În Camera Reprezentanților din Statele Unite, au început dezbaterile înainte de votul privind suspendarea președintelui Donald Trump, acuzat în baza a două articole de abuz de putere și de obstrucționarea Congresului în privința relației cu Ucraina. Opoziția democrată, care a început procedura de impeachment, deține majoritatea în Cameră, unde este așteptat un vot pentru suspendare. Dar decizia dacă Trump este condamnat și demis sau nu urmează a fi luată ulterior de Senat, unde majoritatea aparține aliaților republicani ai președintelui. Înainte de începutul dezbaterii, Trump a scris pe Twitter că nu a „făcut nimic greșit”. El este acuzat în legătură cu faptul că ar fi presat Ucraina să-i investigheze oponentul politic, Joe Biden, prin faptul că a reținut ajutoarele militare pentru ucraineni.