Secretarul de stat american Mike Pompeo a anunţat luni că Statele Unite nu mai consideră că statutul coloniilor israeliene din Cisiordania contravine dreptului international. „După o examinare atentă a tuturor argumentelor acestei dezbateri juridice", administraţia Donald Trump a conchis că „stabilirea coloniilor civile israeliene în Cisiordania nu este în sine contrară dreptului internaţional", a declarat presei Mike Pompeo.
Coloniile create teritoriile palestiniene, ocupate de Israel începând cu 1967, sunt considerate drept ilegale de ONU, iar pentru o mare parte a comunităţii internaţionale ele reprezintă un obstacol major în calea păcii. Până acum. politica americană se baza pe un aviz juridic al Departamentului de Stat datând din 1978, conform căruia „stabilirea de colonii de populaţii în aceste teritorii" nu este „conformă cu dreptul internaţional". Secretarul de stat a precizat că nu este vorba de o ingerinţă în politica israeliană şi nici de o aprobare, per se, a colonizării.
În replica, Uniunea Europeană a reafirmat, luni seara, că aceste colonii pe teritoriul palestinian din Cisiordania contravin dreptului internațional și afectează perspectivele unei păci durabile. „UE cheamă Israelul să pună capăt tuturor activităţilor de colonizare, conform obligaţiilor sale ca putere ocupantă", a afirmat într-o declaraţie şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini.