În partea de nord a Oceanului Pacific, între Alaska şi Asia, s-a format în ultimii ani o insulă de masă plastică, imensă cît teritoriul Franţei. Acolo curenţii maritimi au dus o bună parte din materialele plastice aruncate de oameni în ocean. E un soi de apocalipsă ecologică care însă e floare la ureche în comparaţie cu ceea ce va fi peste vreo 10 ani.
Dacă nu ne oprim să producem materiale plastice, dacă nu ne dezvăţăm să ambalăm toate produsele în plastic, vom pieri mult mai repede decît credeam. În Moldova, situaţia ecologică e mai mult decît alarmantă. Suntem literalmente în zoaie, stimaţi ascultători. Toate rîurile poluate, pămînturile acumulează tone de deşeuri şi plasticuri, staţiile de epurare, care funcţionau în perioada sovietică, sunt distruse. Nu ne-am învăţat nici măcar să separăm deşeurile. Şi dacă le-am separa, cine apoi le-ar prelucra? Supermarketurile continuă să ne dea pungi de plastic. Alea biodegradabile sunt cică mai scumpe, iar patronilor asta nu le convine. De dragul confortului, suntem gata să acoperim toată ţara cu masă plastică. Ne doare-n cot de propriul nostru viitor.
Dar ce-au făcut în această direcţie, de la 1991 încoace, bravii noştri conducători? Ne-au hrănit cu sloganuri geopolitice, cu tot soiul de prostii ieftine, iar mediul ambiant a degradat constant. Conducătorii moldoveni n-au treabă cu rîurile, cu solul, cu aerul. Ei vor voturi, mărire, călătorii în ţări străine. Cam atît.
Între timp RM-ul s-a transformat într-un cimitir european al maşinilor vechi. Sunt aici nişte microbuze care aruncă în aer nori negri de fum înecăcios. Şi nu e exclus că toată această poluare se va întoarce ca un bumerang chiar la conducătorii care se cred protejaţi în dimensiunea lor superioară.
O ţară ca o zoaie în care ecologiştii nu pot niciodată să intre în Parlament. Numai în RM e posibil aşa ceva.