În comunicatul dat publicității de israelieni, nu se menționează un stat palestinian sau soluția celor două state vecine – Israel și Palestina – varianta în care Netanyahu nu pare să creadă.
Your browser doesn’t support HTML5
În declarația americană se arată că președintele Biden a scos în evidență importanța reconcilierii între israelieni și palestinieni, dar nici aceasta nu menționează posibilitatea celor două state.
Convorbirea care a durat circa o oră a explorat extinderea cooperării bilaterale, cei doi interlocutori cunoscîndu-se de-acum de mult timp...
În privința Iranului – o temă în legătură cu care există diferențe de abordare între cele două părți, Biden și Netanyahu au abordat amenințările iraniene în regiune și au căzut de acord să continue dialogul, fără o referiré concretă la ceea ce Washingtonul urmează să facă în legătură cu acordul nuclear cu Iranul, părăsit de Trump, dar la care Biden dorește să revină.
Comunicatul Casei Albe afirmă sprijinul lui Joe Biden pentru normalizarea relațiilor Israelului cu unele țări arabe și cu majoritate musulmană. În perioada premergtoare acestei convorbiri telefonice au apărut speculații în presă cu privire la semnificația absenței unui contact imediat între cei doi aliați, știut fiind faptul că Netanyahu a fost foarte apropiat de fostul președinte Trump.
### Vezi și... ### SUA - Iran și dilemele administrației BidenAcesta din urmă a mutat ambasada americană de la Tel Aviv la Ierusalim și a recunoscut suveranitatea Israelului asupra Podișului Golan. Purtătoarea de cuvînt a Casei Albe Jen Psaki a explicat ca absența unei convorbiri în primele săptămîni nu a fost un gest intenționat de sfidare, arătînd că Biden și Netanyahu se cunosc de mult și că relațiile dintre Statele Unite și Israel sînt importante și se bucură de sprijinul noii administrații de la Washington.
Israelul și țări din regiunea Golfului Persic se opun revenirii SUA în acordul nuclear cu Teheranul și îi cer lui Joe Biden să acorde atenție pozițiilor lor și să se consulte. Președintele Statelor Unite a spus că Iranul trebuie să oprească îmbogățirea uraniului, ca o pre-condiție pentru ridicarea de sancțiuni. Teheranul cere Washingtonului să ridice sancțiunile fără pre-condiții, argumentînd ca Statele Unite, în timpul lui Trump, și-au nesocotit obligațiile, retrăgîndu-se din acord.