În tratarea autismului nu există prea devreme

Asociația „SOS Autism” a demarat o campanie de informare pentru depistarea timpurie a autismului la copii. Dacă este depistat la timp, șansele de recuperare ale copiilor cu autism cresc. Screening-ul trebuie făcut la împlinirea a 18 luni, iar procedura este prevăzută de aproape un deceniu în carnetul de dezvoltare al copilului. În practică însă, se face rar.

În tratarea autismului nu există prea devreme

Mai multe femei care au copii cu autism îndeamnă mamele să ceară medicului de familie testarea micuților cât mai timpuriu, la o vârstă relevantă, adică de 18 luni, pentru a depista eventualul risc de autism. De regulă, părinții sunt cei care observă primele simptome sau le atrag atenția rudele și alți specialiști, însă acest lucru se întâmplă pe la vârsta de trei ani a copilului, ceea ce înseamnă o depistare întârziată, potrivit specialiștilor.

Mariana Budaianu este mama unui băiat cu autism și spune că drumul spre confirmarea tulburării și terapie a fost unul anevoios și îndelungat. Ea crede că experiența altor părinți poate fi altfel dacă maladia va fi diagnosticată cât mai devreme:

„Îmi dădeam seama că ceva nu este în regulă, dar, nu știu de ce, medicii se temeau să pună un diagnostic sau măcar că ar fi probabilitatea să fie autism, nimic nu scriau. Și tot așa am umblat până la peste doi ani, tot îmi spuneau- mai reveniți, poate o să fie schimbări. Noi la psihiatru am ajuns undeva la vârsta de 5 ani. Într-un fel, ne temeam de psihiatru, dar nici nimeni nu ne trimitea la el. Diagnosticul de autism psihiatrul îl pune. Nu știu de ce, ne feream, dar nu e așa de strașnic, autismul nici nu este o boală, este o stare în care se află copilul. Trebuie de lucrat și cu părinții, și cu specialiștii.”

Mariana Budaianu și alte femei au acceptat să-și spună povestea în cadrul campaniei „De la mame către mame”, inițiată de Asociația obștească „SOS Autism”, înființată de un grup de părinți care au copii cu autism. Olga Guzun, directoarea centrului spune că de-a lungul anilor mai mulți medici au trecut printr-un proces de instruire, ca să poată bate alarma când există suspiciuni de autism. Cu toate acestea, screening-ul la 18 luni ale copilului se face foarte rar sau este bifat fără ca părintele să cunoască.

De asta, membrii asociației și-au ales ca țintă părinții, să ceară ei obligatoriu testarea pentru a exclude sau confirma riscul de autism, notează Olga Guzun: „Dacă ar intra la doi ani în serviciul de terapie, copilul are șanse să fie pregătit în grădinițe și cu atât mai mult, la școală. Dar așa, copiii vin la noi, în medie, la vârsta de 4, 5, 6 ani, se adresează. Și este o problemă pentru că noi nu reușim. Terapia este de lungă durată, scopul final se împarte în pași mai mici și se face treptat, greu. Fiecare copil vine cu potențialul lui și cu nivelul de gravitate al autismului, tot așa, diferit. Mai contează și implicarea părintelui, deci sunt foarte mulți factori care contribuie la recuperarea copilului, dar totuși, dacă s-ar face mai devreme, am avea timpul necesar.”

Cu toate că autismul este o tulburare cu care se trăiește pe tot parcursul vieții, intervenția precoce ajută copiii să-și dezvolte abilități de înțelegere și comunicare pentru a duce o viață independentă. Mariana Budaianu spune că terapia în primii ani de viață este esențială pentru integrarea copilului în sistemul educațional:

„Trebuie să se ocupe cu terapia până la școală, ca să-l putem la școală mai ușor integra. Dar la noi, nu știu de ce, ei cred că nu-i așa de importantă terapia sau nu știu. Mă uit și părinții, nu cred că sunt rezultate sau că nu au încercat și nu au văzut. Trebuie de lucrat și cu părinții, ca să accepte și să vorbească deschis. Da, eu înțeleg că poate se tem de comentariile răutăcioase, că este lume între lume. Dar totuși dacă nu o să facem noi un pas, nu știu cine o să lupte pentru ei.”

Momentan, mulți dintre copiii diagnosticați cu autism ajung nepregătiți la etapa de școlarizare, spun specialiștii. Totuși, experții încearcă să convingă sistemul și uneori chiar părinții că această tulburare nu este o ,,sentință” și că intervenția terapeuților poate face diferența. Doar că acest lucru pare uneori greu de atins, întrucât părinții pot apela doar la centre specializate private iar terapia este costisitoare.