, iar 93 de cetățeni români aflați în străinătate au decedat din cauza COVID-19.