Încotro se îndreaptă Moldova?

La Nisporeni

Valentina Ursu în dialog cu locuitori din Nisporeni și cu deputatul în primul Parlament al Republicii Moldova, Nadejda Brînzan

„Cetățenii Moldovei au suferit consecințele infracțiunilor financiare majore. Infractorii ar trebui pedepsiți, nu răsplătiți. Poporul Moldovei merită mai mult”, se spune în mesajul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Chișinău în care se precizează că este extrem de dezamăgită de adoptarea prevederilor legislative, care permit legalizarea contra unei mici taxe a proprietăților și capitalului nedeclarate, precizând că deputații legitimează furtul și corupția. Legea votată de majoritatea parlamentară dominată de democrați va diminua capacitatea Moldovei de a combate spălarea banilor și va dăuna climatului de afaceri al țării. Legea contravine și angajamentelor pe care Guvernul de la Chișinău și le-a asumat. Și această părere este împărtășită nu doar de Statele Unite ale Americii, dar și de Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială.

Your browser doesn’t support HTML5

Încotro se îndreaptă Moldova?

* * *

Mai mulți oameni cu care am discutat la Nisporeni spun că cele mai grave probleme ale Republicii Moldova în acest moment sunt sărăcia, depopularea și corupția. Scandalurile de corupție, inclusiv dispariția fără urmă a unui miliard de dolari, paralizează dezvoltarea economică, iar sărăcia și nesiguranța zilei de mâine au făcut ca o parte din populație, adică peste un milion de locuitori din țară, să plece în Occident sau în Rusia. Pe ulițele din Nisporeni sunt văzute anunțuri „De vânzare”. Multe case sunt pustii. Iată păsurile nisporenenilor spuse la microfonul Europei Libere în ajunul unei noi aniversări a Independenței.

– „În 27 de ani, noi am degradat, noi am dat înapoi încă cu 27; noi acum trăim într-o dictatură, oamenii se tem să deschidă gura.”

Europa Liberă: Dar de ce să trăiești cu frică în secolul XXI?

La piața din Nisporeni

– „De atâta că cineva a pus stăpânire pe o țară, a luat toate structurile – Poliție, Inspectoratul Fiscal… Iaca am întrebat un antreprenor, el nu vrea să deschidă gura, pentru că acuși vine poliția și-i închide afacerea. De-amu câte afaceri s-au închis?...”

Europa Liberă: Oamenii trebuie să fie luptători și învingători, ca să nu trăiască cu teamă că, dacă muncește cinstit, cineva vine și-i pedepsește.

– „Corect! El cinstit muncește, nu fură, iaca duceți-vă în partea ceea și întrebați oamenii care vând produsele acestea. Vine acuși Inspectoratul Fiscal și pentru o ladă de pere sau pentru o ladă de piersici sau nu știu ce acolo, un kilogram de brânză, vine și-i cere o sumedenie de acte și întâi îl amendează. Din cauza la aceea că nu s-au dat banii ceia europeni, deja s-au apucat de lucru Inspectoratul Fiscal și cu poliția și amendează în stânga și în dreapta.”

Europa Liberă: Ce părere aveți că UE a sistat asistența pentru Republica Moldova?

– „Trebuiau s-o sisteze, pentru că banii ceia oricum se fură; peste un miliard de euro s-au dat granturi, ajutoare de la UE și unde-s banii ceia?”

Europa Liberă: Ce vor decide alegerile parlamentare?

– „Dacă nu dăm guvernarea asta jos, la alegeri putem să nu ne ducem. Deja am văzut cu toții că ele pot fi anulate simplu ca bună ziua. Rezultatele alegerilor pot fi anulate și atunci ce rost mai are?”

Europa Liberă: Cetățenii trebuie să fie și mai motivați să meargă, să participe la vot.

– „Da, sunt de acord, dar ele au să fie ori fraudate, ori anulate, adică circumscripțiile unde cuiva n-o să-i convină alesul, atunci el va fi anulat prin decizie judecătorească și gata.”

Europa Liberă: Pe ce cale merge Moldova astăzi?

– „Off, nici nu știu cum au nebunit toți oamenii: și pochii, și politicanții pe toți i-au înnebunit – înțelegi? – din oameni normali i-au făcut nenormali.”

– „Așa-i că ești Valentina Ursu? Eu nu înțeleg ce-o să fie cu politicienii aceștia. Dacă lumea o să fie mintioasă și înțeleaptă și să pună gheara acum și să-i dea Dumnezeu lui Năstase și lui Maia, la toată opoziția să le dea Dumnezeu puteri ca să nu lase mâinile în jos. Să nu lase mâinile în jos! Ori acum, ori niciodată!”

Europa Liberă: De fapt, acum se duce o luptă între bine și rău?

– „Da, da, da!”

Europa Liberă: Și cum câștigă binele?

– „Binele? Cu unirea tuturor forțelor normale, a oamenilor care judecă. Ei spun că diaspora nici nu poate să voteze, de atâta că ei n-au plătit naloguri (impozite). Nu-s spurcăciuni ei? Dar cine a ținut țara cu atâția bani?! Iaca a fost și ea peste hotare…”

Europa Liberă: Вы работали за границей? (Dvs. ați muncit peste hotare?)

„Работала в Италии. Там очень хорошо ставится до нас. Нас кормили, нас поили даром в церкви. Когда мы приехали 50 евро в кармане, нас кормили, обували и одевали.” („Am lucrat în Italia. Acolo au o atitudine binevoitoare față de noi. Ne hrăneau gratuit la biserică. Când am venit cu câte vreo 50 de euro în buzunare, ne dădeau mâncare, îmbrăcăminte și încălțăminte gratuit.”)

Europa Liberă: А почему не торопятся молдаване возвращаться на Родину? (Dar de ce moldovenii nu se grăbesc să revină în patrie?)

– „Ну, хорошо, я вернулась и что? Я трачу деньги, которых немного собрала. На 1.600, что я получаю пенсию, я не проживу. А с чего человек будет жить здесь?” („Ei, bine, eu am revenit și ce? Am adunat acolo puțini bani și aici îi cheltui, că nu pot să trăiesc din pensia de 1.600 de lei pe care o primesc. Din ce poate să-și asigure traiul un om aici”?)

Europa Liberă: А есть разница как там живётся и как здесь живётся? (Dar este diferență între viața de aici și viața de acolo?)

„Конечно!” („Desigur!”)

Europa Liberă: В чём разница? Care e deosebirea?

„В чём разница? Там закон другой, платят все налоги, цивилизация, транспорт. Там всё сделано, что отдых, что работа, всё это. Там даже женщина не работала, она 500 евро получает пенсию.” („Care e deosebirea? Acolo legile lucrează – toți plătesc impozite, e civilizație, transport normal. Totul e pentru oameni – atât pentru muncă, cât și pentru odihnă. Chiar dacă o femeie n-a lucrat nicio măcar o zi, oricum statul îi asigură o pensie de 500 de euro.”)

Europa Liberă: У Молдовы есть будущее? (Moldova are viitor?)

„Нету и не видно! Я не вижу, чтобы она выкарабкалась.” („N-are și nici nu se vede! Nu văd cum ar putea ieși din mizeria asta.”)

– „Țara asta de atâția ani, din 2009, tot s-au dus oamenii și s-au dus, s-a dus tot tineretul, floarea națiunii s-a dus, floarea națiunii s-a dus! Cum nu i-i rușine lui Pavel Filip să se jeluiască că nu le dă Europa bani ca să țină grădinițele? Eu am așa o părere – să controleze de la 2009 încoace toate fondurile care au venit nerambursabile, să vadă cine a pus gheara pe dânsele și s-au făcut milionari și miliardari.”

Europa Liberă: Cum se trăiește în Moldova?

– „Foarte greu! Eu n-am ajuns la pensie și duc o viață de câine, de atâta că nici de muncă n-am, nu mă ia nimeni la lucru… Mă doare sufletul, îmi vine a urla, că mi-am dus copilașii de opt ani, de șase ani i-am dus în Italia. Vă dați seama cât de greu mi-a fost? Am dormit sub pod, sub plionkă (celofan) iarna, în ianuarie m-am dus…” (plânge)

Europa Liberă: Dar de ce în Moldova nu se creează condițiile normale, ca să nu mai plece lumea?

– „Pentru că noi așa suntem, moldovenii, proști. Nu știm pe cine să votăm, credem în toți și ne amăgesc ca pe capre. Am venit că am avut un grav accident și nu mai sunt bun de nimic.”

Europa Liberă: De ce cetățenii se lasă momiți, se lasă ademeniți de promisiunile care nu mai ajung să fie fapte?

– „Că așa-i moldoveanul nostru, pune coarnele în pământ și stă cu speranța, căci bătrânii care au împlinit 70 de ani așteptau pâinea de 16 copeici și cârnațul de două ruble și zece copeici. Iaca cine și de unde s-a început.”

Europa Liberă: Astăzi cu ce comparați Moldova, cu ce o asemănați?

– „Cu o grămadă de nebuni care trag la buzunarul lor. Nu mai zic hoți, că nu i-am văzut cum fură, dar nebuni care nu țin la țară, care vor s-o distrugă, care vor să se ducă toți din țară și să rămână numai ei și noi să fim slugile lor.”

Europa Liberă: Poate Republica Moldova să meargă pe calea cea bună și dreaptă?

– „Nu mai poate! Nu mai poate!”

Europa Liberă: Păi nu e în puterea cetățeanului?

– „Tot Guvernul de dat jos. Președintele Dodon face festival cu căpșune, Plahotniuc face ce vrea din țara asta și le convine așa, ca toți cetățenii să plece din țară.”

Europa Liberă: De ce cetățenii nu-și iau soarta în mâinile lor, ca să-și aducă bunăstare, să-și facă un stat bazat pe lege?

– „Moldoveanul nu-i o țară pribaltică sau o țară europeană cu mentalitatea rece. El se îmbată sau se enervează și-și ia trei chiloți pe un băț și pleacă în patru părți ale pământului. Moldoveanul nu se poate educa pe dânsul. Au rămas numai câțiva învățători, câțiva doctori care vor să mai facă ceva bine, dar restul…”

Europa Liberă: Cine dintre politicieni merită votul Dvs.?

– „Nimeni! Votul meu l-a meritat o dată Oleg Brega și a două oară Andrei Năstase. În altul nu mai am încredere în nimeni, că se vede: batem apa-n chiuă (piuă), banii se fură ziua-n amiaza mare cu sacul plin și atâta-i.”

Europa Liberă: Dar poporul îi suveran, poporul trebuie să-și decidă soarta?

– „Poporul nu poate… Poporul… Pe el îl cumpără cu o farfurie de mici orice politician când vine la putere și-i pune muzică, pe Kirkorov sau pe alt cântăreț de bună-gură și nimeni nu-i dă o speranță, îl amăgește și-l îmbată și lui i-i totuna…”

Europa Liberă: Păi și dacă merge la spectacol, la concert, se distrează și după asta spune că o duce greu, tot îi vina lui?

– „Da, tot îi vina lui, dar el îi urmărit după asta, dacă el a băut și a mâncat și trebuie să voteze.”

– „Foarte greu se trăiește în Moldova. Guvernarea fură, ne trădează, la alegeri vin cu macaroane, ni le pun pe urechi și după asta mimează. Ce a făcut Șor la Orhei? Ați văzut, l-au pus pe Șor ca pe Iisus Hristos? Acesta-i și păcatul lor!”

Europa Liberă: Se poate ca să se schimbe situația?

– „Numai prin Unire! Unirea cu România s-o facem – unica salvare! Și în România sunt proteste, sunt și acolo probleme, dar altfel se dezvoltă poporul; infrastructura se dezvoltă, economia se dezvoltă, se fac investiții, vin investitori… Dar la noi ce se face? Se fură și se trădează!”

Europa Liberă: Cum se trăiește în Moldova?

– „Cam nu prea bine și chiar așa de ușor, dacă cu o pensie de o mie de lei să trăiești o bătrână la 70 și ceva de ani…”

Europa Liberă: Ce mărime a pensiei ar trebui ca cetățeanul să nu se plângă că o duce rău?

– „Vreo două mii și cinci sute – trei mii…”

Europa Liberă: Și ați fi mulțumită?

– „Da! Cu prețurile din ziua de azi, eu aș fi mulțumită…”

– „Măcar ceva-ceva am înțelege…”

– „Pește bun?... Putregai numai să cumpărăm să mâncăm noi cu pensia asta. Dar o sodă (detergent), dar un săpun? Și-ți mai trebuie și niște chiloți pe tine, la urma urmei… Lumina trebuie s-o plătim, un telefon trebuie să-l plătim…”

Europa Liberă: Cum vă explicați că Moldova a ajuns să fie un stat cu oameni săraci?

– „Parlamentul, Guvernul sunt de vină.”

Europa Liberă: Deputații îi alegeți dvs. O dată la patru ani îi trimiteți în forul legislativ.

– „A-ha… Dar i-am ales eu vreodată, i-am văzut vreodată? Ei se aleg bine, dar la urmă nu mai… Ce a făcut cineva ceva bun pentru norod? Nimic. Se vâră acolo ca ei să se îmbogățească. Ce este în Nisporeni bun? Două clădiri în centru, dar restul… Oamenii trăiesc în căsuțele lor în care au trăit și câte o sută de ani – au trăit tații și buneii lor.”

Europa Liberă: Cine-s oamenii bogați în Moldova?

– „Cei care lucrează în Guvern, în Parlament… Ei au firme, că vorbea Candu la televizor cu Maia Sandu și Maia Sandu spunea că dumneata ce zarplată (salariu) ai și în afară de asta ai și de la firmă venit două milioane și-apoi în afară de ce nu mai știe lumea și lor le vine să trăiască.”

Europa Liberă: Ce valoare are votul cetățeanului? Când mergeți și puneți ștampila pe buletin, ce preț are acest vot?

– „Votul acesta are un preț de zero, de atâta că ei totuna se aleg unul pe altul, aleg pe cine vor ei.”

Europa Liberă: Dar dvs. decideți cine să fie aleși?

– „Și ce dacă noi decidem? Norodul îi de foaie verde lobodă numai. Uitați-vă cum la Năstase… Câți au votat pentru dânsul? Și cu ce s-a ales? I-au luat dreptul la mandatul de primar. Așa se face? Dar nu li-i rușine? Dar unde pe globul pământesc a mai fost așa ceva? Numai în Moldova noastră, de atâta că nu-i conducere. Oamenii când se uită la televizor și-l văd pe Candu, îl văd pe Filip spun cuvinte urâte, urâte, urâte și închid televizorul. Parcă poți să trăiești cu 1.200, cu 1.300 de lei cu prețurile acestea? Iată, uitați-vă prin magazine, dar vrei o bucățică din pensia asta păcătoasă, cât e un kilogram de cârnaț, cât costă o găină? Dar nu-ți permiți, dacă îți iei 200 de grame de cârnaț, iaca așa ceva mai ieftior – o pătlăgică, un pepene, cu curecheș, niște cartofele, un kil de ulei și un kil de zahăr și se termină pensia. Bine că mai am niște crupă acolo, că-i mai ieftină și fac o cășulică de crupă de grâu, cu o cepușoară și cu o lingură de ulei și o cănuță de ceai, dar uneori și cu o cănuță de apă, că am terminat și zahărul. Și nu numai eu, trăiesc oamenii și mai greu… Așa-i de greu, că-ți vine să mori, dar moartea nu vine…”

Europa Liberă: Dar Moldova are viitor ca și stat?

– „Nu! Până când îs la conducere Parlamentul și Guvernul acesta, Moldova noastră n-are viitor. Moldova noastră n-are viitor cu așa conducere! Câți oamenii n-au de lucru, că nu pot toți să se ducă…”

Europa Liberă: Dar ce ar trebui să facă politicienii ca cetățenii să le ierte păcatele?

– „Of, păcatele lor nu-s iertate și n-or să fie iertate în vecii vecilor, amin! Pentru chinul și necazul nostru, pentru foamea noastră, pentru sărăcia noastră, pentru înjosirea noastră ca cetățeni ai acestei țări îs blestemați și-s blestemați, și-s blestemați în toată ziua.”

Europa Liberă: Vă amintiți când s-a proclamat independența Republicii Moldova?

– „Asta-i independență?! Ne pisează cu foamea, ne pisează cu pensiile mititele, cu zarplățile (salariile) mititele și am uitat și cum ne cheamă și când ne-am născut… Asta-i viață, aista-i trai?!”

Europa Liberă: Pe ce cale merge Moldova azi?

– „Pe calea greșită sau haotică, nu știm pe ce cale.”

Europa Liberă: De ce?

– „Pentru că, probabil, suntem noi așa, moldovenii, și nu știm a alege conducătorii. Pe cei care-i alegem, azi îs buni, îs frații noștri, dar mâine când au ajuns la scaune din blană de oaie se prefac cu blană de lup.”

Europa Liberă: Și de ce nu se mai intersectează după asta interesele lor cu interesele alegătorilor?

– „Pentru că-i mai scump buzunarul decât poporul.”

Europa Liberă: Dar cetățenii știu să responsabilizeze clasa politică, să o taxeze?

– „Cred că nu.”

Europa Liberă: Ce vor decide alegerile parlamentare?

– „Greu de spus, pentru că nu depinde cine alege, dar depinde cine numără voturile la noi. Să sperăm că vor decide înspre Europa, că, Doamne ferește, poate să fie și o revoluție, pentru că poporul deja s-a săturat, a ajuns cuțitul la os, jumătate suntem în străinătate, copiii, părinții…”

Europa Liberă: De ce nu se grăbesc cei plecați să revină acasă?

– „Pentru că nu au la ce veni. Nu-i nici asistență socială, nici asistență medicală. Îi corupție în stat 99,9%, în toată infrastructura de stat.”

Europa Liberă: De ce ziceți că-i atât de mare gradul de corupție?

– „D-apoi se vede la orice colț. Eu sunt o persoană de 60 de ani, am lucrat în diferite domenii, am și oleacă de studii…”

Europa Liberă: La 27 de ani de la proclamarea independenței, ce vă mai amintiți că a fost bun și ce a fost mai puțin bun?

– „Bun numai că putem să vorbim, dar restul totu-i rău.”

– „Știți, mă îngrijorează faptul că Moldova o să rămână pustie, fără tineret și fără specialiști. Asta-i ceva strașnic, strașnic și nu știu unde o să ajungem.”

Europa Liberă: Care e explicația că situația merge prost?

– „Salariile-s foarte mici. De lucru am avut aici și avem și acum și suntem solicitați, dar salariile-s mici, e imposibil de construit o casă…”

Europa Liberă: Se apropie Ziua independenței, 27 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Cu ce vă mândriți ca și cetățean al acestui stat?

– „Îmi place Moldova, o iubesc, dar trebuie o schimbare radicală.”

Europa Liberă: Cine să facă această schimbare?

– „Poporul.”

Europa Liberă: Toate pietrele nimeresc în curtea guvernării, dar cei de la putere îs aleși tot de cetățeni?

– „Cetățenii tot speră. Se încearcă, se încearcă, dar… nu știu, e greu.”

Europa Liberă: Doar guvernarea se identifică cu cetățenii, nu?

– „Numaidecât, dar cetățenii pleacă și rămâne… guvernarea.”

Europa Liberă: Pe ce drum merge azi Moldova?

– „Este un drum care duce nicăieri – nici înapoi, nici înainte.”

Europa Liberă: De ce?

– „N-are dirijor. Cântă fiecare ce vrea el. Eu chiar acum mă gândeam că democrația este o găselniță a șmecherilor, conducător trebuie să fie acela care se afirmă. Marii conducători din istoria trăită nu au fost aleși, ei s-au impus și au servit patria și interesul oamenilor, al unei națiuni, fără ca să vrea el aceasta.”

Europa Liberă: Dar Moldova astăzi are un lider național sau e o problemă că lipsește această persoană?

– „Sper că-i o problemă temporară.”

Europa Liberă: Un lider național trebuie să apară el, trebuie să-l caute populația?

– „Și căutat trebuie, dar el trebuie să fie vizibil. Până nu va fi vizibil, n-o să-l găsească nimeni.”

Europa Liberă: Ce sacrificii trebuie să facă el?

– „El trebuie să înțeleagă un principiu și să-l urmeze – că trăiește pentru toți. Dacă o să trăiești pentru toți, asta înseamnă cu siguranță că în primul rând îi pentru tine, dar dacă ai să trăiești cu gândul că-i numai pentru tine, n-ai să ajungi nicăieri.”

Europa Liberă: Majoritatea cetățenilor au pierdut încrederea în clasa politică. Ce au făcut acești politicieni că s-au compromis în fața alegătorilor?

– „Am înțeles. Nu și-au pierdut încrederea, pentru că ei n-au avut-o, de atâta nu putem să ne supărăm pe nimeni, nici că-s prea mulți proști, nici că-s prea mulți șmecheri. Timpul este principalul inginer care construiește, trebuie cel puțin trei-patru generații ca această mentalitate să plece la culcare pentru eternitate.”

Europa Liberă: Ce viitor are Moldova și cine face viitorul țării?

– „Plecarea armatei Rusiei de aici ar însemna că Rusia nu mai este Rusia.”

Europa Liberă: Și nu va fi evacuată această armată rusă din estul Moldovei?

– „De bunăvoie, nu. Așa cum conducerea actuală a Moldovei de bunăvoie nu va pleca, așa n-o să plece nici armata rusă.”

Europa Liberă: Pe Dvs. ca cetățean vă interesează reintegrarea celor două maluri ale Nistrului?

– „Mă doare lucrul acesta și știind că nu-i în privința asta niciun viitor care m-ar bucura, totuși cred că este necesară lupta sau activitățile societății și ale tuturor, permanent de a le aminti rușilor că ei nu-s acasă la dânșii.”

Europa Liberă: Vă mândriți că sunteți cetățean al Republicii Moldova?

– „Nu! Mă mândresc că sunt om, mă mândresc că sunt moldovean de origine română, mă mândresc că am ajuns să văd și zilele acestea.”

Europa Liberă: Dar cu ce asemănați Moldova astăzi?

– „Hai să spunem așa – cu o fată care vrea măritată, dar încă nu știe cum trebuie să-i fie mirele.”

Europa Liberă: Dar are pețitor?

– „(râde) Câți sunt în jur, toți îs pețitori, dar cred că niciunul nu-i de valoare.”

Europa Liberă: Și cât timp i-ar trebui până se mărită?

– „Ei, poată să rămână și nemăritată și nu știu dacă în zilele noastre măritișul ista îi atât de important. Când spun vorba asta, mă refer și la problema asta care astăzi este un fel de drapel pentru șmecheri – Unirea.”

Europa Liberă: Ia ziceți și Dvs.

– „Dna Valentina Ursu?...”

Europa Liberă: Da! Europa Liberă a ajuns cu microfonul aici, la Nisporeni, și întrebăm cetățenii pe ce cale merge țara lor.

– „Țara noastră încă se pornește, dar nu ajunge.”

Europa Liberă: Unde se pornește ca să ajungă?

– „Se pornește să ajungă în Europa, să ajungă în America, să ajungă în Rusia, să ajungă în China. Îs de acord. Bine, să facă relațiile acestea, să fie cu toți corespunzător, la egalitate, nu cum Rusia ne impune embargouri; să fim oameni cumsecade, nu suntem contra la poporul rus, politica asta-i într-aiurea.”

Europa Liberă: De Federația Rusă depinde cum va fi soluționată problema transnistreană?

– „Depinde, dar nu vor.”

Europa Liberă: Și cum vă explicați că nu vor?

– „Pământul acesta al nostru îi acaparat.”

Europa Liberă: De ce Moldova e o țară săracă?

– „De aceea că cultura noi am pierdut-o, tradițiile le-am pierdut și educația asta rusificată haideți s-o terminăm, că avem 30 de ani…”

Europa Liberă: 27 de ani, iată, de la proclamarea independenței. Vă mai amintiți ziua când s-a proclamat această independență?

– „Dragă, eu îs la 70 de ani, îți spun drept…”

Europa Liberă: Vă mai amintiți 27 august 1991?

– „D-apoi cum! Doar am crezut că undeva schimbări au să fie. Dar unde-s? Schimbările-s invers, trebuie înainte să mergem.”

Europa Liberă: Care sunt problemele care zdruncină statalitatea țării?

– „Corupția!”

Europa Liberă: Cine sunt corupți?

– „Guvernanții. I-am ales, chipurile, că hai că au să facă bine și când colo am dat cu oiștea în gard. Și Parlamentul ista, știi, șed ca câinii…”

Europa Liberă: Când au greșit politicienii?

– „Au greșit, de aceea că n-au simțul național. Toți trag la dânșii.”

Europa Liberă: Are Moldova viitor?

– „Are! Numai să nu avem conflicte.”

– „Ar trebui legea să fie lege pentru toți! De apucat toți de gât și să dea lămurire de unde au făcut milioanele, miliardele de unde le-au făcut și cât au jupit ei din 2009, chiar din 2000 începând cu Voronin ar trebui… Justiția să fie la locul ei, să-i apuce pe toți de jabre, să dea lămuriri de unde au luat bogățiile și de cât au supt ei sângele oamenilor ca tăunii, ca paraziții au șezut atâția ani în spinarea oamenilor.”

Europa Liberă: Și credeți că procurorii, judecătorii vor aduce pe masa dvs. toată informația?

– „Auziți? Ar trebui să-i judece o comisie internațională ca la Haga. Iaca așa! Atunci ei s-ar teme, dar așa ei nu se tem, ei nu-s conducători, da-s limbrici înnodați. Și unde dai, nu mai dai de capăt.”

Europa Liberă: Atât de supărată e populația?

– „Îs tare supărată! Toată-i supărată, toată. Jos de la putere și gata, fără vorbă! Eu sunt necăjită că toți copiii i-am învățat și toți iaca se duc, toți în toate țările și o să rămânem că n-o să aibă cine ne da o cană de apă. Și ei încă mai au obraz să mai iasă în fața oamenilor? Nu li-i rușine la obraz?!”

Europa Liberă: Dar dacă ar fi aici premierul, președintele, speakerul, ce le-ați spune?

– „Știți ce? Le-aș spune ce-ți spun și matale! Ce au să-mi ia? Pogoane (epoleți) n-am. Ce au să-mi ia?”

– „Pensia…”

– „Pensia? Eu am muncit 41 de ani.”

Europa Liberă: Vă amintiți anul 1991, 27 august, când s-a proclamat independența Republicii Moldova?

– „Da, da, da!”

Europa Liberă: Cum a fost acea zi?

– „Acei deputați au fost oameni…”

Europa Liberă: Cum a fost acea zi?

– „Acea zi tare bucuroasă a fost, pentru că toți au crezut că au să aibă oamenii viitor. Dar vezi că acum au pus gheara nebunii aceștia și nu au făcut nimic. La Orhei Șor a cumpărat tot alegătorii cu bani. Iaca i-a amăgit, le-a dat... De unde? De unde a furat, că el n-a lucrat la cotă ca să aibă bani să cumpere alegătorii. Ei au pus gheara pe justiție și n-a lucrat niciunul corect. Miliardul pe care l-au furat l-au scos? Acum au s-o întindă pe Moldova asta ca pe pielea cea de oaie lupii – Transnistria au s-o federalizeze, Găgăuzia – încoace. Și ce-i din nația asta? Nația asta-i pierdută! Ori amu, ori niciodată! Dacă nu se orientează lumea să fie lume de treabă, n-au făcut nimic.”

* * *

Deputatul în primul Parlament al Republicii Moldova Nadejda Brînzan se arată și ea dezamăgită de situaţia în care a ajuns statul la cei 27 de ani de independență. Fosta parlamentară susţine că vina o poartă clasa politică, pentru că zilnic cetăţenii Moldovei continuă să emigreze. Fosta deputată crede că lipsa unei elite dezamăgește tot mai multă lume. La începuturi, așteptările au fost mari, așa cum spune ea.

Acum nu avem Parlament în genere; este o adunătură care s-a vândut angro și cu amănuntul...

Nadejda Brînzan: „Așteptam de la alegeri la alegeri tot mai bun Parlament să avem, dar el era tot mai rău și mai rău, iar acum nu avem Parlament în genere; este o adunătură care s-a vândut angro și cu amănuntul, au trădat și acum nu reprezintă pe nimeni, decât pe patronul lor nou. Înțeleg acești oameni ori nu că ei vor intra în istorie? Ei trăiesc numai cu ziua de azi.”

Europa Liberă: Ce ar fi trebuit să facă deputații în acești 27 de ani, ca astăzi despre legiuitori lumea să vorbească de bine, dar să nu treacă Legislativul la categoria instituțiilor care se bucură de cea mai joasă încredere?

Nadejda Brînzan

Nadejda Brînzan: „Trebuiau să promoveze reformele în folosul societății, dar la noi au fost unii mai răi decât alții și un factor important este că a fost o penurie de elite intelectuale naționale. În societatea noastră o mare parte de oameni tineri, activi și cu carte au plecat, a rămas o populație care nu prea înțelege în lucrurile acestea, dar au dispărut elitele noastre intelectuale pe care noi le-am avut. În Parlament au fost Grigore Vieru, Ion Vatamanu, Lidia Istrati, Dumitru Matcovschi, Ion Hadârcă, personalități și savanți, cercetători, a fost lume intelectuală. 120-130 de oameni noi am fost reprezentanți ai Mișcării de Eliberare Națională și de asta am ajuns în Parlament, fiindcă populația era pregătită și credea în reforme. Dar ce a urmat mai târziu? A urmat aceea că au profitat de această posibilitate oameni care nu s-au gândit la popor, la schimbările care trebuiau făcute.”

Europa Liberă: Dar ei au fost trimiși în Parlament tot cu votul cetățeanului?

Nadejda Brînzan: „Vă spun că o parte mare e plecată, iar acești care au rămas au nevoie de elite intelectuale naționale și elite locale, dar astăzi noi avem penurie și de elite locale și naționale. Am în vedere profesorii, medicii, ei nu sunt activi, ei se găsesc sub presiune și stau cu capul aplecat. Un intelectual cu capul aplecat – „capul aplecat sabia nu-l taie”, principiul acesta…”

Europa Liberă: De ce politica a devenit de ocară și mințile lucide, oamenii pe care tot societatea îi consideră onești, patrioți nu vor să-și facă cărărușă în această politică?

Nadejda Brînzan: „Ei ar vrea să fie, dar ei nu vor să vină în batjocura asta unde se vând și se cumpără la pachet. Deci, trebuie schimbată situația, să vedem că învățătorii nu stau cu capul plecat, fiindcă în felul acesta, cei care-s la putere se simt și mai puternici, dar ei au pus mâna pe aproape toate primăriile; 700 de primari s-au vândut, de-acum îs în Partidul Democrat din 900 de primării.”

Europa Liberă: Dvs. vă referiți la acești 713 primari care s-au adresat instituțiilor europene că au pedepsit cetățenii, pentru că au sistat asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova?

Nadejda Brînzan: „Și aceasta a fost o greșeală, fiindcă cum adică, voi sunteți primari, voi trebuie să contribuiți la dezvoltarea economiei, dar acum umblați și învinuiți pe cineva că nu vă dă vouă? Populația ceea trebuie să muncească, să plătească impozite și să dea la basarabenii care fură – numai cei care nu pot nu fură – zi și noapte. Asta e. Prin ceea ce au făcut, ei pur și simplu și-au arătat obrazul lor, fața lor de cerșetori, care trebuie să muncească, să aducă la putere oameni onești, specialiști în toate domeniile economiei, ca să se dezvolte țara asta. Ceea ce au făcut ei e o rușine!”

Europa Liberă: Dar acum Moldova se apropie de UE sau se îndepărtează?

Nadejda Brînzan: „Nu văd eu un pas înainte înspre Uniunea Europeană. Nu văd! Acum este, ca să nu zicem că-i o degradare, dar e o stopare și Uniunea Europeană s-a pomenit într-o situație că aici a condamnat Parlamentul și n-au validat alegerile cu justiția; într-o țară care nu este justiție, că se vând în goană după bogăție. Te uiți la dânșii, niște copii încă, dar de-acum îs bogați – cu palate, cu mașini. Deci, ei fură, s-au vândut și dacă ei s-au vândut, atunci justiție nu este.”

Europa Liberă: Dna Brînzan, dar evoluția mentalității în societatea moldavă în acești 27 de ani ce etape a parcurs?

Nadejda Brînzan: „Au fost etape de pregătire mai mare a societății de către intelectuali, dar acum este în degradare, fiindcă cei care ar trebui nu mai au curaj, au frică de puterea locală, de președinții de raioane… Așa a fost cu alegerile lui Dodon, acesta-i alt subiect, nu-i la tema Independenței, dar așa a fost – președinții de raioane au muncit și s-au spetit și au îndeplinit comanda șefului lor. Peste vreo câteva zile după alegeri, stăteam pe o bancă și s-au oprit în dreptul meu doi bărbați în etate ruși și unul a spus: „Игорь Николаевичь Додон победил!” („Igor Nicolaevici Dodon a învins!”), iar celălalt i-a răspuns: „А что ты удивляешься? Мамалыга, попушой, молдован дурак большой” („Dar de ce te miri? Moldoveanul e mare prost, știe numai de mămăligă și de păpușoi”). Iată cum sunteți considerați, domnilor președinți și primari! Sunteți fericiți că v-ați spetit pentru Dodon? Iată cum sunteți considerați de dânșii, cei pentru care v-ați spetit.”

Europa Liberă: De ce nu s-a reușit reintegrarea Republicii Moldova? Mă refer la cele două maluri ale Nistrului. De ce nu s-a apropiat populația de pe un mal și celălalt mai mult?

Nadejda Brînzan: „Nu are cum să se apropie, fiindcă acolo sunt alți stăpâni, alți proprietari. Și proprietar acolo este Rusia, iar Rusia nu are interes, pentru că ea nu vrea să fie la hotarele ei NATO și ea menține acest teritoriu sub conducerea sa și manipulează. Noi acolo nu suntem stăpâni, degeaba ei fac eforturi; toate astea-s speculații că să-i aducă să voteze, oamenii aceștia sunt departe, ei sunt supuși altei orânduiri, altei politici. Acum le-au dat drumul și la mașini, și în Europa. Tot asta e o mafie. N-are să se unească Republica Moldova cu Transnistria, fiindcă Rusia n-o să permită.”

Europa Liberă: Și atunci nu se face și mai vulnerabil statul acesta, dacă atât de anevoioasă este această cale de reunificare a celor două maluri ale Nistrului?

Atâta timp cât este puterea asta, nimic nu se va schimba. Ba din contra...

Nadejda Brînzan: „D-apoi de aproape 30 de ani așa e. Dacă ar fi vrut Rusia… Numai doar să se schimbe puterea în Rusia, când ar veni un democrat, un conducător al statului care va avea alte interese, doar interesele poporului lui în statul lui, atunci da, dar atâta timp cât este puterea asta, nimic nu se va schimba. Ba din contra.”

Europa Liberă: Și atunci e și mai pronunțată scindarea societății moldave, iar această dezbinare face ca cetățenii să stea pe baricade, pentru că – așa cum spun foarte mulți dintre ei – politicienii îi împart și trag foloase din această divizare a societății.

Nadejda Brînzan: „Exact așa se întâmplă nu numai pe malul drept al Nistrului, dar chiar în…”

Europa Liberă: Eu zic, aici societatea e divizată per ansamblu.

Nadejda Brînzan: „E divizată. Vedeți ce fac ei? Dodon cu Vlah sunt prieteni la cataramă. Și adică de sus comanda este să fie un focar de destabilizare că, dacă noi vom dori să ne reîntregim, să fie o rezistență. Asta-i!”

Europa Liberă: Pe ce cale merge un stat având o societate atât de divizată?

O societate atât de divizată nu poate să meargă înainte...

Nadejda Brînzan: „Fără niciun progres. O societate atât de divizată nu poate să meargă înainte. Dacă ambasadorul Statelor Unite, ambasadorul Japoniei vorbesc limba română, aceștia (minoritățile naționale) trăiesc câte 50-60 de ani aici și nu pot lega două cuvinte. Cum te respectă? Atunci când se va schimba mentalitatea – nu numai a noastră, că ai noștri au rămas să fie supuși toată viața, s-au deprins cu asta, fiindcă politica de genocid promovată îndată după ocupație a distrus elitele în urma înțelegerii dintre Hitler și Stalin.”

Europa Liberă: Percepția cetățeanului e că clasa politică trebuie să facă sacrificii. Care trebuie să fie aceste sacrificii?

Nadejda Brînzan: „Adoptarea acestor trei legi, dar eu vreau să ne oprim la ultima lege. Acordarea cetățeniei prin investiție este o mare trădare a poporului rămas și au făcut-o acum, fiindcă au înțeles că nu prea are cine protesta, dar am interviul lui Candu, originalul integral din 2014, la RIA Novosti și îi pune ziaristul întrebarea: „Ce investiții ar putea face Rusia în Moldova”? Și Candu le spune: „Moldtelecom, că avem peste un milion de abonați și are venit tare mare; Căile Ferate, RED-Nord, RED-Vest și pe urmă zice (spun rusește) – сельхозугодья (terenurile agricole). Și pe urmă s-a corectat, zice: „Nu, nu, aici nu se permite, dar o să găsim soluții”. Le-a promis și acum când s-a liniștit situația, că eu am fost cea care cu colegii mei din primul Parlament ne-am luptat, că ei de mult erau tentați (puterea) să scoată la mezat pământul și să transforme basarabenii în argați pe propriul pământ. Și acum când ei îs majoritatea la putere, au votat legea aceasta și le-au dat undă verde la arabi, la ruși… Nu degeaba călătorea pe aici feciorul lui Ceaika, procurorul miliardar din Rusia, umbla și se uita la cel mai arabil pământ din Europa. Deci, situația se complică prin ceea ce au făcut ei acum și încă pe ascuns, în secret, să nu știe nimeni cine-s indivizii aceștia. Și prima vizită după alegeri unde a făcut-o președintele? În Emirate. Și pe cine a avut în componența delegației oficiale? Dar n-au spus care a fost programul, nici când s-au întors n-au spus. Pe cine avea? Pe monopolistul acesta din agricultură, Vaja, ori cum îl cheamă… Omul ista, eu nu-l cunosc, prima dată am auzit de el. Ce căuta el într-o delegație oficială? Să le spună la aceia: „Veniți, băieți, aici, că tare-i bine, este de toate, moldovenii îs sclavi, vor munci și voi veniți”. Populația asta trebuie să cunoască și când vor veni la alegeri nici să nu audă de acești care sunt, fiindcă toți oamenii aceștia care au votat, ei îs trădători de țară și de neam. Și așa va fi în istorie. Și în mormânt nu vor avea liniște pentru pacostele pe care le-au făcut pentru acest popor.”

Europa Liberă: Dar este cine să le ia locul, dacă atât de mult sunt criticați cei de la putere?

Nadejda Brînzan: „Fără doar și poate! În societatea noastră sunt oameni curați și care cu adevărat ar vrea, numai uitați-vă câți oameni din societatea civilă tineri, deștepți care n-au plecat, aceștia trebuie să vină. Eu mă uit și mă mândresc cu dânșii și mă bucur pentru dânșii, că ei n-au plecat, că au rămas aici. Iaca ce oameni noi trebuie să aducem la putere, dar nu aceștia care au să cumpere, iaca ați văzut la Nisporeni spectacolul, la Șor spectacolul… Aceștia vor să vină și, în general, populația asta s-o nimicească. Șor este criminal condamnat. Pe Filat l-au închis îndată, dar pe acesta… umblă atâția ani și se plimbă liber, fiind condamnat la șapte ani. Dacă ajunge deputat, o să mai aibă prieteni de aceștia, că or mai fi de aceștia…”

Europa Liberă: La ce se reduce astăzi interesul național?

Nadejda Brînzan: „Dar nu știu dacă noi în general avem interes. Interes au ei, cei de sus. Populația asta nu știu dacă are interes. Interesul principal ar fi acum dacă ne-am mobiliza toți, am face o schimbare, ca până la urmă să ne întregim țara, neamul și să terminăm cu toată batjocura asta asupra acestei populații. Dar nu știu dacă se poate, fiindcă astăzi ei au pus mâna pe putere stabil, oamenii sunt sărăciți și se vând și se cumpără ca la Orhei, că mi-e rușine pentru dânșii. Când trec pe lângă monumentul lui Vasile Lupu zic precis că lui Vasile Lupu i-i rușine pentru ceea ce spun aceștia: „El fură, dar ne dă și nouă!”. Vă dați seama ce spune lumea?! Adică a furat miliarde și-ți dă și ție acolo… Păi e degradare, de atâta că avem penurie de elite intelectuale naționale, care s-au vândut în mare parte, care nu-s elite, presupunem că ar fi trebuit să fie elite, căci elitele adevărate nu se vând.”

Europa Liberă: Și la mulți ani, Moldova!

Nadejda Brînzan: „La mulți ani, Moldova! Cine a spus asta?”

Europa Liberă: Suntem în ajun de 27 august.

Nadejda Brînzan: „Da, suntem în ajun, dar bogătanii aceștia care se înăbușă în bogății… Cum au să ia ceva cu dânșii în mormânt? Doar un sicriu mai scump și un monument mai scump, dar restul… Viața asta atâta-i de scurtă. Trăiește omenește, cu demnitate, fiindcă cea mai importantă e lipsa de demnitate. Curaj și demnitate trebuie! Curaj să dai ripostă la cei care-s mai sus...”