„Încalcă grav accesul la justiție”. Noile taxe de stat, criticate de comunitatea juridică

Ședință de judecată la Curtea Supremă de Justiție

În R. Moldova vor fi introduse noi taxe de stat, inclusiv plăți pentru citarea martorilor în instanță sau pentru amânarea ședințelor de judecată. Europa Liberă a discutat cu judecătoarea Livia Mitrofan și cu președintele Uniunii Avocaților, Dorin Popescu, care cred că această inițiativă a guvernării ar îngrădi accesul la justiției a cetățenilor.

Pe 29 decembrie 2022, deputații au adoptat, în prima lectură, proiectul de lege cu privire la taxa de stat. Potrivit acestuia, se introduce o taxă specială care se virează în contul instanței pentru toate adresările în judecată în cauze civile și administrative. Această taxă fixă, numită „de timbru”, este de 200 de lei și va fi plătită de toți participanții la ședințele de judecată, cu excepția autorităților publice.

Se mai prevede o taxă de 400 de lei pentru cererea de recuzare a judecătorului în cauze civile sau administrative. Tot 400 de lei va costa și cererea de strămutare a examinării cauzei către o altă instanță. Aceeași sumă va trebui plătită pentru o cerere de explicare a deciziei.

Instanțele vor începe să perceapă taxe și pentru amânarea ședințelor. Astfel, pentru o cerere motivată de amânare a unei ședințe de judecată, într-un dosar civil sau administrativ, solicitantul va plăti prima dată 100 de lei, a doua oară – 400 de lei, iar a treia – 800 de lei. Următoarele cereri vor costa 3.200 de lei.

În cazurile contravenționale, pentru amânarea repetată a unei ședințe se va plăti o taxă de 200 de lei. A treia și următoarele solicitări vor costa 1.600 de lei fiecare.

Legea în vigoare acum prevede un plafon pentru taxa de stat din litigiile cu caracter patrimonial – 25.000 de lei pentru persoanele fizice și 50.000 de lei pentru persoanele juridice. În noul proiect aceste limite sunt excluse, fiind prevăzute formule de calcul a taxei, în funcție de suma litigiului.

Deputații vor să lupte cu amânările excesive

Proiectul de lege a fost înaintat de trei deputați din partidul de guvernământ (Partidul Acțiune și Solidaritate): Olesea Stamate, Artemie Cătănoi și Igor Chiriac. În nota informativă a documentului se arată că taxele sunt necesare „pentru a acoperi costurile de asigurare a logisticii necesare” în instanțele de judecată.

În plus, noile taxe au menirea „să descurajeze amânările abuzive a ședințelor de judecată și neprezentarea participanților la proces”, potrivit lui Igor Chiriac.

De la tribuna parlamentului, Olesea Stamate a spus că unele taxe vor fi majorate inclusiv pentru a motiva oamenii să-și rezolve litigiile pe cale extrajudiciară. De asemenea, ea a calificat drept „un pas important” excluderea plafonului pentru litigiile patrimoniale. Potrivit ei, acest plafon fusese introdus în lege înainte ca prin R. Moldova să fie „spălați” 20 de miliarde de dolari prin schema „Laundromat”. Dacă acest plafon nu ar fi existat, a menționat deputata, în bugetul de stat ar fi intrat 600 de milioane de dolari.

Stamate a anunțat că proiectul va fi supus consultărilor publice înainte de a fi examinat în a doua lectură.

Judecătoare: „Riscăm condamnări la CEDO”

Judecătoarea Livia Mitrofan a spus Europei Libere că legea privind taxa de stat a fost adoptată în 1992 și avea nevoie de modificări pentru că era învechită. „De exemplu, un divorț în instanță costă acum 40 de lei, în timp ce la Agenția Servicii Publice se plătește 200 de lei”, a precizat judecătoarea. Potrivit ei, mulți specialiști din domeniu au aflat despre existența acestui proiect de lege abia după ce acesta a fost adoptat în prima lectură.

Judecătoarea Livia Mitrofan

În noua lege, judecătorii au fost privați de posibilitatea de a scuti oamenii de plata taxelor de stat. „Avem dosare pierdute la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), când o persoană nu a fost scutită de plata taxelor de stat și i s-a încălcat astfel dreptul de a se adresa instanței. Riscăm să avem noi condamnări la CEDO”, a comentat Livia Mitrofan.

Ea privește sceptic introducerea taxei pentru recuzarea judecătorului. „Când se înaintează o cerere de recuzare, cauza trebuie transferată unui alt judecător. Ce se va întâmpla dacă nu va fi plătită taxa de stat? În cazul în care există motive de recuzare, solicitarea va fi respinsă, deoarece persoana nu a plătit taxa de stat? Acest lucru este nefondat”, a precizat judecătoarea.

De asemenea, ea crede că nu este rezonabil să se impună o taxă pentru cererile de amânare a ședințelor. „Dacă se crede că dosarul este tergiversat, ceea ce este un abuz, atunci urmează să fie aplicată o amendă, nu o taxă de stat”, consideră Lidia Mitrofan.

Ea a subliniat că, în prezent, Codul de procedură civilă prevede că dosarul poate fi amânat o singură dată, iar noua lege cu privire la taxa de stat creează posibilitatea de depune cereri de amânare a ședințelor de mai multe ori. „Ce se întâmplă dacă o persoană este bolnavă? Cum va merge să plătească taxa de stat? Vorbim nu doar de avocați, ci și de oamenii care vin în instanță”, se întreabă judecătoarea.

### Vezi și... ### Bătălia pentru CSM. Ce se știe despre primii judecători care au trecut de pre-vetting

Avocat: „Plata taxelor va cădea pe umerii clienților”

Uniunea Avocaților din R. Moldova a cerut instituirea unui moratoriu asupra adoptării proiectului de lege. Președintele uniunii, Dorin Popescu, a declarat pentru Europa Liberă că proiectul de lege „încalcă grav accesul la justiție”. El a menționat că nota informativă a proiectului nu explică de ce se aplică taxa de stat pentru drepturi procedurale.

„Sunt cereri care apar imediat, care nu sunt gândite. Ele apar reieșind din situația din dosar. Vă dați seama, judecătorul vă întreba: «Aveți cereri?» și eu trebuie să spun: «Vă rog să întrerupeți ședința ca să mă duc repede să plătesc 100 de lei»”, exemplifică avocatul.

Popescu se întreabă, de asemenea, ce ar fi de făcut în cazurile când reclamantul se îmbolnăvește sau avocatul său este într-o altă ședință de judecată: „Ce facem în momentul acesta? Să achităm de fiecare dată taxele? Ce se întâmplă dacă însuși judecătorul se îmbolnăvește?”.

Avocatul crede că taxa pentru amânarea ședințelor va fi pusă pe umerii clienților. „Aceasta este o lege împotriva cetățenilor. Înțeleg că bugetul are nevoie de bani, dar nu putem să nimicim populația și să speculăm cu drepturile procedurale”, a subliniat Popescu.

Potrivit lui, există cazuri în care judecătorii depun cereri de abținere de la examinarea unei cauze, însă colegii lor le resping. „În aceste cazuri, eu sunt nevoit să depun o cerere de recuzare, ca avocat, în numele clientului”, a spus Popescu.

El presupune că plata noilor taxe de stat va crea haos în instanțele de judecată. „Noi, avocații, prevedem că în curând autoritățile o să spună oamenilor: «Nu vă luați avocați, că avocații amână dosarele». Omul va spune: «Nu trebuie de formulat cereri pentru că ele costă»”, a concluzionat Dorin Popescu.

### Vezi și... ### Bătălia pentru CSM (IV). Semne de întrebare despre imobilele părinților, achizițiile copiilor și dosare penale